Art. 523 Noul Cod de Procedură Penală Activităţile ce pot fi efectuate în procedura urmăririi Procedura dării în urmărire


Art. 523

Activităţile ce pot fi efectuate în procedura urmăririi

(1) În vederea identificării, căutării, localizării şi prinderii persoanelor date în urmărire pot fi efectuate, în condiţiile prevăzute de lege, următoarele activităţi:

a) supravegherea tehnică;

b) reţinerea, predarea şi percheziţionarea corespondenţei şi a obiectelor;

c) percheziţia;

d) ridicarea de obiecte sau înscrisuri;

e) abrogată.

(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) pot fi efectuate numai în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa de executare ori de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă potrivit legii speciale în cazul prevăzut la art. 521 alin. (2) lit. c).

(3) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. d) pot fi efectuate numai cu autorizarea procurorului care supraveghează activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea persoanei date în urmărire.

Lege nr. 255/2013 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale din 19 iulie 2013, Monitorul Oficial 515/2013;