Pârâta are calitatea de depozitar al arhivei fostei angajatoare a reclamantului, fiind vorba despre un depozit sui generis, care însă nu poate da naştere unor obligaţii privitoare la atestarea unor fapte ce nu reies din cuprinsul arhivei depozitate.
Custodele arhivei nu poate justifica în cauză calitatea procesuală pasivă pentru a se constata în contradictoriu cu acesta dacă au corespuns sau nu grupei a II-a condiţiile de muncă în care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea.
Secţia I civilă, Decizia nr. 252 din 24 ianuarie 2012
Prin sentința civilă nr. 4363 din 5.09.2011 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA Sălaj, excepție invocată de această pârâtă.
A fost admisă cererea formulată de reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Sălaj și în consecință a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului o adeverință din care să reiasă activitatea prestată în grupa a II-a de muncă în perioadele 20.03.1972 – 7.07.1972, 17.02.1977 – 6.06.1986.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a SC R. SA Sălaj este depozitara documentelor solicitate de către reclamant, prin urmare nu poate susține că nu ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece reclamantul nu ar putea solicita documente de la o instituție a statului care nu le deține.
Reclamantul a desfășurat activitate la TCI Șantier Cluj în funcțiile de sudor, maistru în perioadele 20.03.1972 – 7.07.1972, 17.02.1977 – 6.06.1986 și solicita obligarea pârâtei să elibereze reclamantului o adeverință din care sa reiasă activitatea prestată în grupa a II-a de muncă.
Potrivit art. 20 și art. 21 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, aceasta este obligată să elibereze, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, copii, extrase și certificate de pe documentele pe care le are în păstrare.
Conform art. 2 din Ordinul nr. 687/2006 pentru aprobarea procedurii privind modul de eliberare a actelor doveditoare ale sporului pentru prestată în timpul nopții și de valorificare a acestuia în procesul de stabilire și/sau de recalculare a drepturilor de pensie, publicat în M. Of. nr. 801/25.09.2006, în vigoare și în prezent, emis de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (în prezent Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale), după adoptarea O.U.G. nr. 39/2006, „Prezentul ordin se va aplica de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, casele teritoriale și locale de pensii, angajatori, precum și către deținătorii arhivelor”.
Angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe care le întocmesc și le eliberează.
în același sens, art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu modificările și completările ulterioare, prevede că „Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora”.
La data de 22.01.2007 s-a încheiat intre lichidatorul A.P. (I.O.I. SPRL) și SC R. SA Sălaj procesul-verbal prin care R. Sălaj a acceptat să preia în custodie (păstrare, conservare și evidență faptică) restul arhivei A.P. ce nu fusese predat către Arhivele Statului.
în speță, în calitate de deținătoare a arhivei întreprinderii la care a prestat activitate reclamantul, SC R. SA Sălaj are obligația de a elibera o adeverință din care să reiasă activitatea prestată în grupa a II-a de muncă în perioadele 20.03.1972 – 7.07.1972, 17.02.1977 – 6.06.1986, sens în care în baza art. 21 din Legea nr. 16/1996 instanța a admis acțiunea reclamantului.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC R. SA Sălaj, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, ori ca nefondată.
în motivare s-a arătat că urmare a lichidării fostei SC A.P. SA, arhiva acestei societăți a fost preluată de către Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sălaj și, în parte, de către SC R. SA Sălaj și ulterior SC R.I. SRL.
La data de 31.08.2005 s-a încheiat între SC A.P. SA prin lichidator și SC R. SA Sălaj contractul de vânzare-cumpărare nr. 595 având ca obiect activul „baza de producție” – cuprinzând terenuri, construcții, drumuri acces, rețele electrice, platforme betonate și împrejmuiri ce au aparținut vânzătoarei aflate în procedura lichidării judiciare conform Legii nr. 64/1995. De asemenea, s-a stipulat la art. IV alin. (7) din contract că SC R. SA Sălaj preia și păstrează arhiva SC A.P. SA.
La data de 15.12.2005 prin procesul-verbal nr. 665 s-a efectuat predarea de către lichidatorul SC A.P. SA către Arhivele Naționale Sălaj a unei părți din arhiva societății lichidate, pârâta Arhivele Naționale obligându-se prin înscrisul semnat la preluarea întregii arhive.
în fapt, la data de 22.01.2007 s-a încheiat între lichidatorul A.P. (I.O.I. SPRL) și SC R. SA Sălaj procesul-verbal (semnat cu obiecțiuni de SC R. SA Sălaj) prin care aceasta din urmă a acceptat să preia în custodie (păstrarea, conservarea și asigurare evidență faptică) restul arhivei A.P. ce nu fusese predat către Arhivele Statului.
La data de 29.11.2005 între SC R. SA Sălaj și SC R.I. SRL s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 6968 prin care, printre altele, SC R.I. SRL s-a obligat la predarea arhivei către SC R. SA Sălaj.
Recurenta menționează că preluarea arhivei de către SC R. SA Sălaj s-a făcut cu obiecțiuni și în următoarele condiții:
SC R. SA Sălaj a preluat arhiva asigurând și obligându-se doar la păstrarea, conservarea, paza și asigurarea evidenței faptice a arhivei, și nicidecum la gestiunea și administrarea acesteia (aceasta presupunând posibilitatea de a emite adeverințele solicitate de către reclamantă).
SC R. SA Sălaj nu a garantat existența numărului de file aferente fiecărui dosar și nici existenta celor 6.337 dosare din procesul-verbal din arhiva tehnică.
Predarea-primirea a privit efectiv doar natura documentelor arhivate, termenul de păstrare și numărul de dosare formate conform listei de inventar.
Predarea-primirea nu a privit și verificarea conținutului fiecărui dosar și dacă numerotarea filelor în dosare este corectă.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.P. și SC R. SA Sălaj nu s-a acordat nici o reducere de preț pentru arhivare, așa cum nu s-a stipulat nici că arhivarea se va face fără cost, în consecință, din momentul primirii în depozit a arhivei, SC R. SA Sălaj nu mai avea altă obligație decât aceea de a păstra, conserva, păzi și asigura evidenta faptică a arhivei. Așa cum se cunoaște, în materie comercială nimic nu este gratuit.
Procesul-verbal de predare-primire are valoarea unui contract de depozit.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă, întrucât calitatea procesuală pasivă în prezenta acțiune este deținută de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sălaj și Casa Județeană de Pensii Sălaj, raportat la dispozițiile art. 18 din Legea arhivelor naționale nr. 16/1996 (text în vigoare la data efectuării predărilor de arhivă către SC R. SA Sălaj și Arhivele Naționale – Direcția Județeană Sălaj): „în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul articolului 2, vor fi preluate de către Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale, iar cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de către casele județene de pensii, după caz”.
Cele două instituții ale Statului nu și-au îndeplinit obligațiile legale.
Potrivit actualului cadru legislativ, singura instituție abilitată să elibereze adeverințe privind unele sporuri de care au beneficiat salariații societăților desființate sunt Arhivele Naționale, prin Direcțiile județene, iar Casele de pensii fiind instituțiile abilitate, conform legislației în vigoare, să valorifice aceste documente, și nicidecum să le emită.
în plus, pârâta a învederat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat, SC R.I. SRL s-a obligat la preluarea arhivei de la SC R. SA Sălaj.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și a fost admis ca atare.
Prima instanță, admițând acțiunea, a obligat pârâta la eliberarea unei adeverințe din care să reiasă activitatea prestată de reclamant în grupa a II-a de muncă, în perioada anilor 1972-1986, deci pe perioada în care a fost angajatul TCI Șantier Cluj, raportându-se la calitatea pârâtei de depozitară a arhivei acestui angajator desființat.
Or, petitul acțiunii nu a vizat un atare obiect al acțiunii, ci a cuprins solicitarea de a se constata că în perioada respectivă, reclamantul „a lucrat la TCI Cluj Șantier Zalău în calitate de sudor maistru desfășurând activități care se încadrează în grupa a II-a de muncă”.
Modul de formulare a acțiunii nu lasă a se înțelege că solicitarea reclamantului ar viza o simplă redare în cuprinsul unei adeverințe a unor date ce se regăsesc în arhiva fostului său angajator, ci conduce la concluzia că s-a urmărit constatarea de către instanță a îndreptățirii la recunoașterea condițiilor de muncă specifice grupei a II-a, fără a fi existat o încadrare în grupa de muncă de către angajator.
Față de aceste impreciziuni, Curtea a solicitat lămuriri reclamantului intimat, în ședința din data de 29.11.2011, care a arătat că „au fost eliberate astfel de adeverințe unor colegi ai săi care au solicitat recunoașterea grupei de muncă”.
Reiese din aceste clarificări că intenția reclamantului a fost de a obține recunoașterea grupei de muncă, iar nu o simplă eliberare de adeverință care să redea conținutul anumitor înscrisuri din arhiva fostului său angajator.
Or, raportat la acest obiect al acțiunii, pârâta este în mod evident lipsită de calitate procesuală pasivă.
Calitatea sa procesuală a fost justificată de reclamant prin referire la faptul preluării arhivei fostului său angajator, or, s-a văzut din scriptele depuse la dosar de către pârâtă că preluarea în custodie a arhivei, la data de 22.01.2007, conform procesului-verbal încheiat între lichidatorul A.P. (I.O.I. SPRL) și SC R. SA Sălaj a vizat păstrarea, conservarea și asigurarea evidenței faptice. Practic, pârâta are calitatea de depozitar al arhivei fostei angajatoare a reclamantului, fiind vorba despre un depozit sui generis, care însă nu poate da naștere unor obligații privitoare la atestarea unor fapte ce nu reies din cuprinsul arhivei depozitate.
în niciun caz custodele arhivei nu poate justifica în cauză calitatea procesuală pasivă pentru a se constata, în contradictoriu cu acesta, dacă au corespuns sau nu grupei a II-a condițiile de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada anilor 1972-1986.
Asigurarea evidenței faptice a arhivei, stipulată în procesul-verbal de preluare, ar putea însemna doar eliberarea unor extrase după înscrisuri ce se regăsesc în arhivă, nicidecum preluarea unor atribuții fără legătură cu conținutul arhivei pe care o dețin.
Or, în interpretarea dispozițiilor de procedură civilă privitoare la cererea de chemare în judecată, doctrina a constatat în mod constant că prin calitate procesuală civilă se înțelege identitatea între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Așa fiind, Curtea constată că nu se justifică, în raport de obiectul pricinii, calitatea procesuală pasivă a pârâtei în litigiu, sens în care devine superfluă cercetarea celorlalte motive de recurs.
(Judecător Ioana Tripon)
