Liberare provizorie. Limita de pedeapsă în cazul infracţiunilor intenţionate. Admiterea în principiu.
In cazul infracţiunilor intenţionate care intră în
scopului grupului infracţional organizat, pentru care legea nu
prevede pedeapsa cu închisoarea care să
depăşească 18 ani, instanţa trebuie să verifice
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege
pentru admisibilitatea în principiu a cererii de
liberare provizorie.
(Curtea de Apel Piteşti – decizia penală
nr.437/R din 23 iulie 2007)
Prin încheierea nr.127 din 20 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul penal nr.2838/90/2007,
s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, fără verificarea admisibilităţii în
principiu a acesteia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2007, sub nr.2838/90/2007, inculpatul Fiastru Constantin, arestat în
cauză, a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
In motivarea cererii, inculpatul a arătat că este cercetat în dosarul nr.76/B/P/2005 al D.I.I.C.O.T. – Biroul
Teritorial Vâlcea, pentru infracţiunile prev. de art.23 alin.1 din Legea nr.656/2002, art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea
art.41 alin.2 Cod penal şi art.7 din Legea nr.39/2003, susţinând că se poate efectua cercetarea penală şi cu lăsarea sa în
stare de libertate, fără a împiedica bunul mers al anchetei, precizând, totodată, că are o situaţie familială dificilă, respectiv
are în întreţinere un copil cu handicap şi este singurul întreţinător al familiei.
Analizând această cerere, tribunalul a constatat că inculpatul este cercetat în dosarul sus-menţionat, alături de
alţi 7 inculpaţi, pentru infracţiuni privind evaziunea fiscală, înşelăciune, spălare de bani, şantaj, corupţie, criminalitate
organizată, ce fac obiectul infracţiunilor precizate mai sus.
Intrucât între infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul este şi aceea prevăzută de art.7 alin.1 din Legea
nr.39/2003 – aderarea la un grup infracţional – pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea între 5 şi 20 de ani,
tribunalul a apreciat că nu este întrunită condiţia prevăzută de art.160/2 alin.1, care prevede că liberarea provizorie sub
control judiciar se poate acorda numai dacă legea prevede pedeapsa închisorii pentru infracţiunea dedusă judecăţii ce nu
depăşeşte 18 ani.
depăşeşte 18 ani.
In motivare, instanţa de fond a apreciat că nu are importanţă că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin.1 al
art.7 din Legea nr.39/2003, nu poate fi mai mare decât pedeapsa pentru cea mai gravă infracţiune comisă care intră în
scopul grupului infracţional organizat şi anume pedeapsa pentru infracţiunea prev. de art.23 alin.1 din Legea nr.656/2002,
întrucât la stabilirea condiţiilor pentru care se poate dispune liberarea sub control judiciar se are în vedere pedeapsa
prevăzută de textul de lege şi nu aplicată de judecător.
Ca atare, pe aceste considerente, tribunalul a respins cererea de admitere în principiu, de liberare provizorie
sub control judiciar, conform dispozitivului enunţat.
Impotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, criticând-o, în motivele orale expuse, pentru nelegalitate,
susţinând, în esenţă, că în mod nelegal instanţa de fond a considerat că această cerere a sa de liberare provizorie sub
control judiciar nu este admisibilă, întrucât pedeapsa pentru infracţiunile pentru care este cercetat este de 20 de ani,
deoarece infracţiunea cea mai gravă reţinută în sarcina sa prevede o pedeapsă sub 18 ani şi, ca atare, condiţia admisibilităţii
în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar este îndeplinită.
Prin decizia penală nr.437/R din 23 iulie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul
inculpatului, s-a casat încheierea atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că, potrivit art.160/8 alin.1 Cod pr.penală, în urma cererii de liberare
provizorie sub control judiciar, instanţa are obligaţia de a examina de urgenţă această cerere, verificând dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia şi numai dacă este admisă în principiu
o atare cerere, atunci se poate trece, ulterior, la soluţionarea pe fond a acesteia.
Or, condiţiile legale pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar sunt fixate în
prevederile art.160/2 Cod pr.penală, în care se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda şi în cazul
infracţiunilor intenţionate – pe lângă cele săvârşite din culpă – pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu
In cauză, analizând această condiţie, curtea a constatat că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea
infracţiunilor prev. de art.23 alin.1 din Legea nr.656/2002, art.194 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, şi art.7
din Legea nr.39/2003, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Observând limitele de pedeapsă pentru fiecare dintre aceste infracţiuni în parte, s-a constatat că infracţiunea
prevăzută de art.23 alin.1 din Legea nr.656/2002 este sancţionată cu închisoare de la 3 la 12 ani, cea prevăzută de art.194
alin.1 Cod penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar infracţiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, cu închisoare
de la 5 la 20 de ani, la care face trimitere alin.1 al art.7 din Legea nr.39/2003.
Insă, cu referire la această ultimă infracţiune, la alin.2 al art.7 din Legea nr.39/2003, se menţionează că
pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin.1 – iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup – nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru
infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul infracţiunii grupului organizat.
Ca urmare, în opinia curţii, chiar dacă este fixată la alin.1 al art.7 din Legea nr.39/2003, limita maximă a
pedepsei de 20 de ani, o atare limită nu poate opera, dacă pentru toate infracţiunile care intră în scopul grupului
infracţional organizat limitele maxime ale pedepselor, cu referire la fiecare dintre aceste infracţiuni, nu depăşesc 20 de ani,
aşa cum rezultă din coroborarea alin.2 cu alin.1 al art.7 din Legea nr.39/2003.
Cum fiecare dintre aceste limite ale infracţiunilor prevăzute de art.23 alin.1 din Legea nr.656/2002, şi art.194
alin.1 Cod penal, ce intră în scopul grupului infracţional organizat, nu depăşesc 18 ani, aşa cum s-a menţionat mai sus,
atunci condiţia admisibilităţii în principiu este îndeplinită, aşa cum pretind dispoziţiile art.160/8 alin.1 cu trimitere la
dispoziţiile art.160/2 alin.1 Cod pr.penală.
Curtea a apreciat, astfel, faţă de considerentele de mai sus, că nu poate fi primită susţinerea tribunalului că nu
sunt întrunite condiţiile pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, întrucât pedeapsa prevăzută de textul
de lege incriminator ar fi de 20 de ani, deoarece tocmai această Lege nr.39/2003, cu referire la art.7 alin.1, coroborate cu
alin.2, prevede sancţionarea unor astfel de fapte la care face trimitere art.7 alin.1, cu pedepse mai mici de 20 de ani, în
funcţie de limita maximă aplicabilă infracţiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracţional organizat, pedepse
ce nu depăşesc, însă, 18 ani în această cauză dedusă judecăţii.
