Art. 65
Definirea veniturilor din investiţii
(1) Veniturile din investiţii cuprind:
a) dividende;
b) venituri impozabile din dobânzi;
c) câştiguri din transferul titlurilor de valoare definite potrivit prevederilor art. 7;
d) venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare;
e) venituri din lichidarea unei persoane juridice.
(2) Sunt neimpozabile următoarele venituri din dobânzi:
a) abrogată;
b)abrogată;
c) abrogată.
c1) venituri repartizate membrilor caselor de ajutor reciproc în funcţie de fondul social deţinut.
(3) Nu sunt venituri impozabile veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acţiuni, în condiţiile titlurilor I şi VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Nu sunt venituri impozabile veniturile realizate din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor de stat şi/sau a obligaţiunilor emise de către unităţile administrativ-teritoriale.
OUG 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, Monitorul Oficial 431/2010;
OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;
OUG 91/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 iunie 2008, Monitorul Oficial 480/2008;
OUG 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 703/2007;
Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;
OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;
OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;
OUG 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, Monitorul Oficial 263/2005;