Art. 386 Noul Cod de Procedură Civilă Judecarea cauzei Administrarea probelor de către avocaţi sau consilieri juridici Judecata


Art. 386

Judecarea cauzei

(1) Primind dosarul, instanţa va fixa termenul de judecată, dat în cunoştinţă părţilor, care nu va putea fi mai lung de 15 zile de la data primirii dosarului.

(2) La acest termen, instanţa va putea hotărî, pentru motive temeinice şi după ascultarea părţilor, să se administreze noi probe sau să se administreze nemijlocit în faţa sa unele dintre probele administrate de avocaţi.

(3) În acest scop, instanţa va stabili termene scurte, în continuare, date în cunoştinţă părţilor. Pentru prezentarea în faţa instanţei martorii vor fi citaţi, de asemenea, în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente. Dispoziţiile art. 159 şi ale art. 313 alin. (2) sunt aplicabile.

(4) Dacă, la termenul prevăzut la alin. (1), instanţa socoteşte că nu este necesară administrarea de noi probe sau a unora dintre cele administrate de avocaţi, va proceda la judecarea în fond a procesului, acordând părţilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat.