Art. 62 Exploatarea masei lemnoase


Art. 62

(1) Exploatarea masei lemnoase se face după obţinerea autorizaţiei de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(2) Exploatarea masei lemnoase se face de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), persoanele fizice pot exploata în regie proprie un volum de maximum 20 m3/an din pădurile pe care le au în proprietate.

(31) De prevederile alin. (3) beneficiază şi persoanele fizice care au facilităţile prevăzute de Legea 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi membrii formelor de proprietate asociative prevăzute de lege.

(4) Regulamentul de atestare a persoanelor juridice prevăzute la alin. (2) şi componenţa comisiei de atestare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, din comisie făcând parte şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale şi profesionale din domeniu, recunoscute la nivel naţional.

Legea 156/2010 – pentru completarea art. 62 din Legea 46/2008 – Codul silvic din 12 iulie 2010, Monitorul Oficial 496/2010;