Prin cererea înregistrata sub nr. 4409/120/2008 reclamantii, controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi Dâmbovita, au chemat în judecata pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, chemat în garantie fiind Ministerului Finantelor Publice, solicitând ca, prin hotarârea ce se va pronunta, pârâta sa fie obligata la acordarea aceluiasi coeficient de multiplicare ce se acorda si personalului din cadrul Aparatului Central, Camerei de Conturi a Municipiului Bucuresti, Autoritatii de Audit, pe perioada 2005-2008 pâna la data efectuarii platii, actualizat cu indicele de inflatie calculat de la data la care trebuia platita suma si pâna la achitarea acesteia; Curtea de Conturi a României sa corecteze încadrarile salariale ale controlorilor financiari pentru perioada 2005-2008 potrivit valorii de referinta sectoriala prevazuta de lege ( OUG nr. 160/2000) pentru functiile de demnitate si a sporului de vechime cuvenit aferent si mentinerea în continuare a acestor drepturi salariale; de asemenea, pârâta sa faca rectificarile corespunzatoare în carnetele individuale de în functie de admiterea capetelor de actiune expuse.
În motivare actiunii reclamantii au aratat ca sunt controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi a Judetului Dâmbovita si potrivit art. 7 din OG nr. 27/2007, modificata si aprobata prin Legea nr. 219/2007, prin sintagma controlor financiar, utilizata în cuprinsul prezentei ordonante, se întelege atât functia de controlor financiar, cât si functiile de conducere de director, director adjunct …. din structurile de control ale Curtii de Conturi, iar prin OUG nr. 160/2000 se stabileste valoare de referinta sectoriala pentru toti controlorii financiari, coeficientii de multiplicare fiind prezentati în anexa diferentiat.
Mai precizeaza reclamantii ca aceste dispozitii legale au fost aplicate prin interpretarea trunchiata a legii, prin neaplicarea aceluiasi tratament si prin restrângerea unor drepturi a unei parti din salariati fata de alta parte a salariatilor, ceea ce a indus o în ceea ce priveste drepturile salariale cuvenite pentru munca de valoare egala.
În drept s-au invocat dispozitiile art. 49-56 Cod proc civ si art. 111 alin.1 din Codul muncii.
La data de 02.09.2008 Curtea de Conturi a României a formulat cerere de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice pentru ca în cazul în care se admite actiunea reclamantilor, acesta sa fie obligat sa asigure fondurile necesare privind plata sporului solicitat de reclamanti, întrucât Legea nr. 72/1996 privind finantele publice, în vigoare la acea data, prevederea la art. 1 alin.3 ca constituirea, repartizarea si utilizarea resurselor financiare ale statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice, precum si pastrarea si întrebuintarea mijloacelor materiale si banesti ale sectorului public se controleaza de catre Ministerul Finantelor Publice, iar potrivit art. 25 alin. (3), Ministerul Finantelor Publice examineaza proiectele de buget si stabileste împreuna cu ordinatorii principali de credite, nivelul maxim al cheltuielilor bugetare.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea actiunii introdusa de reclamanti ca neîntemeiata si nelegala, în baza art. 115 Cod proc civ, OUG nr. 160/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, întrucât actul normativ cadru în baza caruia sunt stabilite drepturile salariale ale controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi este OUG nr. 160/13.10.2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi, aprobata prin Legea nr. 711 din 03 decembrie 2001, iar reclamantii beneficiaza de lege speciala de salarizare, potrivit careia sunt stabilite distinct, prin anexe separate, indemnizatiile controlorilor financiari din cadrul aparatului central al Curtii de Conturi si al Camerei de Conturi a Municipiului Bucuresti si cele ale controlorilor financiari din cadrul Camerelor de Conturi Judetene. Prin urmare, nu se poate retine o fapta ilicita sau discriminatorie în sarcina Curtii de Conturi a României întrucât institutia nu a facut decât sa aplice dispozitiile legale în materie, aflate în vigoare în toata aceasta perioada, pentru anii 2002-2004 reclamantii beneficiind de cresterile salariale prin actele normative care precizau expres fiecare categorie de personal din sectorul bugetar caruia i se acorda cresterea salariala si procentul cuvenit (OUG nr. 187/2001, OUG nr. 186/2002 si OUG nr. 123/2003).
Prin aceeasi întâmpinare pârâta invoca exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor privind constatarea discriminarii si respingerea actiunii ca tardiv introdusa, întrucât potrivit art. 20 alin.1 si art. 27 alin.2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, termenul în care persoana ce se considera discriminata poate sesiza Consiliul este de un an si de 3 ani pentru cererea adresata instantei de judecata, în ambele cazuri termenul curge de la data savârsirii faptei sau de la data la care putea sa ia cunostinta de savârsirea ei.
Examinând actele si lucrarile dosarului tribunalul a retinut ca în conformitate cu dispozitiile art. 283 din Codul muncii, cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat. În aceasta situatie rezulta ca nu a intervenit prescriptia dreptului la actiune pentru perioada solicitata, pe cale de consecinta, instanta urmând a respinge exceptia prescriptiei, exceptie invocata de catre pârâta prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei deduse judecatii, tribunalul a retinut ca reclamantii invoca o discriminare salariala între controlorii financiari angajati în cadrul directiilor judetene si controlorii financiari angajati în aparatul central , la Camera de Conturi a municipiului Bucuresti si la Autoritatea de Audit, discriminare nejustificata întrucât atributiile de serviciu sunt aceleasi.
Drepturile salariale ale reclamantilor sunt stabilite prin OUG nr. 160/ 13.10.2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi aprobata prin Legea nr. 711/2001. în cadrul acestui act normativ, prin anexe separate , sunt stabilite indemnizatiile controlorilor financiari din cadrul aparatului central al Curtii de Conturi si al Camerei de Conturi a municipiului Bucuresti si cele ale controlorilor financiari din cadrul Camerelor de Conturi Judetene. Prin urmare, chiar din cuprinsul actului normativ rezulta o salarizare diferita pentru cele doua categorii de angajati ai pârâtei.
În conformitate cu dispozitiile art. 2 alin.3 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane fata de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate si necesare.
În conformitate cu dispozitiile art. 27 alin.1 din acelasi act normativ, persoana care se considera discriminata poate formula, în fata instantei de judecata, o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutita de taxa de timbru si nu este conditionata de sesizarea Consiliului.
În conformitate cu deciziile Curtii Constitutionale a României nr. 819, 820 si 821 din 3 iulie 2008, prevederile art. 1, art. 2 alin.3 si art. 27 alin.1 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, în masura în care din acestea se deprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe cale de consecinta, prin aceste decizii ale Curtii Constitutionale s-a stabilit în mod obligatoriu ca instanta de judecata are doar posibilitatea sa verifice aplicarea corecta a legii si nu poate anula dispozitii legale pe care le considera discriminatorii si nici nu le poate înlocui cu alte norme de drept nediscriminatorii. Aceasta ar însemna ca instanta de judecata sa încalce principiul separatiei puterilor în stat, intrând în sfera legislativului.
Cum reclamantii solicita prin cererea de chemare în judecata sa li se aplice un act normativ în mod nediferentiat chiar daca actul normativ cuprinde dispozitii diferite pentru diferitele categorii de salariati ai aceluiasi angajator, tribunalul urmeaza a respinge primul capat de cerere al acestora pentru motivele expuse mai sus.
Cu privire la celelalte capete de cerere este de observat ca ele deriva din primul si, pe cale de consecinta, urmeaza a fi respinse cu aceeasi motivare. Faptul ca aceste cereri sunt subsidiare rezulta atât din actiunea principala cât si din notele scrise în care se explica în concret ca este vorba de capete de cerere subsidiare, ce deriva din admiterea primului capat de cerere.
Cu privire la cererea de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice, cerere formulata de catre pârâta, aceasta urmeaza a fi respinsa întrucât chematul în garantie nu are atributii privind calculul drepturilor banesti cuvenite reclamantilor si nu exista nici un fel de raporturi specifice relatiilor de munca între acesta si partile ce fac obiectul conflictului de munca. În plus, respingerea cererii de chemare în judecata duce în mod automat si la respingerea cererii de chemare în garantie, dat fiind caracterul subsidiar al acesteia.
Fata de motivele invocate mai sus, tribunalul a respins în întregime cererea formulata de reclamanti.
