Sintagma din Legea nr. 118/2010, potrivit căreia „nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie”, nu poate fi interpretată decât în sensul în care acordarea drepturilor se referă la situaţiile juridice născute după intrarea în vigoare a acestei prevederi legale, în niciun caz situaţiilor născute anterior, în sensul aplicării retroactive a Legii nr. 118/2010.
Este evident că faptul care determină acordarea indemnizaţiei în sensul Legii nr. 118/2010 este ieşirea la a angajatului şi că, pe cale de consecinţă, acordarea indemnizaţiei se sistează pentru persoanele ale căror drepturi de au fost stabilite după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, nu şi pentru cele care au ieşit la pensie şi au solicitat plata indemnizaţiei anterior acestui moment.
Principiul aplicării imediate a legii civile noi presupune într-adevăr că legea civilă nouă îşi găseşte aplicare şi situaţiilor juridice „în curs de constituire, modificare sau stingere ori ale căror efecte sunt în curs de a se produce”.
în cauza de faţă situaţia juridică generatoare de drepturi -ieşirea la pensie a intimatei-reclamante – s-a produs, împreună cu toate efectele pe care le presupune (dobândirea statutului de pensionar şi a drepturilor derivate din acesta), nefiind vorba de efecte în curs de a se produce.
C.A. Bucureşti,s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 1447/R/21.02.2012
Prin sentinţa civilă nr. 6100/08.06.2011, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a unei indemnizaţii egale cu trei salarii brute avute la data încetării activităţii la O.P.S.P.I. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte relevante: în urma emiterii deciziei nr. 194550/14.06.2010 privind acordarea pensiei pentru depusă şi limita de vârstă emisă de Casa de Pensii Sector 1, pârâta O.P.S.P.I. a emis decizia nr. 113/30.06.2010 prin care a constatat încetarea de drept a CIM încheiat cu reclamanta începând cu data de 01.07.2010.
In drept, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din CCM pe anii 2010-2011 înregistrat sub nr. 1885/07.05.2010, „Salariaţii O.P.S.P.I. care se pensionează pentru limită de vârstă, anticipat, anticipat parţial sau din motive medicale, primesc o indemnizaţie egală cu trei salarii brute avute la data încetării activităţii în O.P.S.P.I., în limita sumelor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat al instituţiei, cu respectarea prevederilor legale aplicabile”.
Pe de altă parte, instanţa reţine că, într-adevăr, prin art. 9 din Legea nr. 118/2010 s-a prevăzut că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”. însă, instanţa observă că acest act normativ a intrat în vigoare la 03.07.2010, în vreme ce dreptul reclamantei de a beneficia de prevederile art. 28 alin. (1) din CCM 2010-2011 înregistrat sub nr. 1885/07.05.2010 s-a născut la 01.07.2010, aşadar anterior.
In acest context, instanţa a apreciat că prezintă relevanţă momentul la care acest drept s-a născut, iar posibilitatea acordării sale trebuie raportată la actele normative existente în acel moment întrucât interpretarea pârâtei, conform căreia plata efectivă a acestor drepturi băneşti urma să se facă după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, ar conferi efecte retroactive acestui act normativ. Prin urmare, de vreme ce la momentul încetării de drept a raporturilor de muncă între părţi nu exista nicio prevedere legală prin care să se interzică acordarea indemnizaţiei în cuantum de 3 salarii brute avute la data încetării activităţii în O.P.S.P.I. la momentul pensionării, instanţa a apreciat că reclamanta este îndreptăţită a beneficia de acest drept, independent de momentul la care urmează a fi efectuată plata. De asemenea, instanţa apreciază că nu prezintă relevanţă şi nu aduce atingere dreptului reclamantei modalitatea în care sunt
alocate sumele de bani din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat al instituţiei după data de 03.07.2010.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal O.P.S.P.I., solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei recurate şi respingerea cererii formulate de reclamanta O.A. ca neîntemeiată.
In motivare, arată că hotărârea pronunţată de instanţă este netemeinică şi nelegală, ţinând seama de următoarele argumente:
în data de 28.06.2010 a fost înregistrată la O.P.S.P.I. cu nr. 2225 adresa Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, prin care s-a înaintat decizia de pensionare nr. 194550/14.06.2010 a dnei O.A.
în urma comunicării deciziei de pensionare de către Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, începând cu data de 01.07.2010 CIM al intimatei-reclamante a încetat, fiind emisă în acest sens decizia O.P.S.P.I. nr. 113/30.06.2010.
Prin cererea înregistrată la O.P.S.P.I. sub nr. 2280/30.06.2010, reclamanta a solicitat acordarea unei indemnizaţii egale cu trei salarii brute avute la data încetării activităţii în O.P.S.P.I., potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din CCM.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 239/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, O.P.S.P.I. s-a reorganizat, schimbându-şi regimul de finanţare, respectiv din instituţie finanţată din venituri proprii în instituţie finanţată de la bugetul de stat.
De asemenea, prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2281/2009 s-a stabilit că: „instituţiile publice, indiferent de forma de finanţare, au obligaţia de a-şi prognoza decadal plăţile care urmează a fi dispuse din conturi deschise la unităţile Trezoreriei Statului”; O.P.S.P.I. are obligaţia de a programa lunar plăţile aferente lunii curente până la data de 20 ale lunii.
Intimata-reclamantă a formulat cererea de acordare a plăţii la data de 30.06.2010, dată la care era deja publicată Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care la art. 9 prevede că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”.
Instanţa a apreciat în mod greşit că în speţă „prezintă relevanţă momentul la care acest drept s-a născut, iar posibilitatea acordării sale trebuie raportată la actele normative existente în acel moment, întrucât interpretarea pârâtei, conform căreia plata efectivă a acestor drepturi băneşti urma să se facă după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, ar conferi efecte retroactive acestui act normativ
Interpretarea instanţei este făcută în considerarea principiului neretroactivităţii legii, însă cu ignorarea unui alt principiu de drept, şi anume principiul aplicării imediate a legii civile.
De îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă (Legea nr. 118/2010) se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi, în speţă a dispoziţiilor CCM.
In literatura de specialitate, unul dintre argumentele folosite pentru justificarea principiului aplicării imediate a legii noi, este în sensul că legea nouă trebuie prezumată că reprezintă un progres tehnic juridic faţă de legea veche, astfel încât trebuie să se aplice, de la intrarea ei în vigoare, şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere ori ale căror efecte sunt în curs de a se produce.
Intenţia clară a legiuitorului a fost interzicerea „imediată” a acordării oricăror forme de ajutor la ieşirea la pensie.
Intimata-reclamantă a pierdut dreptul solicitat, chiar dacă Legea nr. 118/2010 a intrat în vigoare la data de 03.07.2010, ulterior deciziei acesteia de pensionare, deoarece la data la care urma să se efectueze plata solicitată (începutul lunii iulie, când conform ordinului M.F.P. sus-menţionat, plata trebuia programată) nu mai exista un temei legal pentru aceasta, fiind în vigoare Legea nr. 118/2010, ce şi-a produs deja efectele.
Analizând recursul declarat de recurentul-pârât, prin prisma criticilor formulate, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 304′ C. proc. civ., Curtea a reţinut că recursul este nefondat.
Curtea a constatat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, dând o corectă interpretare a dispoziţiilor de lege aplicabile în cauză.
Ambele părţi sunt de acord că, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din CCM pe anii 2010-2011 înregistrat sub nr. 1885/07.05.2010, „Salariaţii O.P.S.P.I. care se pensionează pentru limită de vârstă, anticipat, anticipat parţial sau din motive medicale primesc o indemnizaţie egală cu trei salarii brute avute la data încetării activităţii
în O.P.S.P.I., în limita sumelor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat al instituţiei, cu respectarea prevederilor legale aplicabile” şi că intimata-reclamantă, ca urmare a emiterii la data de
14.06.2010 a deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, la data de 30.06.2010 a depus la sediul fostului angajator O.P.S.P.I. cerere de acordare a indemnizaţiei prevăzute de textul anterior citat.
Instanţa de fond a făcut în mod corect aplicarea acestor prevederi din CCM, apreciind că la data naşterii dreptului reclamantei la plata acestei indemnizaţii aceste prevederi erau pe deplin aplicabile.
In esenţă, recurentul-pârât susţine că intimata-reclamantă nu are dreptul la acordarea indemnizaţiei, întrucât la data la care trebuia să se efectueze plata drepturilor solicitate intrase în vigoare Legea nr. 118/2010, potrivit căreia, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”.
Curtea constată că Legea nr. 118/2010 a intrat în vigoare la data de 03.07.2010, publicarea ei în Monitorul Oficial anterior acestei date fiind lipsită de relevanţă. Prin urmare, la data la care s-a născut dreptul intimatei-reclamante la acordarea indemnizaţiei, respectiv când i s-a stabilit pensie pentru limită de vârstă (04.06.2010, după cum rezultă din decizia nr. 194550/14.06.2010 emisă de Casa de Pensii Sector 1) şi la data la care intimata-reclamantă a solicitat recurentului acordarea indemnizaţiei cuvenite, erau de deplin aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (1) din CCM, întrucât nu intrase în vigoare Legea nr. 118/2010.
Nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că nu are importanţă data naşterii dreptului la plata indemnizaţiei, ci data plăţii efective a drepturilor, întrucât, pentru a produce efecte, o prevedere legală trebuie să fie în vigoare.
Sintagma din Legea nr. 118/2010 „nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie” nu poate fi interpretată decât în sensul în care acordarea drepturilor se referă Ia situaţiile juridice născute după intrarea în vigoare a acestei prevederi legale, în niciun caz în sensul aplicării retroactive a Legii nr. 118/2010 şi situaţiilor născute anterior.
Este evident că faptul care determină acordarea indemnizaţiei în sensul Legii nr. 118/2010 este ieşirea la pensie a angajatului şi că, pe cale de consecinţă, acordarea indemnizaţiei se sistează pentru persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite după intrarea
în vigoare a Legii nr. 118/2010, nu şi pentru cele care au ieşit la pensie şi au solicitat plata indemnizaţiei anterior acestui moment.
Principiul aplicării imediate a legii civile noi, invocat de recurent, presupune într-adevăr că legea civilă nouă îşi găseşte aplicare şi situaţiilor juridice „în curs de constituire, modificare sau stingere ori ale căror efecte sunt în curs de a se produce”, însă nu ne găsim
într-o astfel de situaţie. In cauză, situaţia juridică generatoare de drepturi – ieşirea la pensie a intimatei-reclamante – s-a produs, împreună cu toate efectele pe care le presupune (dobândirea statului de pensionar şi a drepturilor derivate din acesta), nefiind vorba de efecte în curs de a se produce, aşa cum susţine recurentul.
Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. şi împrejurarea că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
