A mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că decizia nr. 120 din 24.08.2005 este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a respectat întocmai procedura cercetării prealabile, nu a făcut trimiteri la nici o prevedere legală din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă încălcate de reclamantă, nu au fost arătate toate apărările formulate şi nici motivele pentru care au fost înlăturate.
Reclamanta a mai arătat că, în eventualitatea în care instanţa nu va admite excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere, să constate că aceasta ar trebui anulată, deoarece angajatorul nu a avut în vedere dispoziţiile art. 61 lit. a din Codul muncii, respectiv faptul că desfacerea disciplinară a contractului de muncă poate fi dispusă doar în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, susţinând că aceasta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, anulând factura nr. 9145805/12.04.2005, emisă de sucursală şi care evidenţia consumul de energie electrică de la domiciliul său din Truşeşti, fără a contesta în prealabil nici bonul de mişcare din 4.04.2005 şi nici factura emisă ulterior la 12.04.2005.
Cu privire la excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere invocată de reclamantă, pârâta a arătat că a respectat atât dispoziţiile art. 267 din Codul muncii privind concedierea disciplinară, cât şi dispoziţiile art. 268 din Codul muncii privind elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină decizia de concediere.
Excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere invocată de reclamantă a fost respinsă de instanţa de fond, prin încheierea din 28.11.2005, întrucât, la emiterea deciziei, pârâta a respectat dispoziţiile art. 267 alin. 1-4 din Codul muncii, art. 63 alin. 1 din Codul muncii şi dispoziţiile art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii, în sensul că a indicat atât atribuţiile din regulamentul intern şi din Codul muncii încălcate de reclamantă, cât şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de aceasta.
Prin sentinţa nr. 162 din 17.02.2006 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea reclamantei C.E. împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă nr. 120 din 24.08.2005 emisă de pârâtă.
A fost anulată decizia sus-menţionată şi s-a dispus înlocuirea sancţiunii prevăzută de art. 264 lit. f din Codul muncii cu sancţiunea prevăzută de art. 264 lit. d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.
A fost obligată pârâta să o reintegreze pe reclamantă pe postul deţinut anterior şi să-i plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data de 26.08.2005 până la data reintegrării efective pe post, din care se va deduce sancţiunea dispusă de instanţă.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5.000.000 lei (ROL), cheltuieli de judecată.
În considerentele sus-menţionatei sentinţe s-a reţinut – funcţie de motivele indicate de pârâtă în motivarea deciziei de concediere – că reclamanta, încălcând sarcinile şi competenţele din fişa postului, a anulat la data de 25.05.2005 factura fiscală nr. 9145805/12.04.2005, în valoare de 70.944.010 lei (ROL), reprezentând cuantumul real de energie în cantitate de 23.235 Kw/h, emisă de S.D.F.E.E. Botoşani, în baza citirii şi resigilării contorului electric nr. 5349550 de la domiciliul acesteia şi a emis nelegal facturile nr. 9381390/31.05.2005 şi 9509741/28.06.2005, în baza declarării şi înscrierii unor indexe nereale, fictive faţă de actele oficiale emise de sucursală şi însuşite de reclamantă.
În esenţă, în considerentele sentinţei nr. 162 din 17.02.2006 a Tribunalului Botoşani – Secţia civilă, s-a reţinut că reclamanta a săvârşit o abatere disciplinară, dar nu atât de gravă, încât să fie de natură să atragă aplicarea sancţiunii disciplinare a contractului ei de muncă, aşa încât a apreciat că sancţiunea disciplinară aplicabilă reclamantei era cea prevăzută de art. 264 lit. d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, pârâta a declarat recurs, prin care, în esenţă, a susţinut că reclamanta, prin activităţile pe care le-a exercitat, în calitatea ei de salariat al pârâtei, a săvârşit o abatere disciplinară care a justificat măsura disciplinară a desfacerii contractului de muncă.
Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat.
Astfel, faţă de situaţia reală de fapt şi care a fost descrisă în precedent, curtea constată că reclamanta a săvârşit o gravă abatere disciplinară, în sensul prevederilor art. 61 lit. a din Codul muncii, de natură să atragă sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Faţă de cele de mai sus, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va admite recursul pârâtei şi va modifica în totalitate sentinţa recurată, în sensul că va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 120 din 24.08.2005, emisă de pârâtă.
