C. muncii, art. 40 alin. (2) lit. c), art. 238 alin. (1), art. 241 alin. (1) Legea nr. 130/1996, republicată, art. 8 alin. (2), art. 11
■ Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
■ în condiţiile în care Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură conţine drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin
Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, în mod evi- dent, se aplică acest ultim contract.
■ Nu există contradicţie între clauzele referitoare la cuantumul
indemnizaţiei de pensionare din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ (în vigoare începând cu data de 12.11.2007) şi Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în condiţiile în care în primul contract [art. 37 lit. e)] se prevede acordarea, cu titlu de indemnizaţie, a cel puţin unui salariu de bază, iar în al doilea (art. 50), a cel puţin două salarii de bază.
C.A. Cluj, s. civ., muri., asig. soc., miri. şi fam., decizia civilă nr. 2428 din 12 decembrie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 553/F din 9.10.2008, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta U.G. împotriva pârâtei Şcoala B.J. B, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma brută egală cu un salariu de bază avut la data pensionării, cu titlu de indemnizaţie pentru pensionare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că reclamanta a fost cadru didactic de predare, încadrată pe post de profesor la Şcoala generală B.J. B. şi, începând cu data de 1 iulie 2008, este pensionată pentru limită de vârstă, conform deciziei nr. (…)/30.07.2008.
La data pensionării, reclamanta nu a beneficiat de indemnizaţia care i se cuvenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 lit. e) CCM unic la nivel de ramură învăţământ, fapt recunoscut de pârâtă, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de unitatea şcolară, un contract colectiv de muncă la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud nefiind înregistrat, acesta fiind în curs de negociere.
Tribunalul a reţinut că art. 40 alin. (2) lit. c) C. muncii stipulează că angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege şi din contractele colective de muncă, iar dispoziţiile art. 37 lit. e) CCM unic la nivel de ramură învăţământ prevăd că „salariaţii care se pensionează la vârsta standard primesc o indemnizaţie de cel puţin un salariu de bază”.
Este adevărat că art. 50 CCM 2007-2010 prevede că salariaţii carc se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizaţie egală cu cel puţin două salarii de bază avute în luna pensionării, însă prevederile CCM unic la nivel învăţământ sunt în vigoare de la data de 12 noiembrie 2007 (data înregistrării acestuia la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse).
Potrivit art. 241 alin. (1) C. muncii şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii angajatorului, pentru toţi salariaţii din grupul de angajatori, pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul şi pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, în cazul CCM la nivel naţional, iar, potrivit art. 247 C. muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică CCM încheiat la nivel superior.
Prin urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile CCM la nivel de ramură învăţământ, astfel că reclamanta este îndreptăţită să primească echivalentul unui salariu de bază, cu titlu de indemnizaţie de pensionare pentru limită de vârstă.
Cum pârâta nu a achitat reclamantei această indemnizaţie, în baza dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, cererea a fost admisă în parte.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta U.G., prin care a solicitat modificarea în parte a sentinţei, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
In motivarea recursului, reclamanta a arătat că sentinţa recurată este greşită, deoarece instanţa i-a acordat doar un singur salariu de bază la pensionare, deşi trebuia să aplice prevederile CCM unic la nivel naţional, iar nu cele ale CCM la nivel de ramură. Articolul 40 alin. (2) lit. c) C. muncii stipulează că angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege şi din contractele colective de muncă, iar art. 50 CCM 2007-2010 prevede dreptul reclamantei la o indemnizaţie de pensionare egală cu două salarii de bază avute la data pensionării. S-a considerat că nu există contradicţie între dispoziţiile celor două contracte colective de muncă, astfel că trebuia să i se acorde două salarii la pensionare.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, Curtea va admite recursul, pentru următoarele considerente:
Conform art. 238 alin. (1) C. muncii: „contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior’. Dispoziţii imperative similare sunt şi cele prevăzute de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
In consecinţă, deşi, în conformitate cu art. 241 alin. (1) lit. c) C. muncii „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel”, în condiţiile în care CCM la nivel de ramură învăţământ conţine drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin CCM unic la nivel naţional, în mod evident, se aplică acest ultim contract.
De altfel, nici nu există contradicţie între clauzele referitoare la cuantumul indemnizaţiei de pensionare din CCM la nivel de ramură învăţământ (în vigoare începând cu data de 12.11.2007) şi CCM 2007-2010, în condiţiile în care în primul contract [art. 37 lit. e)] se prevede acordarea, cu titlu de indemnizaţie, a cel puţin un salariu de bază, iar în al doilea (art. 50) a cel puţin două salarii.
Pentru aceste considerente, se apreciază că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile legale menţionate anterior, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a modificat în parte sentinţa, în sensul că a admis în întregime acţiunea reclamantei U.G. împotriva pârâtei, pe care o va obliga să plătească reclamantei suma brută egală cu două salarii de bază avute la data pensionării, cu titlu de indemnizaţie pentru pensionare.
