Prin sentinţa civilă nr. 8712/16.09.2005 a fost respinsa cererea formulată de reclamanţii G. M., G. M., G. F. F., N. C., G. A., prin reprezentanţi legali G. F. F. şi N. C. în contradictoriu cu pârâtul E. N. ca nefondată.
Prin cererea formulata la data de 15.02.2005, pe cale reconventională în dosarul nr. 1847/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, disjunsă prin sentinţa civilă nr. 4894 din 19.05.2005, pronunţată de aceeaşi instanta şi înregistrata sub nr. 11518/2005, reclamanţii G. M., G. M., G. F. F., N. C., G. A., au solicitat obligarea pârâtului E.N. la restituirea echivalentului în lei al sumei de 2.400 Euro şi obligarea lui la plata echivalentului in lei al sumei de 2.600 Euro.In motivarea cererii, reclamantii au arătat, în fapt, că suma de 2.600 Euro a fost încasată de pârât cu titlu de avans pentru vânzarea locuintei, iar suma de 2.600 Euro reprezinta cheltuieli facute de ei cu materialele şi manopera meseriaşilor, necesare pentru a aduce imobilul în stare de locuit şi pentru igienizarea curtii.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calitatii procesuale active şi a solicitat, în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată.
În fapt, a aratat că din analiza inscrisurilor depuse în susţinerea cererii de catre reclamanti, rezulta un cuantum al cheltuielilor inferior celui pretins.
În şedinţa publică din 8.09.2005, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată prin întampinare, ca nefondată.
Din analiza materialului probator administrat, instanţa a retinut:
Pârâtul, în calitatate de proprietar al imobilului, compus din teren şi construcţie, situat în Bucureşti, str. G.B., sector 1 a formulat împotriva reclamanţilor o acţiune posesorie generală, ce a format obiectul dosarului nr. 1847/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 şi a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 8 712 din 16.09.2005.Întrucât cererea de chemare în judecată ce formează obiectul acestui dosar a fost disjunsă din dosarul nr. 1 847/2005 al Judecătoriei Sectorului 1, instanţa a fost legată de situaţia de fapt şi de soluţia în drept din dosarul iniţial, neputându-se reţine aspecte distincte cu privire la problemele litigioase soluţionate prin prima hotărâre, pentru a nu se pronunţa hotărâri contradictorii.
În considerentele sentinţei civile nr. 8 712 din 16.09.2005,, instanţa a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că în luna iunie 2004, mama pârâtului E. N. l-a angajat pe reclamantul G. M. pentru efectuarea unor lucrări de curăţenie şi igienizare la imobilul proprietatea pârâtului, situat în Bucureşti, str. G.. B., iar ulterior toţi reclamanţii s-au mutat în fără consimţământul proprietarului, tulburând astfel posesia pârâtului.
Din declaraţiile martorilor T. M. şi P. N. C., coroborate cu raportul de expertiză, specialitatea construcţii, instanţa a reţinut că reclamanţii au realizat, apelând şi la ajutorul remunerat a doi muncitori, mai multe reparaţii şi îmbunătăţiri la corpul din imobil în care au locuit, respectiv: au montat gresie şi faianţă, în baie şi gresie în bucătărie, au reparat acoperişul, au refăcut tencuiala, au zugrăvit pereţii interiori, au vopsit tâmplăria de lemn, au montat mai multe geamuri, întrerupătoare şi prize, au instalat cadă, chiuvetă şi closet şi au schimbat tubulatura interioară pentru apă şi robineţii. De asemenea au curăţat curtea imobilului, îndepărtând gunoaiele şi buruienile.Art. 488 C.civ., care reglementează accessiunea, ca mod derivat de dobândire a proprietăţii, prevede că tot ce se uneşte şi se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului.
Accesiunea constă în încorporarea materială a unui bun considerat mai puţin important într-un bun mai important, având ca efect dobândirea dreptului de proprietate asupra primului bun de către proprietarul celui de-al doilea.
Având în vedere că locuinţa proprietatea reclamantului din str. G. B. este un bun imobil prin natura sa, conform art. 462 C.civ., iar îmbunătăţirile şi reparaţiile realizate de reclamanţi sunt, conform art. 468 alin. 1 C.civ., imobile prin destinaţie, instanţa a apreciat că în cadrul raportului de accesorietate, construcţia are calitatea de lucru principal, astfel încât raportului juridic dedus judecăţii îi sunt aplicabile normele din materia accesiunii imobiliare artificiale.
În motivarea sentinţei civile nr. 8 712 din 16.09.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 prin care s-a soluţionat acţiunea în complângere, s-a reţinut că reclamanţii au tulburat posesia pârâtului asupra locuinţei din str. G. B. În raport de această situaţie de fapt, reţinută prin hotărârea anterioară, şi de care instanţa este ţinută, reclamanţii sunt constructori de rea-credinţă, întrucât au cunoscut că locuinţa este proprietatea pârâtului.
Art. 494 alin. 1 C.civ. prevede că proprietarul imobilului la care s-au făcut îmbunătăţiri, are un drept de opţiune, putând fie să le păstreze, invocând accesiunea imobiliară artficială, fie să ceară ridicarea lor pe cheltuiala constructorului.
Reclamanţii, în calitate de constructori de rea-credinţă, au faţă de pârâtul proprietar al locuinţei, conform art. 494 alin. 3 C.civil, un drept de creanţă afectat de o condiţie suspensivă potestativă simplă, pentru valoarea materialelor şi preţul muncii, dar numai atunci când proprietarul bunului principal ar fi optat pentru invocarea accesiunii imobiliare artificiale.Dreptul de creanţă al reclamanţilor este condiţionat de manifestarea de voinţă a pârâtului, expresă sau tacită, în sensul operării accesiunii. Reclamanţii nu au susţinut că pârâtul şi-ar fi exercitat anterior dreptul de opţiune, astfel încât până la formularea opţiunii de către pârât, ei nu au deschisă calea unei acţiuni în realizare, în vederea obligării pârâtului la despăgubiri pentru îmbunătăţirile şi reparaţiile efectuate la imobil.
În consecinţă, constatând că pârâtul nu şi-a exercitat încă dreptul de opţiune, şi deci condiţia suspensivă care afectează dreptul de creanţă al reclamanţilor nu s-a împlinit, instanţa a apreciat că reclamanţii nu pot cere plata despăgubirilor ce li s-ar cuveni în cazul operării accesiunii, cererea formulată împotriva pârâtului fiind nefondată.
În ceea ce priveşte cererea de restituire a echivalentului în lei al sumei de 2400 EURO, pe care reclamanţii susţin că i-ar fi plătit-o pârâtului cu titlu de avans pentru vânzarea acelei locuinţe, instanţa a constatăat că reclamanţii nu au făcut proba plăţii către pârât a acestei sume, astfel încât cererea lor de restituire este nefondată şi a fost respinsă de instanţă.
În drept, au fost avute în vedere prevederile art. 462, 468, 488 şi 494 C.civ.
