-Codul de procedură civilă, art.178 şi art. 179
-Codul Muncii, art. 168 alin. 1
Conform art.178 – 179 Cod procedură civilă, instanţa procedează la verificarea de scripte şi dacă după verificarea înscrisului cu scrisul sau cu semnătura făcută în faţa ei sau cu alte înscrisuri nu este lămurită va dispune ca verificarea să se facă prin expert.
În speţă, instanţa, în urma verificării de scripte, a înlăturat o parte din fişele de plată depuse de pârâtă, însă în considerentele sentinţei atacate nu s-au arătat care sunt elementele care au format convingerea instanţei că semnătura de pe înscrisurile respective nu este a reclamantului, după cum nu s-au arătat nici elementele care au dus la concluzia că semnătura de pe celelalte fişe care nu au fost înlăturate este a reclamantului.
În speţă, instanţa, în urma verificării de scripte, a înlăturat o parte din fişele de plată depuse de pârâtă, însă în considerentele sentinţei atacate nu s-au arătat care sunt elementele care au format convingerea instanţei că semnătura de pe înscrisurile respective nu este a reclamantului, după cum nu s-au arătat nici elementele care au dus la concluzia că semnătura de pe celelalte fişe care nu au fost înlăturate este a reclamantului.
Instanţa de recurs apreciază că pentru clarificarea situaţiei se impunea efectuarea unei expertize grafice care să stabilească cu certitudine dacă semnătura de pe înscrisurile în discuţie aparţine sau nu reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr.120 din 19 ianuarie 2012, Tribunalul Mureş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul M.I., prin mandatar B.C.V. în contradictoriu cu pârâta SC T.V.SRL, cu sediul ales în Târgu-Mureş şi totodată a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC T.V.SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional M.I., a obligat pârâta SC T.V. SRL la plata în favoarea reclamantului M.I. a sumei de 8.365 lei cu titlu de diferenţe drepturi salariale aferente perioadei 7 septembrie 2007 – 30 aprilie 2010, a obligat reclamantul-pârât reconvenţional M.I. la plata în favoarea pârâtei-reclamantă reconvenţională SC T.V.SRL a sumei de 2.006,34 lei cu titlu de despăgubiri, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data pronunţării prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective a debitului.
Prin aceeaşi sentinţă s-au respins restul pretenţiilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Conform contractului individual de muncă nr. 5435/27.09.2007 şi a înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantului, acesta a fost încadrat în muncă la societatea pârâtă, începând cu data de 7.09.2007 şi până la data de 1.05.2010, în postul de şofer, cu atribuţiile prevăzute în fişa postului depusă la dosar.
Potrivit înscrierilor din carnetul de muncă şi din statele de plată, rezultă că în perioada în litigiu (7.09.2007-1.05.2010), reclamantului i se cuvenea suma totală de 11.583 lei, aceste state de plată nefiind semnate de primire de reclamant, în condiţiile art. 168 alin. 1 din Codul muncii.
Însă, din fişele de plată rezultă achitarea către reclamant a următoarelor sume: 502 lei în decembrie 2007; 412 lei în ianuarie 2008; 455 lei în martie 2008; 439 lei în iulie 2008; 440 lei în august 2008; 500 lei în mai 2009; 544 lei în iunie 2005; 544 lei în august 2009; 544 lei în ianuarie 2010; total 3218 lei. Semnăturile de pe fişele de plată corespund cu probele de scris ale reclamantului şi scriptele de comparaţie.
Rezultă o diferenţă rămasă de achitat reclamantului de 8365 lei, astfel încât, în temeiul art. 161-166 din Codul muncii (în forma în vigoare în perioada în litigiu), instanţa a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata diferenţelor de drepturi salariale în cuantum de 8365 lei, respingând ca neîntemeiate restul pretenţiilor reclamantului.
Cu privire la acţiunea reconvenţională, instanţa a reţinut că, potrivit declaraţiei martorului B.S.F., acesta a fost singurul şofer care a condus în luna februarie 2010 autoutilitara, când aceasta a fost avariată prin spargerea angrenajelor de grup. Ca atare, sunt nefondate pretenţiile pârâtei-reclamante reconvenţionale cu titlu de despăgubiri pentru această avarie, în sumă de 2495,96 lei.
Conform declaraţiei martorului T.C., aproximativ în luna iunie 2010, reclamantul-pârât reconvenţional a luat anumite bunuri de pe un autoturism. Însă acest martor nu a putut indica exact bunurile ridicate şi numărul de înmatriculare al autocamionului, astfel încât instanţa nu a putut reţine această probă ca fiind concludentă şi de natură a dovedi cu certitudine sustragerea bunurilor indicate de pârâta-reclamantă reconvenţională, cu atât mai mult cu cât acelaşi martor a arătat că parcarea în care se afla autocamionul nu era păzită în cursul zilei. Din acest motiv, instanţa a respins pretenţiile reconvenţionale cu acest titlu, în sumă de 4607,60 lei şi a dobânzilor aferente acestei sume.
În schimb, instanţa a admis pretenţiile reconvenţionale, în sumă de 2006,34 lei, reprezentând contravaloarea pieselor distruse cu ocazia accidentului din februarie 2010 cu autoutilitara, achitate de pârâta – reclamantă reconvenţională prin factura nr. BH CAM962712/20.04.2010. Reclamantul-pârât reconvenţional a recunoscut la interogatoriul administrat (întrebările nr. 2 şi 4) că în luna februarie 2010 a avut loc un accident în care a fost implicată autoutilitara amintită, că piesele necesare reparaţiei au fost comandate de societatea pârâtă şi că sumele reprezentând contravaloarea pieselor a fost reţinută de societate din diurna pe care i-o datora. Tribunalul subliniază însă faptul că reclamantul nu şi-a putut dovedi apărările invocate, în sensul că ar fi fost reţinută contravaloarea pieselor din sumele pe care i le datora societatea şi că accidentul s-a datorat faptului că a evitat o coliziune într-o curbă şi datorită supraîncărcării autoutilitarei.
În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 270 din Codul Muncii (în forma în vigoare în perioada în litigiu), instanţa a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat reclamantul-pârât reconvenţional la plata sumei de 2006,34 lei.
În baza art. 1535 alin. 1 Cod civil, la suma amintită anterior se va adăuga dobânda legală calculată de la data pronunţării hotărâri şi până la data plăţii efective a debitului.
Văzând că pârâta a căzut la rândul ei în culpă procesuală, s-a respins cererea acesteia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamantul M.I. prin mandatar B.C.V. şi pârâta SC T.V.SRL, cu sediul în Reghin.
Reclamantul M.I., prin recursul promovat, a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul obligării pârâtei la plata diferenţei de 12.851 lei şi, totodată, respingerea pretenţiilor pârâtei în sumă de 2006,34 lei.
În motivarea recursului s-a arătat că prin acţiunea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 21.216 lei reprezentând drepturi salariale iar prin sentinţa atacată pârâta a fost obligată doar la plata sumei de 8.365 lei. Reclamantul a invocat faptul că această sumă reprezintă drepturile salariale doar pentru 9 luni, din cele 32 de luni cât a lucrat la societatea pârâtă, perioadă în care reclamantul nu a fost plătit şi, în consecinţă, se impune obligarea pârâtei şi la plata diferenţei de 12.851 lei.
Referitor la suma de 2006,34 lei, la plata căreia reclamantul a fost obligat în favoarea pârâtei pe motiv că ar fi provocat un accident de circulaţie în luna februarie 2010, s-a arătat că de fapt reclamantul a evitat o coliziune cu un alt autovehicul, însă acest fapt nu a fost consemnat într-un proces verbal de constatare de către o instituţie competentă şi, ca atare, pretenţiile pârâtei formulate prin cererea reconvenţională sunt nefondate.
Reclamantul a invocat, în drept, prevederile art.304 pct.8,9 şi 10 Cod procedură civilă.
Pârâta SC T.V. SRL, prin recursul promovat, a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamant şi admiterii integrale a acţiunii reconvenţionale formulate de pârâtă şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată se impune a fi modificată în baza art.304 pct.9 şi art.304 ind.1 Cod procedură civilă, deoarece a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 39 lit. a şi art. 270 din Codul muncii, respectiv a prevederilor din Codul civil raportate la circumstanţele cauzei. Totodată, instanţa nu a analizat întregul material probator administrat în cauză, cu referire la fişele privind plata drepturilor salariale şi depoziţia martorului T.C.
În ceea ce priveşte acţiunea introductivă prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante, pârâta a invocat faptul că susţinerile acestuia nu corespund realităţii deoarece i-au fost achitate reclamantului, integral şi la termen, toate drepturile stabilite prin contractul individual de muncă. În acest sens s-au depus la dosar, pe lângă statele de plată, depuse la ITM Mureş şi fişe de plată semnate de reclamant, acesta încasându-şi integral drepturile salariale, astfel că la momentul încetării raporturilor de muncă nu a formulat nicio pretenţie faţă de societatea pârâtă.
S-a mai invocat faptul că reclamantul nu a negat împrejurarea că sumele înscrise au fost efectiv plătite şi a încercat doar să profite de faptul că formularele tipizate ale statelor de plată nu erau semnate de el.
Referitor la acţiunea reconvenţională s-a arătat că prin sentinţa instanţei de fond reclamantul a fost obligat doar la plata sumei de 2.006,34 lei, reprezentând prejudiciul suferit de pârâtă prin distrugerea de piese de pe autoutilitara.
Pârâta a apreciat că respingerea restului pretenţiilor civile formulate de ea este nefondată. Astfel, în ce priveşte suma de 4607,60 lei, solicitată cu titlu de despăgubiri pentru sustragerea de piese şi componente ale autoutilitarei menţionate mai sus, s-a arătat că în mod greşit instanţa a înlăturat depoziţia martorului T.C. care l-a surprins pe pârât sustrăgând piese de pe maşina pe care o avea în primire.
În privinţa sumei de 2.495,96 lei echivalentă cu prejudiciul suferit de pârâtă cu ocazia accidentului rutier din februarie 2010, cauzat exclusiv din culpa reclamantului, s-a susţinut că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut ca fiind valabilă depoziţia martorului B.S.F., care a arătat că el ar fi condus autoutilitara, deşi această persoană nu a fost salariatul pârâtei, iar reclamantul a declarat că el a fost cel care i-a încredinţat autovehiculul fără încunoştiinţarea pârâtei.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art.3041 Cod procedură civilă, şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin acţiunea introductivă înregistrată la Tribunalul Mureş, reclamantul M.I. prin mandatar B.C.V., a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.V.SRL, cu sediul în Reghin, obligarea acesteia la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 07 septembrie 2007-1 mai 2010.
Prin acţiunea reconvenţională pârâta a solicitat la rândul său obligarea reclamantului la plata sumei de 4.607,60 lei reprezentând contravaloarea unor piese sustrase de pe autoutilitara, a sumei de 2.495,96 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a accidentului rutier din februarie 2010 cu autoutilitara sus-menţionată şi a sumei de 2.006,34 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin distrugerea de piese de pe aceeaşi autoutilitară.
Pârâta a solicitat respingerea acţiunii introductive, invocând faptul că drepturile salariale solicitate de reclamant i-au fost achitate acestuia, conform fişelor de plată depuse la dosar şi care au fost semnate de reclamant.
În privinţa acestor fişe de plată de care s-a prevalat pârâta şi care atestă primirea unor sume de bani în perioada august 2007 – ianuarie 2010, pârâtul a contestat faptul că le-ar fi semnat şi în aceste condiţii instanţa de fond a procedat la verificarea de scripte şi a reţinut că doar o parte din aceste fişe de plată au fost semnate de reclamant, întrucât nu toate semnăturile de pe fişele de plată corespund cu probele de scris ale reclamantului şi scriptele de comparaţie. De asemenea, instanţa de fond a reţinut că statele de plată depuse de pârâtă la ITM Mureş nu poartă semnătura reclamantului şi ca atare nu pot fi luate în considerare ca dovadă a achitării drepturilor salariale.
În speţă înscrisurile pe care le-a depus pârâta pentru a face dovada achitării drepturilor băneşti solicitate de reclamant sunt înscrisuri sub semnătură privată, iar procedura de stabilire a veridicităţii unor înscrisuri sub semnătură privată, în cazul în care se tăgăduieşte semnătura, este prevăzută expres de dispoziţiile legale.
Astfel, conform art.178-179 Cod procedură civilă, instanţa procedează la verificarea de scripte şi dacă după verificarea înscrisului cu scrisul sau cu semnătura făcută în faţa ei sau cu alte înscrisuri nu este lămurită va dispune ca verificarea să se facă prin expert.
În condiţiile în care instanţa de fond a acceptat ca probă a plăţii drepturilor pretinse de reclamant fişele de plată depuse de pârâtă, trebuia să stabilească clar în ce condiţii a tras concluzia că semnătura reclamantului de pe fişele înlăturate nu coincide cu scriptele de comparaţie şi semnătura făcută de reclamant în faţa instanţei, cu atât mai mult cu cât este vorba de înscrisuri care emană de la aceeaşi societate şi au fost întocmite în aceleaşi condiţii, în perioade succesive de timp.
Întrucât poziţia părţilor este contradictorie şi înscrisurile contestate au fost emise într-un interval mai mare de timp – 2007-2010, iar probele de scris au fost luate în anul 2011, instanţa de recurs apreciază că pentru clarificarea situaţiei se impunea efectuarea unei expertize grafice care să stabilească cu certitudine dacă semnătura de pe înscrisurile în discuţie aparţine sau nu reclamantului.
Pe de altă parte trebuie avut în vedere că, deşi instanţa de fond a reţinut că o parte din fişele de plată ar fi fost semnate de reclamant, acesta şi-a menţinut aceeaşi poziţie şi în recurs, negând faptul că ar fi semnat fişele respective.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtă, instanţa de fond a admis doar pretenţiile în sumă de 2.006,34 lei, reprezentând contravaloarea pieselor distruse în privinţa cărora reclamantul a recunoscut la interogatoriu că autoutilitara condusă de el a fost implicată într-un accident.
Referitor la celelalte pretenţii formulate de pârâtă prin cererea reconvenţională instanţa de fond nu a clarificat în ce condiţii i-a fost încredinţată numitului B.S.F. autoutilitara, acesta nefiind angajatul societăţii pârâte. Sub acest aspect trebuie avut în vedere că reclamantul a recunoscut că în perioada în care a fost angajatul pârâtei a lucrat pe această autoutilitară şi, prin urmare, se impunea a se stabili cine i-a încredinţat maşina persoanei sus-menţionate şi, în atare situaţie, cui îi revine răspunderea pentru prejudiciul produs.
De asemenea, nu s-a clarificat nici în privinţa pieselor sustrase cine avea în pază maşina la momentul respectiv şi în aceste condiţii cine răspunde pentru prejudiciul pretins de pârâtă.
Având în vedere că instanţa de fond nu a clarificat aspectele la care s-a făcut referire mai sus şi pentru lămurirea acestora este necesară administrarea de probe noi, instanţa de recurs reţine că sunt incidente în cauză prevederile art.312 alin.3 şi 5 Cod procedură civilă, cauza fiind soluţionată fără a se intra în cercetarea fondului.
Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 alin.3 şi 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursurile declarate de reclamant şi de pârâtă şi a casat integral sentinţa atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
În rejudecare instanţa de fond va pune în discuţie necesitatea suplimentării probatoriului pentru a clarifica situaţia înscrisurilor cu privire la care reclamantul nu a recunoscut că au fost semnate de el şi totodată pentru a clarifica dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii reclamantului pentru prejudiciul invocat de pârâtă prin acţiunea reconvenţională şi, de asemenea, va pune în discuţie toate problemele ridicate de părţi, în vederea pronunţării unei soluţii legale.
