Art. 36 Codul vamal Decizii privind aplicarea reglementărilor vamale Dispoziţii generale privind drepturile şi obligaţiile persoanelor cu privire la reglementările vamale


(1) Prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, o decizie favorabilă persoanei interesate este revocată sau modificată când, în alte cazuri decât cele menţionate la art. 35, nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite una ori mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia.

(2) O decizie favorabilă persoanei interesate poate fi revocată şi când persoana căreia îi este adresată nu îndeplineşte o obligaţie ce îi revine prin această decizie.

(3) Revocarea sau modificarea deciziei se comunică persoanei căreia i se adresează şi produce efecte de la data aducerii la cunoştinţă. În cazuri excepţionale, când interesele legitime ale persoanei o cer, autoritatea vamală poate amâna data aplicării revocării sau modificării. Cazurile excepţionale se vor detalia în regulamentul vamal.