Prima instanţă a constatat, în totală contradicţie cu probele existente la dosar, că fapta imputată intimatului-contestator, de a prezenta „o estimare a costurilor de producţie a unui filler”, a fost săvârşită de un alt salariat, soluţia întemeindu-se numai pe faptul că mail-ul care conţinea aceste informaţii a fost transmis de un alt salariat.
împrejurarea că mail-ul a fost emis de pe adresa unui alt salariat nu înlătură constatarea că estimarea şi comunicarea costurilor de producţie au fost stabilite de comun acord de cei doi salariaţi, intimatul-contestator recunoscând această situaţie prin notele şi celelalte declaraţii date în cadrul cercetării disciplinare a faptei.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. muri. şi asig. soc.,
dec. nr. 5946/R/02.11.2012
Prin sentinţa civilă nr. 5060/28.05.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 28614/3/2011, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorul P.N., în contradictoriu cu intimata S.R.Tv.; a fost
anulată decizia nr. 31/23.03.2011 emisă de intimată; contestaţia a fost respinsă în rest ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Contestatorul P.N. este salariatul intimatei, în funcţia de redactor.
Prin decizia nr. 31/23.03.2011 emisă de S.R.Tv., acesta a fost sancţionat disciplinar cu „avertisment scris”, potrivit art. 264 alin. (1) lit. a) C. muncii. Faptele reţinute în sarcina contestatorului sunt reprezentarea S.R.Tv., fară mandat sau ordin de serviciu scris, în vederea realizării unei emisiuni noi sau filler, şi divulgarea unor date confidenţiale care constituiau secret de serviciu.
Sub aspectul legalităţii, Tribunalul a apreciat că decizia de sancţionare contestată în cauză menţionează toate elementele prevăzute, sub sancţiunea nulităţii absolute, de art. 252 alin. (2) C. muncii.
In ceea ce priveşte prescrierea dreptului de aplicare a sancţiunii, invocată de contestator, Tribunalul a reţinut că salariatul a fost sancţionat pentru abaterea disciplinară constând în comunicarea costului de producţie a 2 minute de filler, ulterior întâlnirii cu reprezentanţii
B.N.R., prin mail-ul din data de 23.09.2010. Prin urmare, cele 6 luni prevăzute de art. 252 alin. (1) C. muncii încep să curgă din data de 23.09.2010, împlinindu-se în data de 23.03.2011. Având în vedere data emiterii deciziei de sancţionare – 23.03.2011, rezultă că aceasta a fost emisă în termenul legal prevăzut de art. 252 alin. (1)
C. muncii, astfel încât motivul de nulitate a deciziei de sancţionare invocat de contestator nu a fost primit.
In ceea ce priveşte temeinicia deciziei de sancţionare, Tribunalul a reţinut că fapta care a stat la baza aplicării sancţiunii de avertisment scris constă în comunicarea către reprezentanţii B.N.R., prin mail-ul din data de 23.09.2010, a costului de producţie estimat pentru un filler de educaţie economică de 2 minute. Acest e-mail a fost transmis de G.D., salariată a S.R.Tv., către V.L., economist-şef
B.N.R., astfel cum rezultă din cuprinsul mail-ului. Faptul că mail-ul cuprinzând costul de producţie estimat a fost transmis de G.D. rezultă şi din declaraţia acesteia, audiată în calitate de martor în cauză.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că salariatul P.N. nu a săvârşit fapta pentru care a fost sancţionat disciplinar, astfel încât decizia nr. 31/23.03.2011 este netemeinică.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, intimata S.R.Tv.
In motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 299 şi urm. şi art. 304′ C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că salariatul P.N. nu a comunicat date privind costurile de producţie a emisiunii, deoarece acesta a lucrat împreună cu G.D. la întocmirea mail-ului transmis de pe adresa acesteia din urmă, faptă recunoscută de altfel de P.N. în scris în procesul-verbal al comisiei de cercetare disciplinară nr. J 10/14.03.2011, respectiv că a „prezentat o estimare a costurilor de producţie a unui filler la 800 lei pentru 2 minute” – proces-verbal semnat de salariatul contestator.
Prin dezvăluirea acestor informaţii s-a creat un prejudiciu grav instituţiei, în sensul ca S.R.Tv. s-a aflat în imposibilitatea de a prezenta prin persoanele anume abilitate şi negocia astfel de tranzacţii cu terţii la costurile reale de producţie; incluzând şi posibilitatea Direcţiei marketing şi vânzări de a prezenta oferta de promovare în zona de sponsorizare.
Cei doi salariaţi sancţionaţi au obligaţia de a întocmi proiecte de emisiuni şi eventual de a cointeresa sponsori externi pentru producerea unui program TV, dar în niciun caz de a negocia contracte de coproducţie şi/sau sponsorizare în numele S.R.Tv. fară un mandat expres sau un ordin de serviciu – fapt recunoscut în scris de contestator în probatoriul înaintat comisiei de cercetare disciplinară.
Acest proiect cu B.N.R. şi A.R.B. a fost „compromis” de salariaţi tocmai prin transmiterea informaţiilor cu o valoare estimativă de 800 lei/200 euro pentru producerea a 2 minute de filler; astfel, oricare reprezentant al S.R.Tv. împuternicit a propune astfel de sume din partea S.R.Tv. ar fi căzut în capcana derizoriului şi credibilitatea lui ar fi fost pusă la îndoială, în paralel creându-se şi un grav prejudiciu de imagine instituţiei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate şi ţinând seama de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Potrivit art. 247 C. muncii, „(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară. (2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, CIM sau CCM aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
Pornind de la aceste dispoziţii legale, prima instanţă a constatat, în totală contradicţie cu probele existente la dosar, că fapta imputată intimatului-contestator, de a prezenta „o estimare a costurilor de producţie a unui filler la 800 lei pentru 2 minute’’, a fost săvârşită de un alt salariat, numita G.D., soluţia instanţei întemeindu-se numai pe faptul că mail-ul care conţinea aceste informaţii a fost transmis de G.D., salariata S.R.Tv., către V.L., economist-şef B.N.R.
Or, în faza cercetării disciplinare, intimatul-contestator a recunoscut că, la a doua întâlnire cu oficialii B.N.R., „ni s-a cerut să expediem prin mail o estimare a costurilor de producţie. Estimarea costurilor de producţie făcută de subsemnatul şi G.D. s-a ridicat la aproape 800 lei (aproximativ 200 euro)/2 minute de ediţie filler, strict costuri de producţie, pentru că asta ştim noi producătorii şi asta e sarcina noastră”.
împrejurarea că mail-ul a fost emis electronic, la data 23.09.2010, de pe adresa numitei G.D., nu înlătură constatarea că estimarea şi comunicarea costurilor de producţie pentru 2 minute de ediţie filler au fost convenite de comun acord de cei doi salariaţi, inti-matul-contestator acţionând, aşa cum evidenţiază notele şi celelalte declaraţii ale acestuia, cu credinţa că o atare estimare se încadra în atribuţiile ce-i reveneau în calitate de producător, potrivit completării la fişa postului, anexă la CIM nr. 6633/01.08.2000.
Insă, aşa cum menţionează înscrisul la care s-a făcut mai sus referire, „Producătorul poate propune surse financiare alternative în afara bugetului alocat de T.V.R. Pentru aceasta poartă negocieri cu posibili parteneri până în faza de precontract”. Aşadar, în calitate de producător, intimatul-pârât avea obligaţia de a întocmi proiecte de emisiuni şi posibilitatea de a cointeresa eventuali sponsori externi pentru producerea unui program TV, fară ca aceste atribuţii să poată fi extinse la antamarea unor discuţii privitoare la costurile de producţie ale acestor proiecte, în numele S.R.Tv., în lipsa unui mandat expres sau ordin de serviciu în acest sens.
De altfel, examinând contestaţia cu soluţionarea căreia instanţa de fond a fost învestită, Curtea constată că aceasta cuprinde doar critica salariatului sancţionat referitoare la prescripţia dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară, contestatorul precizând în mod expres că „mă rezum la a ataca în instanţă doar procedural, pentru a dovedi incompetenţa şi abuzul Serviciului juridic al S.R.Tv.”, fară ca temeinicia deciziei să fie contestată.
Această critică a fost în mod corect înlăturată de tribunal, care a constatat că decizia de sancţionare a fost emisă cu respectarea termenului de prescripţie de 6 luni, prevăzut de art. 252 alin. (1) C. muncii, care a început să curgă în data de 23.09.2010, data la care a fost transmis mail-ul, şi s-a împlinit în data de 23.03.2011, astfel încât motivul de nulitate a deciziei de sancţionare invocat de contestator nu poate fi primit.
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ, Curtea a admis recursul şi a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.
