Art. 2597
Alegerea legii aplicabile divorţului
Soţii pot alege de comun acord una dintre următoarele legi aplicabile divorţului:
a) legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;
b) legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţa obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;
c) legea statului al cărui cetăţean este unul dintre soţi;
d) legea statului pe teritoriul căruia soţii au locuit cel puţin 3 ani;
e) legea română.