Prin sentinţa civilă nr. 9500 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Baia Mare a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.C. în nume propriu şi în calitate de mandatar al reclamanţilor B.A.I., A.C.A., B.L., P.L., B.N.O., în contradictoriu cu Banca Naţională Română – Sucursala Maramureş, şi în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor contravaloarea cantităţii de 2.296 grame aur fin şi 1.148 grame argint fin calculate la preţul practicat la data plăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, raportat la prevederile art. 26 al 1 din O.U.G. 190/2000 modificată şi republicată, la dispoziţiile Legii nr. 591/15.12.2004, în speţă este vorba de metale preţioase dintre cele enumerate prin textul legii mai sus amintite, fiind îndeplinită şi condiţia privind confiscarea în baza unuia dintre actele normative enumerate, respectiv Decretul nr. 210/1960.
În speţă reclamanţii au dovedit că sunt moştenitorii legali ai defunctului B.C., s-a făcut dovada cantităţii de aur şi argint confiscat şi faptul că aceste cantităţi nu se mai găsesc fizic în gestiunea pârâtei.
Prin decizia civilă nr. 329/A/27.04.2011 a Tribunalului Maramureş, a fost admis recursul declarat de Banca Naţională – Sucursala Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 9500 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, pe care a modificat-o, în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.C., B.A.I., A.C.A., B.L., P.L. şi B.N.O., în contradictoriu cu – Sucursala Maramureş.
Prin aceeaşi decizie a fost respins recursul promovat de reclamanţii S.C., B.A.I., A.C.A., B.L., P.L. şi B.N.O.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanţii sunt moştenitorii defunctului B.C., decedat la data de 06.04.1988, în calitate de fraţi şi nepoţi de fraţi, astfel că, aceştia au calitate procesuală activă în promovarea acţiunii de restituire a metalelor preţioase.
În dosarele Procuraturii locale sub numerele: 1774/B/1969, 1301/B/1969 şi 1397/B/1969 s-a dat ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală pentru învinuiţii B.C., O.D. şi M.G., deoarece faptele pentru care au fost cercetaţi, furt, delapidare şi deţinere de metale preţioase, s-au prescris. Din starea de fapt reţinută în aceste ordonanţe reiese că, O.D. în perioada 15.05.1946 – 05. 1953 a lucrat la Uzina „1 Mai” Ferneziu, în calitate de şef serviciu transporturi, şef serviciu preschimbare şi referent tehnic, că în aceste calităţi avea atribuţii de serviciu preluarea minereurilor de aur şi argint de la producători particulari şi de pregătire a probelor împreună cu delegatul băncii naţionale în vederea analizelor de laborator. Numitul M.G., în perioada anilor 1945-1954 a lucrat la Banca Naţională a RSR Baia Mare, în calitate de inspector de vize şi control materiale preţioase, fiind delegatul permanent al băncii la prelucrarea şi preluarea metalelor preţioase de la Uzina 1 Mai Ferneziu.
După o înţelegere prealabilă dintre cei doi în vara anului 1947 au scos din secţia de preschimbare a uzinei cantitatea de 1208 kg minereu bogat în aur şi argint pe care l-au transportat cu o căruţă la locuinţa lui B.C. pe care apoi l-a îngropat în pământ la domiciliul său din Baia Mare, până în ziua de 12 august 1969 când a fost descoperit de organele de poliţie. Din cantitatea de minereu găsită a rezultat 2,296 kg aur fin şi 1,148 kg argint fin ce s-a predat la BN a RSR conform procesului verbal 289 din 27 august 1969.
Din starea de fapt reţinută în dosarele de cercetare penală a reieşit că minereul care a fost prelucrat, a fost sustras din Uzina 1 Mai şi dus autorului deposedat, unde a fost dat în păstrare, acesta îngropându-l în pământ la domiciliul său.
Pe cale de consecinţă, nefiind dovedită îndeplinirea condiţiei de proprietate al autorului deposedat, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor, omiţând să analizeze îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru ca moştenitorii să poată obţine restituirea bunurilor confiscate.
Recursul promovat de reclamanţi a fost respins.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanţii, solicitând în principal casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în apel la Tribunalul Maramureş, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de Banca Naţională a României Sucursala Maramureş li menţinere ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţată de instanţa de fond.
În motivarea recursului cu privire la cererea principală, recurenţii au arătat că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 1 Cod proc.civ., nefiind alcătuită potrivit dispoziţiilor legale ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursul în complet format din 3 judecători. În speţă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi atacată cu apel, iar tribunalul, calificând în mod greşit calea de atac ca fiind recursul, a pronunţat în complet de 3 judecători o hotărâre irevocabilă, răpind reclamanţilor o cale de atac prevăzută de lege.
Cu privire la cererea subsidiară, recurenţii au arătat că ei sunt moştenitorii defunctului B.C. A., că au făcut dovada prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală pronunţată de procuratura Local Baia Mare la 30.09.1969, că de la antecesorul lor s-a confiscat în întregime cantitatea de 2296 grame aur fin şi 1148 grame argint fin, astfel că, cele două cerinţe ale legii, natura de metale preţioase şi confiscarea, sunt îndeplinite în cauză.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil şi nefondat.
Cu privire la inadmisibilitatea recursului, intimata a arătat că în legislaţia românească nu este reglementată posibilitatea exercitării recursului la recurs, legea prevăzând pentru această ipoteză alte căi de atac.
Cu privire la cererea de respingere a recursului ca nefondat, intimata a arătat că antecesorul reclamanţilor nu a fost niciodată proprietarul cantităţii de 2296 grame aur fin şi 1148 grame argint fin, ci doar un detentor precare, astfel încât reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la promovarea unei acţiuni în restituire în baza OUG nr. 190/2000.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat şi în baza art. 304 pct. 1, art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr. 9500/20.10.2010 ca fiind supusă căii de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, fără a arăta care sunt motivele pentru care stabileşte calea de atac a recursului.
Din dosarul instanţei de fond se constată că Banca Naţională a României a comunicat că valoarea la data de 30.09.2010 a gramului de aur fin este de 131,7241 lei, iar valoarea la data de 7.10.2010 a gramului de argint este de 2,2929 lei. Aplicând aceste valori la cantitatea de 2296 grame aur fin şi 1148 grame argint fin, rezultă că valoarea cantităţii de aur în litigiu este de 300.776 lei, iar a argintului de 2296 lei.
Tribunalul Maramureş în şedinţa publică din 20.04.2011 reţine că reprezentanta recurenţilor declară valoarea obiectului cauzei ca depăşind suma de 100.000 lei şi după deliberare „constată că în cauză se aplică dispoziţiile Legii speciale şi stabileşte că recursul este calea de atac în care se impune judecarea cauzei”, fără a arăta textul legal în baza căruia califică calea de atac ca fiind recursul şi fără a stabili exact valoarea bunurilor în litigiu în raport de care ar fi urmat să stabilească calea de atac.
Conform dispoziţiilor art. 282 pct. 1 Cod proc.civ., hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar conform art. 2821 pct. 1 Cod proc.civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (Ron).
În dispoziţiile legii speciale nu există un text care să prevadă că hotărârile pronunţate pe baza OUG nr. 190/2000 sunt supuse doar căii de atac a recursului, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile generale din Codul de procedură civilă, conform cărora, în raport de cele reţinute în aliniatele precedente cu privire la valoarea bunurilor în litigiu, calea de atac împotriva hotărârii pronunţată de Judecătoria Baia Mare este apelul.
Chiar dacă pârâtul şi-a intitulat calea de atac împotriva sentinţei ca fiind „recurs”, tribunalul avea obligaţia să-i dea calificarea juridică exactă. În speţă, tribunalul soluţionând cauza ca fiind recurs în complet format din 3 judecători în loc de 2, cum prevede legea, a încălcat normele imperative privind compunerea instanţei, astfel că este incident cazul de casare prev. de art. 304 pct. 1 Cod proc.civ., în raport de care recursul va fi admis, iar decizia tribunalului casată cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru judecare ca apel. (Judecător Ana Ionescu)
