Liberarea provizorie sub control judiciar. Încetarea stării de arest preventiv.


Liberarea provizorie sub control judiciar. Încetarea stării de arest

preventiv.

 In cazul în care se constată îndeplinite condiţiile

prevăzute de lege şi cererea este întemeiată în

ceea ce priveşte desfăşurarea în continuare a

procesului cu învinuitul sau inculpatul aflat în 

stare de libertate, instanţa de judecată admite

cererea şi dispune liberarea provizorie a

învinuitului sau inculpatului sub control judiciar

sau pe cauţiune. Este nelegală sentinţa penală

prin care, într-o primă fază, constatându-se

legalitatea şi temeinicia luării măsurii preventive

s-a menţinut aceasta pentru  inculpat, iar în

faza a doua, prin aceeaşi încheiere s-a admis

cererea aceluiaşi inculpat şi a fost pus în

libertate provizoriesub control judiciar.

(Curtea de Apel Piteşti – decizia

penală

nr.607/R/MF din 26 octombrie

2007). 

Prin încheierea de şedinţă din 23 octombrie 2007, pronunţată

de Tribunalul Argeş, s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării

preventive, fiind menţinută în continuare această măsură, faţă de

inculpaţii O.E.R., O.C., M.V. şi C.A.D.

S-a admis cererea inculpatei C.A.D. şi s-a dispus punerea sa

în libertate sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare

preventivă nr.2311/109/2007, dacă nu este arestată în altă cauză. S-au

stabilit în sarcina inculpatei obligaţiile prevăzute de art.160/2 alin.3/2

Cod procedură penală şi i s-a impus, potrivit art.160/2 alin.3/1, să nu se

apropie de părţile vătămate, de martori şi familiile acestora şi să nu

comunice cu aceştia direct sau indirect. S-a atras atenţia inculpatei asupra

dispoziţiilor ce determină revocarea arestării provizorii.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii preventive pentru toţi inculpaţii cauzei

subzistă, impunându-se în continuare privarea acestora de libertate. Cu

toate acestea, apreciind că inculpata C.A.D. a avut o contribuţie redusă

„în cadrul grupului infracţional organizat”, că este mamă a doi copii

minori al căror tată se află, de asemenea, arestat preventiv în aceeaşi

cauză, tribunalul constatând întemeiată cererea inculpatei, a dispus

liberarea provizorie sub control judiciar.

Prin decizia penală nr.607/MF din 26 octombrie 2007,

pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul procurorului, s-a

casat în parte încheierea, numai cu privire la inculpata C.A.D., referitor

atât la menţinerea măsurii arestării preventive cât şi cu privire la punerea

în libertate provizorie sub control judiciar a aceleiaşi inculpate.

Pentru a decide astfel, curtea, în mod corect, a  constatat că

tribunalul, ca instanţă de fond, prin încheierea pronunţată a dispus să fie

executate două dispoziţii diametral opuse: menţinerea stării de arest şi

liberarea provizorie sub control judiciar pentru aceeaşi inculpată, făcând,

prin aceasta, imposibilă executarea vreuneia din acestea.

In cazul în care se constată îndeplinite condiţiile prevăzute de

lege şi cererea este întemeiată, în ceea ce priveşte desfăşurarea în

continuare a procesului cu învinuitul sau inculpatul aflat în stare de

libertate, instanţa de judecată admite cererea şi dispune liberarea

provizorie a învinuitului sau inculpatului sub control judiciar sau pe

cauţiune.

Este nelegală sentinţa penală prin care, într-o primă fază, constatându-se 

legalitatea şi temeinicia luării măsurii preventive s-a menţinut aceasta

pentru inculpat, iar în a doua fază, prin aceeaşi încheiere, s-a admis

cererea aceluiaşi inculpat şi a fost pus în libertate provizorie sub control

judiciar.