Art. 868
Termenul de depunere a titlurilor de creanţă
(1) Dacă există mai mulţi creditori urmăritori sau intervenienţi, suma rezultată din vânzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 864-867.
(2) În acest scop, după depunerea sau consemnarea sumei rezultate din vânzare ori, după caz, de la data când adjudecarea imobilului urmărit a devenit definitivă, executorul va fixa de urgenţă un termen de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creanţă.
(3) Debitorul, creditorii urmăritori, organele fiscale locale, administratorii-sechestru, adjudecatarul şi titularii drepturilor şi sarcinilor stinse prin adjudecare, despre care executorul a luat cunoştinţă în condiţiile art. 740 ori art. 835 alin. (2), vor fi înştiinţaţi din oficiu despre fixarea acestui termen, potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea şi înmânarea citaţiilor.
(4) Termenul se va afişa la sediul executorului judecătoresc şi la cel al instanţei de executare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru depunerea titlurilor de creanţă. Afişarea va fi constatată printr-un proces-verbal care se va depune la dosar.
(5) După expirarea termenului arătat la alin. (4), niciun creditor nu va mai putea lua parte la distribuirea sumei obţinute din urmărire.