Art. 38 Codul vamal Informaţii Dispoziţii generale privind drepturile şi obligaţiile persoanelor cu privire la reglementările vamale


(1) Autoritatea Naţională a Vămilor emite informaţii tarifare obligatorii sau informaţii obligatorii în materie de origine, la solicitarea scrisă a persoanei interesate, conform regulamentului vamal.

(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) obligă autoritatea vamală în faţa solicitantului numai în privinţa clasificării tarifare a mărfurilor sau pentru determinarea originii mărfurilor. Informaţiile obligă autoritatea vamală doar pentru mărfurile care sunt vămuite după data la care au fost furnizate informaţiile.

(3) Titularul informaţiei tarifare obligatorii trebuie să facă dovada că mărfurile declarate sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia obligatorie.

(4) Titularul unei informaţii obligatorii în materie de origine trebuie să facă dovada că mărfurile declarate şi circumstanţele care au dus la determinarea originii sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia obligatorie.