Art. 1821 Noul cod civil Restituirea bunului Dispoziţii generale Contractul de locaţiune


Art. 1821

Restituirea bunului

(1) La încetarea locaţiunii, locatarul este obligat să restituie bunul luat în locaţiune în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii.

(2) Până la proba contrară, locatarul este prezumat că a primit bunul în stare corespunzătoare de întrebuinţare potrivit destinaţiei stabilite.

(3) Restituirea bunurilor mobile luate în locaţiune se face în locul în care au fost predate.