Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 134 din 21 octombrie 20098, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantei, cu mustrare scrisă în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 188/1999 şi neacordarea stimulentelor aferente perioadei ianuarie – mai 2008.
Prin declaraţia dată de petentă la data de 12 februarie 2008, petenta a arătat că la data respectivă se afla la S.C. T. pentru a discuta despre modul de plată a sumelor restante la buget. D-nul P. R. nu a întocmit delegaţii, deoarece locuieşte în Târgu-Mureş şi nu decontează cheltuieli de deplasare.
Prin Decizia nr. 291 din 29 aprilie 2008 s-a dispus revocarea deciziei de sancţionare nr. 134/2008 şi s-a dispus sancţionarea petentei cu mustrare scrisă în conformitate cu prevederile art. 77 alin. 3 lit. a din Legea nr. 188/1999, pentru lipsa nejustificată din unitate la data de 12 februarie 2008, faptă ce constituie abatere.
Din raportul întocmit de comisia de disciplină s-a reţinut că potrivit probei nr. 5817 din 19 februarie 2008, încheiată de directorul executiv şi adjunctul acestuia, s-a constatat că la data de 12 februarie 2008, orele 15,00, petenta lipsea nejustificat din unitate. Totodată, s-a reţinut ţinuta necorespunzătoare a petentei la un agent economic în lipsa unui ordin de serviciu care să-i justifice prezenţa acolo.
Întrucât urmare a contestaţiei petentei, s-a constatat în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 30 din HG nr. 1344/2007, care prevede obligativitatea cercetării administrative în cazul în care sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. 3 lit. a din Legea nr. 188/1999 a fost contestată la conducătorul unităţii sau instituţiei publice.
Având în vedere revocarea de către intimată a Deciziei nr. 134/2004, instanţa de fond a constatat că cererea petentei nu mai are obiect, decizia fiind revocată ca urmare a controlului de legalitate de tutelă administrativă.
Comisia de disciplină a înaintat raportul directorului executiv cu propunerea de sancţionare, petentei aplicându-i-se sancţiunea mustrării scrise în baza art. 78 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. 3 se poate aplica direct de către persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a considerat cererea petentei ca nefondată, apreciind că intimata prin decizia atacată a descris fapta ce constituie abatere disciplinară, a precizat temeiul juridic din Statutul de personal şi Codul muncii, petenta a fost audiată, s-a prevăzut termenul în care poate fi contestată şi instanţa competentă la care decizia poate fi atacată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G. S. R., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor formulate prin acţiunea dedusă judecăţii, iar în subsidiar, solicită modificarea hotărârii în sensul constatării nulităţii absolute a deciziei nr. 291/2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, cu plata tuturor drepturilor cuvenite pentru perioada ianuarie – mai 2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs se arată că prin acţiunea dedusă judecăţii a solicitat în primul rând anularea deciziei nr. 134/2004 însă asupra legalităţi acestei decizii prima instanţă nu s-a pronunţat. S-a avut în vedere doar eventuala revocare a deciziei nr. 134/2008, decizie care nu i-a fost niciodată comunicată. Instanţa de fond nu s-a pronunţat nici asupra cererii de acordare a stimulentelor pentru perioada ianuarie – mai 2008, deşi a reţinut că a fost revocată decizia nr. 134/2008.
Prin decizia nr. 291/2008, avută în vedere de către prima instanţă, s-a revocat decizia nr. 134/2008 şi nu decizia nr. 134/2004, pe care a înţeles să o atace, astfel că sancţiunea aplicată prin această decizie a rămas în vigoare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, se solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei primei instanţe ca temeinică şi legală, susţinând că prima instanţă nu i-a acordat reclamantei stimulentele solicitate precum şi daunele morale, întrucât activitatea ei nu justifica acordarea stimulentelor solicitate, nu au fost înregistrate performanţe profesionale şi atâta timp cât sancţiunea disciplinară aplicată a rămas în vigoare, nu se impunea acordarea de daune morale.
Se mai susţine că omisiunile invocate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc în dispozitivul hotărârii, atâta timp cât acţiunea reclamantei a fost respinsă în totalitate şi prin această soluţie instanţa de fond s-a pronunţat în mod implicit asupra tuturor cererilor reclamantei.
Se mai arată că din considerentele hotărârii rezultă că prima instanţă a analizat valabilitatea deciziei nr. 134/21 febr.2008, iar o eventuală omisiune din cuprinsul dispozitivului, poate fi înlăturată în condiţiile prevăzute de art. 281 Cod procedură civilă.
În continuare se susţine că decizia 134 din 21 martie 2004, nu există, întrucât reclamanta a avut calitatea de salariată a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, începând cu data de 6 martie 2006 şi până la data de 3 noiembrie 2008, înscrierea datei emiterii deciziei ca fiind anul 2004, reprezintă o eroare materială, care a fost îndreptată de către autoritatea emitentă, îndreptare recunoscută de către reclamantă prin semnarea exemplarului deciziei comunicate în care se face în mod expres precizarea că decizia a fost emisă în 2008.
Revenind la cererea de acordare a daunelor morale, se mai susţine că reclamanta nu a propus nicio probă prin care să justifice acordarea acestora sau să dovedească existenţa elementelor răspunderii civile delictuale.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat în mod expres anularea deciziei nr. 134 din 21 martie 2004, anexând acţiunii deduse judecăţii decizia contestată fila 5 din dosar şi prin care i s-a aplicat sancţiunea mustrării scrise în conformitate cu art. 77 alin. 2 şi alin. 3 lit. a din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici. S-a prevăzut de asemenea neacordarea stimulentelor aferente perioadei ianuarie – mai 2008.
Împotriva aceleiaşi reclamante a fost emisă şi decizia 134 din 21 februarie 2008, decizie care a fost ulterior revocată prin decizia nr. 291 din 29 aprilie 2008, prin această ultimă decizie reclamantei aplicându-i-se sancţiunea mustrării scrise pentru lipsă nejustificată la unitate în data de 12 februarie 2008, fără să se mai facă referire la plata stimulentelor.
În cursul cercetării judecătoreşti, reclamanta depune o completare a acţiunii, în sensul că solicită şi anularea deciziei 291/2008.
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă respinge acţiunea reclamantei ca rămasă fără obiect, reţinându-se că decizia 134/2004 a fost revocată prin decizia nr. 291/2008, iar în ceea ce priveşte legalitatea acestei decizii, se arată că sancţiunea aplicată reclamantei se justifică în raport cu abaterea săvârşită.
Verificând conţinutul deciziei nr. 291/2008, instanţa de control constată că prin această decizie se revocă decizia 134/2008, că în cuprinsul acesteia nu se face nicio referire la decizia 134/2004 şi nici în cuprinsul deciziei 134 din 21 februarie 2008 nu se precizează că prin emiterea acesteia se îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul deciziei 134/21 martie 2004, sub aspectul datei emiterii acesteia. De altfel, nici prima instanţă nu apreciază ca fiind o eroare materială data emiterii acestei din urmă decizii, o apreciază ca decizie de sine-stătătoare şi apreciază în mod eronat că a fost revocată prin decizia 291/2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unor hotărâri temeinice şi legale, iar alin. 6 din acelaşi text legal, îl obligă pe judecător să se pronunţe asupra tuturor capetelor de cerere formulate de către reclamant, respectând în acest fel principiul disponibilităţii părţilor specific procesului civil.
În condiţiile în care prima instanţă nu a analizat legalitatea şi temeinicia deciziei 134/2004 reţinând din eroare că aceasta a fost revocată prin decizia 291/2008, când în realitatea prin această decizie s-a revocat decizia 134/2008, instanţa de control a apreciat că judecătorul instanţei de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 Cod procedură civilă, astfel că în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă a casat hotărârea recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
