Art. 35
Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate
În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile.
Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad cu instanţa militară.
Competenţa de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competenţa acestei instanţe s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.
Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa instanţei care judecă infracţiunea la care acestea se referă, iar dacă competenţa după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.
Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;
Legea 281/2003 – privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;