Art. 311
Felul hotărârilor
Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezinvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă.
Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în interesul legii, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei se numeşte decizie.
Toate celelalte hotărâri date de instanţe în cursul judecăţii se numesc încheieri.
Legea 576/2004 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală din 14 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1223/2004;