– Codul muncii
Prima instanţă nu a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantului i s-a vătămat sănătatea. Prin diminuarea capacităţii de muncă i s-a cauzat atât un prejudiciu actual, care a fost reparat prin plata despăgubirilor, cât şi un prejudiciu viitor, pentru a cărui reparare în mod corect instanţa de fond a acordat despăgubiri sub formă de prestaţii periodice, întinderea totală a acestui ultim prejudiciu fiind imposibil de stabilit prin anticipaţie.
(Decizia nr. 1221 din 12 mai 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 1612 din 12 octombrie 2006. a Tribunalului Cluj, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul L.L.P., împotriva pârâtei Opera Maghiară.
Prin decizia civilă nr. 2799 din 19 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a admis recursul declarat de reclamantul L.L.P. împotriva sentinţei civile nr. 1612 din 12 octombrie 2006, a Tribunalului Cluj, care a fost casată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. S-a dispus ca instanţa în rejudecare să analizeze toate condiţiile prevăzute de art. 269 alin. 1 din Codul muncii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, având în vedere că spre deosebire de ce a reţinut prima instanţă, accidentul s-a produs în timpul îndeplinirii de către reclamant a obligaţiilor de serviciu.
în rejudecare s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1296 din 30 mai 2007, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul L.L.P., împotriva pârâtei Opera Maghiară Cluj-Napoca, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului indemnizaţia pentru accident de muncă pentru luna decembrie 2004. S-au respins restul petitelor formulate de reclamant.
Prin decizia civilă nr. 377 din 12 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a admis recursul declarat de reclamantul L.L.P. împotriva sentinţei civile nr. 1296 din 30 mai 2007 a Tribunalului Cluj, care a fost casată şi s-a trimis cauza spre rejudecare în fond aceluiaşi tribunal.
în rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 205 din 29 ianuarie 2009, a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul L.L.P., împotriva pârâtei Opera Maghiară Cluj şi în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferenţă de în sumă de 5951,2 lei pe perioada 01.06.2005 – 30.09.2008 şi o rentă lunară de 196,5 lei începând cu 30.09.2008 şi până la recuperarea integrală a capacităţii de muncă a reclamantului şi la plata cheltuielilor de judecată de 1321,7 lei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Opera Maghiară Cluj Napoca solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate şi rejudecând în fond cauza, să se respingă acţiunea reclamantului.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Contrar celor invocate de recurentă, Curtea constată că prin acordarea despăgubirilor şi a rentei lunare prima instanţă nu a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, deoarece reclamantului i s-a vătămat sănătatea, prin diminuarea capacităţii de muncă i s-a cauzat atât un prejudiciu actual, care a fost reparat prin plata despăgubirilor, cât şi un prejudiciu viitor, pentru a cărui reparare în mod corect instanţa de fond a acordat despăgubiri sub forma de prestaţii periodice, întinderea totală a acestui ultim prejudiciu fiind imposibil de stabilit prin anticipaţie.
Prin ultima decizie de casare s-a stabilit că în condiţiile în care se reţine culpa comună a părţilor în producerea invalidităţii reclamantului, ambele părţi sunt răspunzătoare în limita culpei lor de producerea prejudiciului, respectiv pârâtei îi revine sarcina de a repara parţial paguba proporţional cu culpa sa. Drept urmare, deoarece conform art. 315 alin. 1 C. pr. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, susţinerile recurentei contrare celor stabilite de a doua instanţa de recurs vor fi înlăturate.
Prin al doilea motiv de recurs se susţine, în esenţă, ca în mod nelegal instanţa de fond a reţinut ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 269 alin. 1 din Codui muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului. întrucât prin decizia de casare menţionata anterior s-a statuat în mod contrar, Curtea apreciază ca nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. nu este întemeiat.
Deşi dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. pr. civ. au fost abrogate în mod expres prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005, criticile hotărârii primei instanţe formulate prin acest motiv de recurs urmează sa fie analizate deoarece conform art. 3041 C. pr. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Curtea constată că instanţa de fond a analizat întreg probatoriul administrat în cauza şi a înlăturat motivat apărările paratei, respectând îndrumările date de instanţa de casare. în condiţiile în care din probele administrate în cauză a rezultat că există o culpă comună a părţilor în producerea accidentului, în mod corect (în lipsa unor dovezi contrare) s-a apreciat că întinderea culpei este de 50% pentru fiecare dintre părţi.
De asemenea, deoarece s-a apreciat că în mod corect a fost obligată pârâta la plata de despăgubiri, susţinerile acesteia din recurs în sensul că nu este în culpă procesuală sunt, în mod evident, nefondate.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 312 alin. 1 C. pr. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză. (Judecător Laura Dima)
