în vederea stabilirii cuantumului prejudiciului produs unităţii prin distrugerea bunului avut în gestiune, în speţă s-a încuviinţat efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară.
Pentru determinarea valorii de înlocuire a bunului expertul a utilizat trei metode: metoda standard, potrivit căreia valoarea de înlocuire este de 4968,81 RON, metoda coeficienţilor, potrivit căreia valoarea de înlocuire este de 1170,6 RON şi metoda comparaţiei directe conform căreia valoarea de înlocuire este de 5173 RON.
întrucât potrivit dispoziţiilor art. 50 din Ordinul nr. 1753/22.11.2004 în cazul constatării unor lipsuri în gestiune stabilirea valorii de înlocuire se face pornind de la costul de achiziţie al unui bun cu caracteristici şi grad de uzură similare celui lipsă în gestiune, metoda de evaluare a comparaţiei directe este metoda legală de determinare a cuantumului prejudiciului în cauză.
în cauză unitatea nu a fost în măsură să producă probe certe din care să rezulte dacă la data predării în gestiune aparatul era sau nu dotat cu Kit de conectare, accesoriu a cărui existeţă a fost contestată de către pârât, întrucât sarcina probei revenea reclamntei şi aceasta nu a produs-o, instanţa va diminua din valoarea totală a prejudiciului contravaloarea acestui accesorui astfel cum a fost stabilită ea prin raportul de expertiză, respectiv suma de 541 ron.
Faţă de clele ce preced în temeiul art. 270 C. muncii, instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei şi l-a obligat pe pârât să plătească acestuia suma de 4632 ron cu titlu de contravaloare aparat oxicard.
70. Recalculare pensie. Neiuarea în calcul a veniturile obţinute în acord global. Pct. VI din Anexa O.U.G. nr. 4/3.02.2005
Legea nr. 57/1974, art. 12
Veniturile în acord global prevăzute in legislaţia anterioară anului 1989 nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcţie de realizarea indicatorilor reglementată de legislaţia în vigoare la acea dată – art 12 din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii şi ca atare nu se au în vedere la recalcularea pensiei.
C.A. Alba-lulia, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 139 din 22 ianuarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 794/10.08.2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 2339/85/2006 (nr. vechi 1693/2006) s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată în cauză de contestatorul L.I. în contradictoriu cu intimata CJP Sibiu., având ca obiect: anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 142240/30.11.2005; obligarea intimatei să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea în calcul a tuturor veniturilor.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reţinut în esenţă cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că drepturile la au fost corect stabilite de intimată prin decizia în litigiu, nevalorificarea veniturilor realizate de contestator în forma retribuţiei în acord fiind în conformitate cu prevederile pct. 41 al anexei O.U.G. nr. 4/2005 iar cererea de restituire CAS în formă actualizată este lipsită de suport legal.
împotriva acestei hotărâri a declarat, în termenul legal recurs, contestatorul L.I. solicitând casarea acesteia ca fiind nelegală şi netemeinică şi după rejudecare admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată pentru următoarele motive:
– Instanţa de fond nu a precizat exact articolele de lege pe care se bazează sentinţa;
– A interpretat şi aplicat greşit prevederile Legii nr. 19/2000, a O.U.G. nr. 4/2005 şi a H.G. nr. 1550/2004.;
– Solicitarea restituirii CAS-ului a fost respinsă fără a se numi legea pe care se întemeiază; or nu exista nicio prevedere legală care să interzică intimatei restituirea CAS-ului.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata CJP Sibiu solicită respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că hotărârea judecătorească a fost pronunţată cu respectarea şi aplicarea întocmai a prevederilor legale, în urma unei analize corecte a situaţiei de fapt şi de drept.
Curtea analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform cerinţelor art. 3041 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat pe următoarele considerente:
Menţiunea de la pct. VI din Anexa O.U.G. nr. 4/3.02.2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat prevede că „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001; formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie şi după timp pe bază de tarife sau cote procentuale (…)”
Această dispoziţie este în concordanţă cu prevederile legii cadru în materia asigurărilor sociale de stat; determinarea punctajului mediu anual cu ocazia operaţiunii de recalculare guvernate de O.U.G. nr. 4/2005 realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
Potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. în carnetul de muncă, se înscriau salariile brute, până la data 1 iulie 1977, salariile nete de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, salariile brute de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă aceste salarii se au în vedere şi sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi conform legislaţiei în vigoare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale evocate aplicabile în materie, determinant pentru valorificarea veniturilor suplimentare la calculul pensiilor, pentru perioadele anterioare datei de 1.04.2001, este ca aceasta să fi făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare şi să fi fost înregistrate în carnetul de muncă, până la data de 1.04.1992 (data intrării în vigoare a Legii nr. 49/1992, iar ulterior acestei date să fi avut caracter permanent, să fi făcut parte, de asemenea din baza de calcul a pensiilor, să fi fost înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.
Or veniturile în acord global obţinute de către recurentă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcţie de realizarea indicatorilor reglementată de legislaţia în vigoare la acea dată -art. 12 din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuţia tarifară.
Această diferenţiere rezultă foarte clar din dispoziţiile Legii nr. 57/1974 care defineşte retribuţia tarifară şi enumeră indemnizaţiile, majorările şi sporurile care includ şi retribuţia tarifară de încadrare precum şi din dispoziţiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu ONM nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologici de întocmire, completare, păstrare şi evidenţă a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global nu se înscriau în carnetul de muncă şi prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale în lumina art. 164 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.
Or, această diferenţiere a justificat aplicarea unui tratament juridic de către legiuitor, care a înţeles să excludă printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri şi sporuri din baza de calcul a drepturilor la pensie
Aşadar aceste dispoziţii exprese ale legiuitorului vizând veniturile obţinute în forma retribuire a acordului global nu lasă loc de interpretarea extensivă susţinută de recurent; iar constituţionalitatea textului de lege a făcut obiectul analizei .
în acest sens, prin decizia nr. 736 din 24.10.2006 s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţiunii de la pct. VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, curtea statuând că atribuţia de a stabili condiţiile şi criticele de acordare a drepturilor cetăţenilor la pensie, inclusiv modalitatea de calcul a cuantumului revine în exclusivitate legiuitorului (…). Prin urmare, ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor. Noua legislaţie privind sistemul public de pensii recunoaşte ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislaţia anterioară pentru determinarea dreptului la pensie. în menţiunea criticată pentru neconstituţionalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislaţiei anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.
în concluzie, Curtea a constatat că instanţa de fond nu numai că a precizat expres temeiul juridic al litigiului dedus judecăţii cu respectarea prevederilor art. 261 pct. 5 C proc. civ. ci a făcut o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale în discuţie aşa încât criticile recurentului sub acest aspect sunt nefondate.
Hotărârile instanţelor ataşate dc recurent concluziilor scrise ca şi practică judiciară urmează a fi înlăturate ca fără relevanţă juridică în cauză, deoarece în sistemul nostru de drept precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, întrucât aşa cum s-a reliefat în literatura de specialitate, organele judecătoreşti aplică legea nu creează legea. Totodată, cel de al doilea motiv de recurs urmează a fi înlăturat ca nefondat întrucât plata CAS-ului sa făcut în baza unei prevederi legale în vigoare la cea dată. Neluarea în considerare la calculul pensiei a unor sporuri nu justifică aşa cum bine a statuat instanţa de fond, admiterea cererii de restituire, neaflându-ne în cazul unei plăţi neacordate supusă astfel potrivit art. 1092 C. civ. repetiţiuni.
Faţă de cele ce preced Curtea, constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins ca nefondat recursul cu care a fost învestită de reclamant.
