Art. 2251 Noul cod civil Rezoluţiunea contractului la cererea credirentierului Contractul de rentă viageră


Art. 2251

Rezoluţiunea contractului la cererea credirentierului

(1) Creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluţiunea contractului dacă debirentierul nu depune garanţia promisă în vederea executării obligaţiei sale ori o diminuează.

(2) Credirentierul are dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiei de plată a rentei de către debirentier.

(3) În lipsa unei stipulaţii contrare, rezoluţiunea nu conferă debirentierului dreptul de a obţine restituirea ratelor de rentă deja plătite.