Art. 443 Noul Cod Penal Utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă Infracţiuni de război


Art. 443

Utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă

(1) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional:

a) declanşează un atac prin mijloace militare împotriva populaţiei civile sau a unor civili care nu participă direct la ostilităţi;

b) declanşează un atac prin mijloace militare împotriva bunurilor civile protejate ca atare de dreptul internaţional umanitar, în special clădiri consacrate cultului religios, învăţământului, artei, ştiinţei, acţiunilor caritabile, monumentelor istorice, spitalelor, locurilor unde bolnavii sau răniţii sunt adunaţi, precum şi împotriva oraşelor, satelor, locuinţelor sau clădirilor neapărate ori zonelor demilitarizate sau asupra instalaţiilor ori echipamentelor ce conţin substanţe periculoase, în măsura în care acestea nu sunt folosite ca obiective militare;

c) desfăşoară un atac prin mijloace militare, ştiind că el va cauza pierderi de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile, răniri ale persoanelor civile, distrugeri de bunuri cu caracter civil, care ar fi vădit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi direct aşteptat;

d) utilizează o persoană protejată de dispoziţiile dreptului internaţional umanitar pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forţe militare să devină ţintă a operaţiunilor militare ale părţii inamice;

e) utilizează, ca metodă de purtare a războiului, înfometarea deliberată a civililor, privându-i de bunurile indispensabile supravieţuirii sau împiedicând, cu încălcarea dispoziţiilor dreptului internaţional umanitar, primirea ajutoarelor destinate acestora;

f) declară sau ordonă că nu va exista îndurare pentru învinşi;

g) ucide sau răneşte, prin viclenie, un membru al forţelor armate inamice sau un combatant al forţelor inamice;

h) utilizează bunurile culturale protejate ca atare de dreptul internaţional umanitar, în special monumente istorice, clădiri consacrate cultului religios, învăţământului, artei sau ştiinţei, pentru declanşarea unui atac prin mijloace militare împotriva părţii inamice

se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Desfăşurarea unui atac prin mijloace militare, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, ştiind că el va cauza mediului înconjurător daune extinse, de durată şi grave, care ar fi vădit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi direct aşteptat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Legea 187/2012 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;