Art. 176 Cod Fiscal Nivelul accizelor Accize armonizate


Art. 176

Nivelul accizelor

(1) Nivelul accizelor armonizate este cel prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul titlu.

(2) Nivelul accizelor prevăzut la nr. crt. 5-9 din 4 cuprinde şi contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate prevăzute la titlul XI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Sumele aferente acestei contribuţii se virează în contul Ministerului Sănătăţii Publice.

(3) Pentru produsele energetice pentru care nivelul accizelor este stabilit la 1.000 litri, volumul va fi măsurat la o temperatură de 15C.

(4) Pentru motorina destinată utilizării în agricultură se aplică o acciză redusă.

(5) Nivelul şi condiţiile privind aplicarea accizei reduse se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.

OUG 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OUG 33/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 aprilie 2006, Monitorul Oficial 374/2006;

OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;

OUG 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, Monitorul Oficial 263/2005;

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

HG 977/2004 – pentru majorarea nivelului accizelor pentru unele produse din 25 iunie 2004, Monitorul Oficial 570/2004;