Art. 385 Limitele rejudecării Apelul CĂILE DE ATAC ORDINARE

Art. 385

Limitele rejudecării

Limitele rejudecării

Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de apel, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea apelului.

Dacă hotărârea a fost desfiinţată în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului sau în apelul părţii vătămate, instanţa care rejudecă poate pronunţa şi o pedeapsă mai grea decât cea arătată în art. 372 alin. 2 şi art. 373.

Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost desfiinţată.

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;

Art. 385¹

Hotărârile supuse recursului

Pot fi atacate cu recurs:

a) sentinţele pronunţate de judecătorii;

b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare;

c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;

d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie;

d¹) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;

f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.

Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.

Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.

Legea 202/2010 – privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;

Legea 202/2010 – privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;

Legea 202/2010 – privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;

Legea 281/2003 – privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;

Legea 281/2003 – privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;

Legea 281/2003 – privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;

Art. 385²

Persoanele care pot face recurs

Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător.

Art. 385³

Termenul de declarare a recursului

Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Dispoziţiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.

Art. 385⁴

Declararea, renunţarea şi retragerea recursului

Recursul se declară în condiţiile prevăzute în art. 366 şi 367, care se aplică în mod corespunzător.

Părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.

Art. 385⁵

Efectul suspensiv al recursului

Recursul este suspensiv de executare atât în ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel.

Art. 385⁶

Efectul devolutiv şi limitele sale

Instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.

Instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹.

Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 385⁹, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În aceste cauze, instanţa de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situaţia în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părţilor la un proces echitabil.

Art. 385⁷

Efectul extensiv şi limitele sale

Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.

Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen şi faţă de alte persoane decât acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o situaţie mai grea.

Art. 385⁸

Neagravarea situaţiei în propriul recurs

Instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs.

În recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acesteia.

Art. 385⁹

Cazurile în care se poate face recurs

Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

1. nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;

2. instanţa nu a fost sesizată legal;

3. instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate;

4. şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

5. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

6. urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;

7. judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori;

8. când nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 117 alin. 1 şi 2;

9. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege;

10. instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului;

11. instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau introdusă tardiv;

12. când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334-337;

13. când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

14. când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege;

15. când persoana condamnată a fost înainte judecată în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, pedeapsa a fost graţiată ori a intervenit decesul inculpatului;

16. când în mod greşit inculpatul a fost achitat pentru motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală sau când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat sau o cauză de înlăturare a răspunderii penale ori că a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost graţiată;

17. când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică;

17¹. Abrogat;

17². când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii;.

18. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare;

19. când judecătorii de fond au comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat;

20. când a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului;

21. când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate.

Cazurile de casare prevăzute în alin. 1 pot fi invocate atât cu privire la soluţionarea laturii penale, cât şi a laturii civile a cauzei.

Cazurile prevăzute în alin. 1 pct. 1-7, 10, 13, 14, 19 şi 20 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17, 17² şi 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Când instanţa ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligată să le pună în discuţia părţilor.

Legea 576/2004 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală din 14 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1223/2004;

OUG 207/2000 – privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală din 15 noiembrie 2000, Monitorul Oficial 594/2000;

OUG 207/2000 – privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală din 15 noiembrie 2000, Monitorul Oficial 594/2000;

Art. 385 ¹⁰

Motivarea recursului

Recursul trebuie să fie motivat.

Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. 1 şi 2, instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. 3, se iau în considerare din oficiu.

Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 385⁶ alin. 3, când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.

Art. 385 ¹¹

Prezenţa părţilor şi a procurorului

Judecarea recursului se face cu citarea părţilor.

Judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere.

Dispoziţiile alin. 2 nu sunt aplicabile în judecarea recursului împotriva încheierilor privind măsurile preventive.

Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie în toate cazurile.

Art. 385 ¹²

Raportul scris

Preşedintele instanţei de recurs, primind dosarul, fixează termen pentru judecarea recursului şi poate delega, totodată, unul din judecătorii care compun completul de judecată să facă un raport scris asupra recursului. La înalta Curte de Casaţie şi Justiţie raportul poate fi întocmit de un judecător sau de un magistrat-asistent.

Raportul trebuie să cuprindă, pe scurt, obiectul procesului, soluţiile pronunţate de instanţe şi faptele reţinute de ultima instanţă, în măsura în care sunt necesare soluţionării recursului.

Raportul trebuie să mai conţină observaţii cu referiri, dacă este cazul, la jurisprudenţa internă, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a se arăta opinia raportorului.

În raport se semnalează din oficiu şi cazurile de casare arătate în art. 385⁹ alin. 2.

Raportul se depune la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

OUG 109/2003 – privind modificarea Codului de procedură penală din 24 octombrie 2003, Monitorul Oficial 748/2003;

Art. 385 ¹³

Dezbaterea recursului

După citirea raportului, când s-a dispus întocmirea acestuia, preşedintele completului dă cuvântul recurentului, apoi intimatului şi în urmă procurorului. Dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta.

Procurorul şi părţile au dreptul la replică cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.

Inculpatul are cel din urmă cuvântul.

Art. 385 ¹⁴

Verificarea hotărârii

Instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs.

Cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror şi de părţi.

Art. 385 ¹⁵

Soluţiile

Instanţa, judecând recursul, pronunţă una din următoarele soluţii:

1. respinge recursul, menţinând hotărârea atacată:

a) dacă recursul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă recursul este nefondat;

2. admite recursul, casând hotărârea atacată şi:

a) menţine hotărârea primei instanţe, când apelul a fost greşit admis;

b) achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 11;

c) dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, în cazurile prevăzute în art. 385⁹ alin. 1 pct. 3-5, pct. 6 teza a doua, pct. 7-10 şi pct. 21, şi rejudecarea de către instanţa competentă, în cazul prevăzut în art. 385⁹ alin. 1 pct. 1.

Când recursul priveşte atât hotărârea primei instanţe, cât şi hotărârea instanţei de apel, în caz de admitere şi dispunerea rejudecării de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, cauza se trimite la prima instanţă, dacă ambele hotărâri au fost casate, şi la instanţa de apel, când numai hotărârea acesteia a fost casată.

În cazul în care admite recursul declarat împotriva deciziei pronunţate în apel, instanţa de recurs desfiinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată;

d) dispune rejudecarea de către instanţa de recurs în cazurile prevăzute în art. 385⁹ alin. 1 pct. 11-20, precum şi în cazul prevăzut în art. 385⁶ alin. 3.

OUG 60/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 6 septembrie 2006, Monitorul Oficial 764/2006;

Art. 385 ¹⁶

Soluţii şi chestiuni complementare

Când instanţa de recurs casează hotărârea şi reţine cauza spre rejudecare potrivit art. 385 ¹⁵ pct. 2 lit. d), se pronunţă prin decizie şi asupra probelor ce urmează a fi administrate, fixând termen pentru rejudecare. La termenul fixat pentru rejudecare, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Dispoziţiile art. 380 şi art. 381 se aplică în mod corespunzător.

Art. 385 ¹⁷

Desfiinţarea hotărârii şi conţinutul deciziei

În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată se casează în întregime, dar în limitele prevăzute în art. 385⁶ şi 385⁷.

Dispoziţiile art. 382 alin. 2 şi 3 se aplică în mod corespunzător.

Decizia instanţei de recurs trebuie să cuprindă, în partea introductivă, menţiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt şi cele de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea recursului, precum şi temeiurile care au dus la adoptarea soluţiilor prevăzute în art. 385 ¹⁵ pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă soluţia dată de instanţa de recurs, data pronunţării deciziei şi menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică.

Dispoziţiile art. 383 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.

Dacă instanţa reţine cauza spre rejudecare, în decizie se menţionează probele ce urmează a fi administrate.

Partea din hotărâre care nu a fost casată rămâne definitivă şi devine executorie la data pronunţării hotărârii instanţei de recurs.

Art. 385 ¹⁸

Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.

Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată.

Art. 385 ¹⁹

Procedura de rejudecare

Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfăşoară potrivit dispoziţiilor cuprinse în partea specială, titlul II, capitolele I şi II, care se aplică în mod corespunzător.