Art. 431
(1)Executorul judecătoresc poate proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie publică, vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege.
(2)Executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate să-i încuviinţeze debitorului să procedeze el însuşi la valorificarea bunurilor sechestrate. În acest caz, debitorul este obligat să-l informeze în scris pe executor despre ofertele primite, indicând, după caz, numele sau denumirea şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă se angajează să consemneze preţul propus.
(3)Executorul poate proceda, cu acordul ambelor părţi, la valorificarea bunurilor urmărite prin vânzare directă cumpărătorului care oferă cel puţin preţul stabilit potrivit art. 439 alin. (1).
(4)Termenul pentru vânzarea directă va fi stabilit potrivit art. 434. Debitorul şi creditorul vor fi înştiinţaţi despre data, ora şi locul vânzării, precum şi despre oferta de preţ depusă de potenţialul cumpărător.
(5)La data vânzării, executorul va întocmi procesul-verbal prevăzut de art. 447, dispoziţiile acestui articol fiind aplicabile în mod corespunzător. Dacă vreuna dintre părţi lipseşte la efectuarea vânzării, executorul îi va comunica o copie de pe procesul-verbal privind vânzarea.
Legea 459/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 6 decembrie 2006, Monitorul Oficial 994/2006;
OUG 138/2000 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
Art. 4311
Dacă valorificarea bunurilor urmează să se facă prin vânzare la licitaţie publică, executorul judecătoresc, în termen de cel mult o zi de la întocmirea procesului-verbal de sechestru sau de la expirarea termenului prevăzut la art. 431 alin. (2), va fixa data, ora şi locul licitaţiei.