Art. 200 Codul vamal Reexportul, distrugerea şi abandonul


(1) Mărfurile străine pot fi:

a) reexportate în afara teritoriului vamal al României;

b) distruse;

c) abandonate în favoarea statului.

(2) Reexportul implică, dacă este cazul, aplicarea formalităţilor vamale prevăzute pentru scoaterea mărfurilor în afara teritoriului vamal al României, inclusiv a măsurilor de politică comercială. Cazurile în care mărfurile străine pot fi plasate sub un regim suspensiv fără aplicarea măsurilor de politică comercială la export pot fi stabilite prin regulamentul vamal.

(3) Cu excepţia cazurilor stabilite prin regulamentul vamal, distrugerea se efectuează după înştiinţarea prealabilă a autorităţii vamale. Autoritatea vamală interzice reexportul, dacă formalităţile vamale sau măsurile menţionate la alin. (2) prevăd aceasta. Când mărfurile plasate sub un regim vamal economic pe teritoriul vamal al României sunt destinate reexportului, se depune o declaraţie vamală de export, conform dispoziţiilor art. 82-100. În acest caz, prevederile art. 181 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

(4) Condiţiile şi modalităţile de distrugere sau abandon al mărfurilor se stabilesc prin regulamentul vamal. Distrugerea sau abandonul nu implică nici o cheltuială pentru bugetul statului.

(5) Deşeurile sau resturile rezultate din distrugere trebuie să primească o destinaţie vamală prevăzută pentru mărfurile străine. Acestea rămân sub supraveghere vamală până la momentul prevăzut la art. 63 alin. (2).