Art. 460 Procedura la instanţa de executare DISPOZIŢII COMUNE


Art. 460

Procedura la instanţa de executare

Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele dispune citarea părţilor interesate şi ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu, în cazurile prevăzute în art. 171.

Condamnatul arestat este adus la judecată.

Participarea procurorului este obligatorie.

După concluziile procurorului şi ascultarea părţilor, instanţa se pronunţă prin sentinţă.

Dispoziţiile cuprinse în partea specială, titlul II, care nu sunt contrare dispoziţiilor din acest capitol, se aplică în mod corespunzător.

Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică şi în cazul în care rezolvarea uneia din situaţiile reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea unde cel condamnat execută pedeapsa. Soluţia se comunică instanţei de executare.

OUG 109/2003 – privind modificarea Codului de procedură penală din 24 octombrie 2003, Monitorul Oficial 748/2003;