(1) Datoria vamală la import ia naştere prin consumul sau utilizarea într-o zonă liberă sau antrepozit liber a mărfurilor supuse drepturilor de import, în alte condiţii decât cele prevăzute în legislaţia în vigoare. Când mărfurile dispar şi dispariţia lor nu poate fi justificată în mod temeinic autorităţii vamale, aceasta poate considera că mărfurile au fost consumate sau utilizate în zona liberă sau antrepozitul liber.
(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt consumate sau sunt utilizate pentru prima oară în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
(3) Debitorul este persoana care a consumat sau a utilizat mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această consumare sau utilizare şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile au fost consumate sau utilizate în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare.
(4) Când autoritatea vamală consideră că mărfurile care au dispărut au fost consumate sau utilizate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber şi nu este posibilă aplicarea alin. (3), persoana obligată la plata datoriei vamale este ultima persoană cunoscută de autoritatea vamală ca fiind în posesia mărfurilor.
