Art. 176 Conţinutul citaţiei CITAREA, COMUNICAREA ACTELOR PROCEDURALE, MANDATUL DE ADUCERE


Art. 176

Conţinutul citaţiei

Citaţia este individuală şi trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:

a) denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care emite citaţia, sediul său, data emiterii şi numărul dosarului;

b) numele, prenumele celui citat, calitatea în care este citat şi indicarea obiectului cauzei;

c) adresa celui citat, care trebuie să cuprindă în oraşe şi municipii: localitatea, judeţul, strada, numărul şi apartamentul unde locuieşte, iar în comune: judeţul, comuna şi satul.

În citaţie se menţionează, când este cazul, orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat;

d) ora, ziua, luna şi anul, locul de înfăţişare, precum şi invitarea celui citat să se prezinte la data şi locul indicate, cu arătarea consecinţelor legale în caz de neprezentare.

e) că partea citată are dreptul la un apărător cu care să se prezinte la termenul fixat;

f) că potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 apărarea este obligatorie, iar în cazul în care partea nu îşi alege un apărător, cu care să se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un apărător din oficiu;

g) că partea citată poate, în vederea exercitării dreptului la apărare, să consulte dosarul aflat la arhiva instanţei.

Citaţia se semnează de cel care o emite.

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;