Art. 25 Amenajarea pădurilor


Art. 25

(1) În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale:

a) grupa I, care cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi a ecofondului, precum şi pădurile din ariile naturale protejate de interes naţional;

b) grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie, în care se urmăresc realizarea masei lemnoase de calitate superioară şi a altor produse ale pădurii, precum şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu.

(2) Modul de gestionare a pădurilor din fiecare grupă se diferenţiază în raport cu intensitatea şi natura funcţiilor atribuite, stabilite prin amenajamentele silvice.