Acordarea pensiei pentru limită de vârstă în cazul pensionarului de invaliditate are loc la cererea sa expresă


– Legea nr. 19/2000;

– Cod civil;

– Cod procedură civilă.

Concluzia care se desprinde din dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 19/2000 este aceea că dreptul de a opta între pensia de invaliditate şi pensia pentru limită de vârstă se naşte din momentul împlinirii vârstei standard de pensionare.

Concluzia care se desprinde din dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 19/2000 este aceea că dreptul de a opta între pensia de invaliditate şi pensia pentru limită de vârstă se naşte din momentul împlinirii vârstei standard de pensionare.

Implicând o opţiune din partea asiguratului, rezultă că pensia de invaliditate nu se transformă de drept în pentru limită de vârstă şi că este absolut necesar să existe o cerere în acest sens din partea asiguratului atunci când acesta îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a beneficia de pentru limită de vârstă.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 19/2000, reţinută de instanţa de fond.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din cuprinsul dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 19/2000, reţinută de instanţa de fond.

Or, recurentul nu a făcut dovada că a formulat o astfel de cerere anterior datei de 25 ianuarie 2007, în condiţiile mai sus arătate, prin care să solicite transformarea pensiei de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă, astfel că, în mod corect, intimata i-a calculat şi acordat drepturile de pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 1 februarie 2007, potrivit art. 169 din Legea nr. 19/2000.

Or, recurentul nu a făcut dovada că a formulat o astfel de cerere anterior datei de 25 ianuarie 2007, în condiţiile mai sus arătate, prin care să solicite transformarea pensiei de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă, astfel că, în mod corect, intimata i-a calculat şi acordat drepturile de pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 1 februarie 2007, potrivit art. 169 din Legea nr. 19/2000.

(Curtea de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale,

decizia nr. 1048 din 3 septembrie 2009)

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 1509/86/2009 din 27 februarie 2009, petentul J.M. a chemat în judecată pe intimata Casa Judeţeană de Pensii Suceava, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să stabilească drepturile de pensie ce i se cuvin potrivit stagiului de cotizare, obligarea pârâtei să-i achite diferenţa drepturilor de pensie începând cu luna ianuarie 2006, obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 5.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

în motivarea cererii, petentul a arătat că s-a pensionat prin decizia nr. 141197 din 29 ianuarie 2008 şi că s-a stabilit că pentru anii de muncă lucraţi în condiţii speciale şi deosebite de muncă se reduce vârsta standard de pensionare cu 10 ani şi 10 luni.

A mai arătat petentul că, la acea dată, vârsta standard de pensionare era de 63 de ani, astfel încât se putea pensiona la 52 de ani şi 2 luni, solicitând în acest sens ca pârâta să-i calculeze şi să-i acorde drepturile de pensie pentru 2 ani şi 10 luni.

în drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 89 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 şi art. 998 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1023 din 5 mai 2009, Tribunalul Suceava a respins acţiunea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în mod corect intimata i-a calculat şi acordat reclamantului drepturile de pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 1 februarie 2007 în conformitate cu dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 19/2000, ca urmare a cererii înregistrate la sediul acesteia sub nr. 33240 din 25 ianuarie 2007.

De asemenea, în ce priveşte adresa nr. 94214 din 24 iunie 2002 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Suceava, Tribunalul a apreciat că este lipsită de relevanţă şi că petentul are posibilitatea să o conteste în instanţă.

S-a mai arătat că nu s-au probat circumstanţele în care petentului i s-a comunicat acea adresă, deşi îi revenea această sarcină conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ.

împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, invocând motive de netemeinicie şi nelegalitate.

în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată că a solicitat pensie pentru limită de vârstă, fapt ce rezultă din adresa înregistrată sub nr. 44214 din 31 mai 2002, şi că art. 82 din Legea nr. 19/2000 se referă la persoanele care nu au calitatea de pensionar şi nu la persoana sa, care beneficia de pensie de invaliditate.

Mai arată că la data la care îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, intimata avea obligaţia să emită o decizie şi să-i plătească drepturile cuvenite.

Susţine recurentul că, în anul 2002, când a formulat cerere în vederea transformării pensiei de invaliditate în pensie de limită de vârstă, îndeplinea toate condiţiile cerute de lege, vârsta standard de pensionare de 63 de ani în cazul său fiind redusă cu 10 ani ca urmare a condiţiilor deosebite în care şi-a desfăşurat activitatea.

în drept, s-au invocat dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriul administrat şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondat.

Implicând o opţiune din partea asiguratului, rezultă că pensia de invaliditate nu se transformă de drept în pensie pentru limită de vârstă şi că este absolut necesar să existe o cerere în acest sens din partea asiguratului atunci când acesta îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă.

Cât priveşte cererea recurentului privind acordarea retroactivă a drepturilor de pensie pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni, anterioară datei de 1 februarie 2007, Curtea a apreciat că este lipsită de temei legal şi că în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond.

BULETINUL JURISPRUDENTE!

213

Cât priveşte cererea reclamantului recurent adresată intimatei şi înregistrată la sediul acesteia sub nr. 94214 din 31 mai 2002, Curtea constată că prin adresa cu acelaşi număr din data de 24 iunie 2002 s-a răspuns solicitării acestuia şi că nu poate să producă efecte asupra situaţiei reclamantului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul reclamantului.