Art. 207 Codul vamal Mărfuri returnate


(1) Mărfurile româneşti care, după ce au fost exportate, sunt reintroduse pe teritoriul vamal al României şi puse în liberă circulaţie într-un termen de 3 ani sunt exonerate de drepturi de import la cererea persoanei interesate. Termenul de 3 ani poate fi prelungit în cazuri excepţionale.

(2) Când mărfurile returnate au fost, înaintea exportului lor de pe teritoriul vamal al României, puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, exonerarea de drepturi prevăzută de prezentul alineat se acordă numai dacă mărfurile urmează să primească aceeaşi destinaţie.

(3) Când mărfurile urmează să nu mai primească aceeaşi destinaţie, cuantumul drepturilor de import aferente se reduce cu cuantumul încasat la prima punere în liberă circulaţie a mărfurilor. În cazul în care cel de-al doilea cuantum îl depăşeşte pe cel încasat la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor returnate, nu se acordă nici o rambursare.

(4) Exonerarea de drepturi de import prevăzută la alin. (1)-(3) nu se acordă pentru:

a) mărfurile exportate de pe teritoriul vamal al României în regim de perfecţionare pasivă, cu excepţia mărfurilor care se reintroduc în aceeaşi stare în care au fost exportate;

b) mărfurile care au făcut obiectul unei măsuri stabilite prin hotărâre a Guvernului, aplicate la exportul acestora în alte ţări. Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care se poate deroga de la această prevedere.