Art. 612
(1)Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau care se bucură de situaţia legală a copiilor născuţi din căsătorie.
(2)Dacă nu sunt copii minori, se va face arătare despre aceasta.
(3)La cerere, se va alătura un extract de căsătorie şi câte un extract de naştere al copiilor minori.
(4)Cererea de divorţ, împreună cu înscrisurile doveditoare, se va prezenta personal de către reclamant preşedintelui judecătoriei.
(5)Pârâtul nu este ţinut să facă întâmpinare.
(6)Interogatoriul nu poate fi cerut pentru dovedirea motivelor de divorţ.
OUG 138/2000 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
Legea 59/1993 – pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993 ;