Art. 73 Consemnarea declaraţiilor Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului MIJLOACELE DE PROBĂ


Art. 73

Consemnarea declaraţiilor

Declaraţiile învinuitului sau inculpatului se consemnează în scris. În fiecare declaraţie se vor consemna, totodată, ora începerii şi ora încheierii ascultării învinuitului sau inculpatului. Declaraţia scrisă se citeşte acestuia, iar dacă cere, i se dă să o citească. Când este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagină şi la sfârşit.

Când învinuitul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă.

Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret.

Dacă învinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau are de făcut completări, rectificări sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile arătate în prezentul articol.

Legea 281/2003 – privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;