Art. 409 cod procedura civila Bunurile mobile care nu se pot urmări Urmărirea silită asupra bunurilor mobile


Art. 409

(1)Salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:

a)până la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlul de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;

b)până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

(2)Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.

(3)Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă a acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.

(4)Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.

(5)Urmărirea drepturilor menţionate la alin. (4) se va putea face în limita a 1/2 din cuantumul acestora.

(6)Sumele reţinute potrivit alin. (1)-(4) se eliberează sau se distribuie potrivit art. 562 şi următoarele.

(7)Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.

OUG 138/2000 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Legea 59/1993 – pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993;