Art. 452 cod procedura civila Poprirea Urmărirea silită asupra bunurilor mobile


Art. 452

(1)Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

(2)Nu sunt supuse executării silite prin poprire:

a)sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie;

b)sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte;

c)sumele necesare plăţii drepturilor salariate, dar nu mai mult de 6 luni de la data înfiinţării popririi.

Legea 459/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 6 decembrie 2006, Monitorul Oficial 994/2006;