– Codul Muncii, art. 65, 68 si 74
În ceea ce priveste prima critica referitoare la preaviz, Curtea retine ca nerespectarea duratei acestuia nu reprezinta o cauza de nulitate a deciziei de concediere, cum corect a apreciat si prima instanta.
Recurenta a sustinut ca a fost privata, pentru 5 zile, de contravaloarea preavizului sau a indemnizatiei de concediu de odihna neefectuat, ceea ce creeaza în patrimoniul sau un drept de creanta, fara însa ca aceasta împrejurare sa atraga nulitatea deciziei de concediere, în conditiile în care dreptul de preaviz al salariatului a fost respectat.
Recurenta a sustinut ca a fost privata, pentru 5 zile, de contravaloarea preavizului sau a indemnizatiei de concediu de odihna neefectuat, ceea ce creeaza în patrimoniul sau un drept de creanta, fara însa ca aceasta împrejurare sa atraga nulitatea deciziei de concediere, în conditiile în care dreptul de preaviz al salariatului a fost respectat.
Recurenta nu a formulat si o actiune în despagubiri cu privire la contravaloarea concediului de odihna neefectuat, motiv pentru care aceasta critica adusa sentintei este nefondata.
Recurenta nu a formulat si o actiune în despagubiri cu privire la contravaloarea concediului de odihna neefectuat, motiv pentru care aceasta critica adusa sentintei este nefondata.
Recurenta a criticat si modul în care angajatorul a aplicat dispozitiile art. 74 lit. c Codul Muncii, respectiv criteriile de disponibilizare, sustinând ca s-a dat prioritate criteriilor de vârsta.
Recurenta a criticat si modul în care angajatorul a aplicat dispozitiile art. 74 lit. c Codul Muncii, respectiv criteriile de disponibilizare, sustinând ca s-a dat prioritate criteriilor de vârsta.
În cuprinsul deciziei, tinând cont de prevederile art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii au fost indicate urmatoare motive care au determinat concedierea: personalul care cumuleaza pensia cu salariul, personalul cu vocatie la pentru limita de vârsta, personalul care are dreptul la anticipata, personalul care are dreptul la pensie anticipata partiala, personalul din unitati structurale pentru care nu este asigurata încarcarea corespunzatoare.
Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea retine ca recurenta s-a conformat prevederilor art. 6 din Contractul colectiv de la nivelul unitatii retinând acele criterii aplicabile în concret salariatilor unitatii. De asemenea, recurenta a transmis Notificarea de concediere colectiva atât Inspectoratului Teritorial de Munca, Agentiei Locala si Teritoriale pentru Ocuparea Fortei de Munca, cât si reprezentantilor salariatilor, ulterior fiind comunicata si lista convenita a persoanelor disponibilizate.
Curtea apreciaza ca decizia contestata respecta conditiile de forma prevazute de art. 74 alin. 1 lit. c) Codul muncii, în privinta mentiunilor prevazute de lege, întrucât, în cuprinsul sau, au fost indicate criteriile de stabilire a ordinii de prioritati avute în vedere în cazul concedierii colective.
Curtea apreciaza ca decizia contestata respecta conditiile de forma prevazute de art. 74 alin. 1 lit. c) Codul muncii, în privinta mentiunilor prevazute de lege, întrucât, în cuprinsul sau, au fost indicate criteriile de stabilire a ordinii de prioritati avute în vedere în cazul concedierii colective.
De asemenea, Curtea constata ca nu au fost încalcate nici dispozitiile art. 81 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national 2007-2010, partenerii sociali selectând criteriile aplicabile în mod concret în situatia unitatii.
De asemenea, Curtea constata ca nu au fost încalcate nici dispozitiile art. 81 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national 2007-2010, partenerii sociali selectând criteriile aplicabile în mod concret în situatia unitatii.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 2024 R DIN 5 MAI 2010
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – sectia a VIII a, reclamanta Manoliu Maria Nicoleta a solicitat instantei ca, in contradictoriu cu SC Turbomecanica S.A, prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate încalcarea prevederilor Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2007-2009 si concedierea nelegala petentei; sa se anuleze Decizia de concediere nr. 124 din data de 13.03.2009, comunicata la data de 18.03.2009; sa se dispuna reîncadrarea petentei in functia detinuta anterior concedierii; sa fie obligata parata la plata unei despagubiri egale cu cuantumul salariilor indexate, majorate si reactualizate si a sporurilor cuvenite, începând cu data concedierii nelegale si pana la reîncadrarea in functie; sa se constate încalcarea prevederilor art.73 alin. I din Codul muncii privitor la preaviz. A solicitat de asemenea, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
Prin sentinta civila nr.6305/15.10.2009, Tribunalul Bucuresti-Sectia a-VIII-A Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins actiunea formulata de reclamanta Manoliu Maria Nicoleta, în contradictoriu cu intimata SC TURBOMECANICA SA,ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut ca între parti s-au stabilit raporturi de munca prin încheierea contractului individual de munca înregistrat sub nr. 1446, petenta fiind angajata în cadrul pârâtei în functia de inginer .
Prin decizia de concediere nr.124/13.03.2009 emisa de intimata s-a decis încetarea contractului de munca al contestatoarei in conformitate cu art.65 al.1 si art. 68 din Codul muncii. Masura concedierii a fost dispusa având în vedere Deciziile Consiliului de Administratie al SC Turbomecanica SA din data de 18.12.2008 si 27.01.2008 cu privire la elaborarea si aprobarea Programului de reorganizare, retehnologizare si restructurare a societatii pe anii 2009-2010 .
Anterior emiterii deciziei de concediere contestatoarei i-a fost comunicat Preavizul nr. 642/12.02.2009 prin care conducerea societatii a decis ca începând cu data de 13.02.2009 i se acorda un preaviz de 20 de zile lucratoare, în perioada 16.02.2009-13.03.2009 .
Prin adresa emisa de intimata ulterior emiterii preavizului, cu acordul reprezentantilor salariatilor s-a adus la cunostinta salariatilor ce urmau a fi disponibilizati ca pe durata preavizului programul de lucru al acestora va fi urmatorul: in perioada 16-20.02.2009 – program normal de lucru; in perioada 23-27.02.2009 – concediu de odihna; in perioada 02-13.03.2009 – zile libere platite de societate.
Tribunalul nu a retinut critica contestatoarei cu privire la durata preavizului în sensul ca intimata nu a respectat disp. art. 74 alin. 2 din Contractul Colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 care prevede ca durata preavizului va fi de 20 de zile lucratoare întrucât a apreciat ca petentei i-a fost acordat preavizul cu respectarea Codului muncii si a prevederilor art. 74 alin. 3 CCM la nivel national conform carora “In perioada preavizului, salariatii au dreptul sa absenteze patru ore pe zi de la programul unitatii, pentru a-si cauta un loc de munca, fara ca aceasta sa afecteze salariul si celelalte drepturi. Orele absentate se pot acorda prin cumul, in conditiile stabilite de angajator.”
S-a retinut ca societatea a hotarât ca cele patru ore pe zi la care avea dreptul sa absenteze contestatoarea, sa fie acordate cumulat in perioada 02-13.03.2009, adica in ultimele zece zile lucratoare din perioada preavizului, primele 10 zile lucratoare contestatoarea trebuind sa fie prezenta la serviciu, întrucât pentru perioada lucrata in anul 2009 aceasta beneficia de cinci zile de concediu de odihna, conducerea societatii, de comun acord cu reprezentantii salariatilor, a stabilit ca in perioada 23-27.02.2009 salariatii ce urmau sa fie concediati si implicit si contestatoarea, sa beneficieze de concediul de odihna la care aveau dreptul (altfel ar fi trebuit sa fie prezenti la locul de munca), aspect care nu prejudiciaza perioada preavizului la care,în mod legal, avea dreptul.
Drept urmare, din cele 20 de zile lucratoare de preaviz, contestatoarea, a trebuit sa fie la serviciu, cu program normal de lucru, numai cinci zile respectiv in saptamâna 16-20.02.2009, beneficiind în perioada 02-13.02.2009 de zile libere platite de societate.
Faptul ca în perioada de preaviz s-a efectuat si concediul de odihna la care contestatoarea avea dreptul pentru perioada lucrata nu conduce la nulitatea deciziei de concediere , pentru cele 5 zile pentru care contestatoarea considera ca nu i s-au achitat drepturile salariale poate solicita despagubiri.
Scopul acordarii preavizului este si acela ca angajatul sa aiba timp sa îsi caute un alt loc de munca iar acest scop a fost îndeplinit, contestatoarea beneficiind de o perioada în care putea teoretic sa-si caute un loc de munca .
Tribunalul a înlaturat si critica privind nelegalitatea masurii concedierii pentru faptul ca disponibilizarile s-au realizat exclusiv pe criteriul vârstei cu nerespectarea criteriilor si ordinii stabilite prin art. 6 si art. 7 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2007-2009, pentru urmatoarele motive:
Potrivit art. 81 lit. c) din C.C.M. la nivel national este prevazut drept criteriu de concediere si cel in care se încadreaza contestatoarea , respectiv persoanele care îndeplinesc conditiile de pensionare la cererea lor.
In art. 4 din C.C.M. la nivel de unitate este stipulat ca “Prevederile Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel national…. se aplica la S.C. Turbomecanica S.A”
În consecinta s-a apreciat ca societatea nu a încalcat cu nimic prevederile legale atunci când a stabilit drept criteriu de concediere si pe cel cu privire la îndeplinirea conditiilor de pensionare anticipata partiala, in care se încadra contestatoarea, având în vedere data sa de nastere respectiv 21.06.1952 întrucât criteriul de pensionare anticipata este prevazut in C.C.M. la nivel de unitate, iar pensionarea anticipata partiala este o categorie a pensionarii anticipate.
Categoria de personal in care s-a încadrat contestatoarea a fost negociata cu reprezentantii salariatilor, astfel cum rezulta din documentul depus de contestatoare si care se constituie in Anexa 8 la cererea de chemare in judecata .
Cu privire la aplicarea criteriului cumulului de functii la disponibilizare, tribunalul a retinut ca la art. 6 lit. a) din Anexa 4 la C.C.M. la nivel de unitate, respectiv art. 81 alin. (1) lit. a) din C.C.M. la nivel national este prevazut ca la aplicarea efectiva a reducerii de personal masurile vor afecta, in ordine, C.I.M. ale salariatilor care cumuleaza doua sau mai multe functii, prevederi care trebuie interpretate, conform art. 977 si art. 978 Cod civil, in sensul ca se refera la cumulul de functii la acelasi angajator, pentru ca altfel aceste prevederi nu ar putea fi aplicate.
Potrivit art. 35 alin. (3) din Codul muncii, salariatii care cumuleaza mai multe functii sunt obligati sa declare fiecarui angajator locul unde exercita functia pe care o considera de baza.
Tribunalul a apreciat ca în situatia în care salariatul nu face o astfel de declaratie, angajatorul nu are de unde sa stie ca el a mai încheiat unul sau mai multe contracte de munca cu alt alti angajatori, si nu i se poate imputa ,la momentul în care se realizeaza disponibilizarea ca nu a avut în vedere acest criteriu.
Din probele administrate în cauza, a constatat instanta de fond, intimata a dovedit ca a respectat criteriile prevazute de Contractul Colectiv de munca, inclusiv cu privire la salariatii nominalizati de catre contestatoare prin precizarea la cererea de chemare în judecata, fiind depuse la dosar decizii de concediere si cereri de întocmire a dosarului de pensionare ale acestora. De asemenea tribunalul a mai retinut ca sustinerile petentei cu privire la alti salariati, angajati si ai altor unitati si care trebuiau disponibilizati, nu au fost probate si nu s-a dovedit ca unitatea avea cunostinta de existenta acestor raporturi de munca, desi sarcina probei îi incumba petentei potrivit art 1169 din Codul civil in acest caz nefiind aplicabile dispozitiile art. 287 din Codul muncii.
Art. 7 din Anexa 4 la C.C.M. la nivel de unitate, invocat de contestatoare, se aplica in situatia reducerii simultane de posturi, a apreciat tribunalul, când, in conditii de competenta egala, trebuiau respectate criteriile minimale prevazute la acest articol, ceea ce nu a fost cazul, acest articol neavând aplicabilitate in speta.
A mai retinut tribunalul ca în “Programul de reorganizare, retehnologizare si restructurare a societatii pe anii 2009-2010” aprobat in sedinta Consiliului de Administratie al S.C. Turbomecanica S.A. din data de 27.01,2009 sunt prevazute si masuri organizatorice nu numai masura concedierii unui anumit numar de salariati.
De asemenea tribunalul a retinut ca intimata a respectat art. 89 din CCM la nivel de unitate întrucât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv procesele-verbale din data de 01.02.2009, 05.02.2009, 11.02.2009 si 03.03.2009 intimata a facut dovada faptului ca reprezentantii salariatilor au fost invitati sa participe la sedintele consiliului de administratie în cadrul carora au fost prezentate problemele de interes economic ale societatii.
Tribunalul a retinut ca au fost dovedite conditiile de legalitate impuse de art. 65 din Codul muncii, respectiv ca desfiintarea locului de munca sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, asa cum rezulta din organigrama si statul de functii si meserii înainte si dupa concediere – de unde rezulta desfiintarea postului contestatoarei; contul de profit si pierdere la 31.12.2007 si 31.12.2008, de unde rezulta îndeplinirea motivelor de fapt ale concedierii, prevazute la art. 2 alin. (1) din decizia de concediere, respectiv situatia economico-financiara dificila in care se afla societatea; programul de reorganizare, retehnologizare si restructurare a societatii pe anii 2009-2010 – de unde rezulta ca aceasta masura a fost aprobata de catre Consiliul de administratie al societatii.
Procedura de concediere colectiva a continuat cu inca doua etape, in care au fost concediati 61, respectiv 34 de salariati, astfel cum rezulta din Notificarile nr. 1950/07.05.2009 si 2136/25.05.2009, transmise catre A.M.O.F.M. si I.T.M. Bucuresti, respectarea etapelor procedurii de concediere colectiva fiind dovedita si de Procesul verbal de control nr. 0054374/02.04.2009 întocmit de Inspectia Muncii-lnspectoratul Teritorial de Munca al Municipiului Bucuresti prin care se constata respectarea prevederilor legale cu privire la concedierea colectiva.
Tribunalul a respins ca neîntemeiata si cererea formulata în subsidiar de contestatoare de obligare a pârâtei la plata celor 6 salarii compensatorii astfel cum au fost acestea stabilite si negociate prin Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate potrivit art. 28 din CCM. la nivel de unitate pe anii 2007-2009, art. 12 lit. (a), (c) si (d) din O.U.G. nr. 95/2002, la termenele prevazute în CCM, Tribunalul o apreciaza ca fiind neîntemeiata pentru urmatoarele considerente:
Prin acordul încheiat la data de 26.02.2009 între Administratie si reprezentantii salariatilor cât si prin Actul Aditional nr.7 la Contractul Colectiv de Munca pe anii 2007-2009 înregistrat La Directia de Munca si Protectie a Municipiului Bucuresti sub nr. 2852/25.06.2009, s-a stabilit de comun acord între conducerea societatii pârâte si reprezentantii salariatilor ca ” se amâna cu un an efectuarea platilor compensatorii prevazute la art. 28 pentru personalul disponibilizat în anul 2009, ca urmare a restructurarii activitatii”.
Tribunalul a apreciat ca, daca in cuprinsul unui astfel de act partenerii sociali au înteles sa insereze o clauza , respectiv perioada de achitare a unor salarii compensatorii, dispozitie necenzurata si a carei nelegalitate nu a fost constatata, o solutie contrara ar însemna negarea efectelor clauzelor contractului colectiv de munca fata de partile caruia îi este opozabil – în speta si contestatoarei precum si posibilitatea ca acesta sa nu fie aplicat fata de toti salariatii, desi în privinta efectelor acestuia, legea este foarte clara ( produce efecte pentru toti salariatii).
În acest sens tribunalul a apreciat ca, în limitele prevazute de clauzele referitoare la drepturile minimale contractul colectiv de munca încheiat la nivel national sau la nivel de ramura ce constituie izvor de drept (ca si legea) la încheierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, partile au toata libertatea sa negocieze si alte clauze. In acelasi sens e si Decizia Curtii Constitutionale nr. 511 din 15 iunie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (1) si (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca si ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 .
În speta, având în vedere ca Acordul încheiat la data de 26.02.2009 între Administratie si reprezentantii salariatilor cât si actul aditional nr. 7 încheiat la Contractul Colectiv de Munca pe anii 2007-2009 sunt încheiate în mod legal, produc efecte fata de toti salariatii, si nu a fost cenzurat pe calea unei actiuni în justitie ,îi este pe deplin opozabil contestatoarei. Instanta nu se poate substitui vointei partilor semnatare ale acestor acte.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs recurenta-contestatoare Manoliu Maria Nicoleta, solicitând, în temeiul art. 304 indice 1 C. proc. civ, admiterea recursului, desfiintarea sentintei, iar pe fondul cauzei admiterea contestatiei, anularea deciziei de concediere iar în subsidiar, in masura in care in urma probelor administrate, instanta de recurs constata ca masura concedierii a fost luata in mod legal iar sub acest aspect sentinta recurata este temeinica si legala , solicita modificarea în parte a sentintei recurate si obligarea pârâtei la plata celor 6 (sase) salarii compensatorii, astfel cum au fost acestea stabilite si negociate prin Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate (art. 28) la termenele prevazute in CCM, cu urmatoarea motivare:
1. Durata preavizului nu a fost cea prevazuta de lege, respective cele 20 de zile lucratoare prin includerea celor 5 zile de concediu de odihna, fiind prejudiciata de o suma de bani ce reprezenta indemnizatia cuvenita pentru 5 zile, fie ele preaviz, fie concediu de odihna.
2.In mod gresit a retinut instanta de fond aplicarea corecta a criteriilor de concediere întrucât pensionarea anticipata partiala a fost prevazuta ca si criteriu de selectie in contractul colectiv de munca unic la nivel national si nu poate fi invocata de catre instanta de fond ca si o aplicare fireasca a acestuia din urma, în conditiile în care contractul colectiv de munca la nivel de unitate s-au prevazut in mod expres si restrictiv toate criteriile mentionate mai putin cel al pensionarii partiale anticipate. Instanta de fond, a apreciat recurenta, nu poate sa interpreteze ca inserarea acestui criteriu in procedura de concediere colectiva constituie un beneficiu al angajatilor, si, de asemenea, tinând cont de tehnicile de redactare legislativa din Legea nr.19/2000, concluzia instantei de fond potrivit careia “pensia anticipata partiala este o categorie a pensiei anticipate” este total gresita si lipsita de orice temei legal .
Singura concluzie logica si legala pe care trebuia sa o traga instanta de fond, in urma analizarii textelor de lege incidente spetei si a materialului probatoriu administrat in cauza, este ca pensia anticipata partiala este o categorie de pensie prevazuta si reglementata de Legea nr. 19/2000 si ca aceasta categorie de pensie, ca si criteriu de selectie pentru concedierea colectiva nu a fost prevazut in contractul colectiv de munca la nivel de unitate, urmând ca, pe cale de consecinta, sa admita contestatia subsemnatei.
3. Referitor la criteriul privind cumulul de functii, recurenta a mentionat dispozitiile art. 6 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate negociat încheiat pentru anii 2007 – 2009, conform caruia, în cazul reducerii de posturi, desfacerea Contractelor de munca se poate face pentru categoria de personal afectat in urmatoarea ordine: posturile ocupate prin cumul defunctii; posturile ocupate de persoane care cumuleaza pensia cu salariul; posturile ocupate de salariatii care îndeplinesc conditiile de pensionare pentru limita de vârsta; posturile ocupate de salariatii care îndeplinesc conditiile de pensionare anticipata; persoane care detin functia de administrator la o alta societate comerciala;
alte posturi. Art. 7 dispune ca “Vor fi avute in vedere urmatoarele criterii, in conditii de competenta egala : daca masura ar afecta 2 soti se va desface CM al unuia dintre ei; masura sa afecteze, mai iritai salariatii care nu au copii sau alte persoane în întretinere; masura sa afecteze numai in ultima instanta salariatii care sunt singuri sustinatori ai familiei, precum si salariatii care au cel mult 3 ani pana la pensionarea anticipata”.
Recurenta a invocat dispozitiile art. 35 sustinând ca regula in materia contractelor de munca este existenta unor contracte individuale de munca ale aceluiasi angajat încheiate cu angajatori diferiti si nu cu acelasi angajator, astfel ca instanta de fond a plecat de la premisa gresita ca vointa pârtilor a fost in sensul existentei unui cumul de functii la nivelul aceluiasi angajator, respingând cererea sa de depunere la dosarul cauzei a dosarelor de personal a persoanelor cunoscute ca detinatoare a mai multor locuri de munca ca nefiind utila, pertinenta si concludenta cauzei.
Astfel recurenta a aratat ca, in conditiile in care ordinea criteriilor de disponibilizare nu a fost respectata iar categoria de personal in care s-a considerat ca se încadreaza nu este stipulata si deci negociata si recunoscuta de partile contractante in CCM pe anii 2007 – 2009 la nivel de unitate, masura dispusa împotriva sa este profund si total nelegala .
4. Cu privire la restructurare, recurenta a aratat ca, instanta de fond a înlaturat în mod gresit de la dosar forta probatorie a înscrisului – proces verbal al Adunarii Generale Extraordinare a actionarilor din data de 07.07.2008 – Anexa nr. 6 (deci in a doua jumatate a anului 2008), înscris care face dovada altor probleme discutate si nu disponibilizarea excedentului de personal rezultat dupa finalizarea procesului de reorganizare si redistribuire pana la maxim 300 persoane.
5. Recurenta a criticat si respingerea de catre instanta de fond a cererii sale privind acordarea platilor compensatorii, în conditiile art. 28 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate 2007-2009 potrivit caruia :
“La încetarea Contractului individual de munca din initiativa Societatii, ca urmare a restrângerii activitatii sale….Societatea se obliga sa acorde plati compensatorii in cuantum de 6 salarii medii nete pe societatePlatile compensatorii nu sunt conditionate de primirea de catre persoana disponibilizata a ajutorului de somaj sau de primirea altor venituri.”
Recurenta a sustinut ca executarea contractului colectiv de munca este obligatorie iar art. 5 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national, stabileste ca orice modificare va face obiectul negocierii iar ulterior, modificarile aduse acestuia se comunica organului competent (directiilor teritoriale sau Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei) si devin aplicabile la data înregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor – in niciun caz anterioara.
Conform art. 28 din OUG nr. 98/1999, plata compensatorie (compensatia baneasca) reprezinta o suma de bani neimpozabila al carei cuantum lunar este egal cu salariul mediu pe unitate realizat de cel in cauza in luna anterioara disponibilizarii.
Partile compensatorii se asigura, in principiu, din fondul de salarii. Dreptul la plata compensatorie se naste la data comunicarii deciziei scrise persoanei in cauza si se acorda fiecarei persoane o singura data pentru disponibilizarile colective efectuate la aceeasi unitate. Suma de bani acordata cu titlu de plata compensatorie este cea stabilita, pentru cei concediati, prin contractul colectiv de munca aplicabil.
Recurenta a aratat ca decizia instantei de fond in ceea ce priveste respingerea cererii de obligare a intimatei parate la plata platilor compensatorii este netemeinica si nelegala deoarece actul aditional nr. 7 înregistrat sub nr. 2852 la data de 25.06.2009 nu poate sa produca efecte retroactiv si deci nu-i este opozabil pentru ca, la data adoptarii lui, nu mai avea calitatea de salariat.
Analizând sentinta recurata, prin prisma criticilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
În ceea ce priveste prima critica referitoare la preaviz, Curtea retine ca nerespectarea duratei acestuia nu reprezinta o cauza de nulitate a deciziei de concediere, cum corect a apreciat si prima instanta.
În cuprinsul deciziei, tinând cont de prevederile art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii au fost indicate urmatoare motive care au determinat concedierea: personalul care cumuleaza pensia cu salariul, personalul cu vocatie la pensie pentru limita de vârsta, personalul care are dreptul la pensie anticipata, personalul care are dreptul la pensie anticipata partiala, personalul din unitati structurale pentru care nu este asigurata încarcarea corespunzatoare.
Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea retine ca recurenta s-a conformat prevederilor art. 6 din Contractul colectiv de munca la nivelul unitatii retinând acele criterii aplicabile în concret salariatilor unitatii. De asemenea, recurenta a transmis Notificarea de concediere colectiva atât Inspectoratului Teritorial de Munca, Agentiei Locala si Teritoriale pentru Ocuparea Fortei de Munca, cât si reprezentantilor salariatilor, ulterior fiind comunicata si lista convenita a persoanelor disponibilizate.
Dintre aceste criterii, cel al persoanelor pensionabile la cerere, se coroboreaza cu cel din contractul la nivel de unitate, art. 6 lit. d care nominalizeaza si categoria pensiei anticipate.
Recurenta a sustinut ca angajatorul a adaugat la acest criteriu pe cel al pensiei anticipate partiale, neconvenit de parti, a exclus criteriul cumulului de functii si nu a aplicat si dispozitiile art. 7 din CCM la nivel de unitate, care preiau disp. art. 81 alin. 2 din CCM unic la nivel national, care prevad o ordine în care se reduc posturile supuse restructurarii si cuprind dispozitiile privind salariatii ale caror contracte de munca vor fi desfacute in ultimul rând.
Curtea apreciaza ca aceste critici nu sunt întemeiate în conditiile în care persoanele care au dreptul la pensie anticipata si pensie anticipata partiala se încadreaza în criteriul pensionabililor la cerere, prevazut de art. 81 alin. 1 lit. c din CCM unic la nivel national, astfel ca nu se poate afirma ca angajatului care are vocatia la pensie anticipata partiala nu i se aplica acest criteriu.
Cu privire la cumulul de functii, nu poate fi retinuta culpa angajatorului în neaplicarea acestui criteriu, întrucât acesta a apreciat ca nu exisa salariati într-o astfel de situatie iar sindicatele nu au administrat la momentul negocierii dovezi contrare situatiei de fapt convenita de parti. Angajatorul a sustinut ca nu avea salariati în cumul de functii astfel ca, în acord cu sindicatele, a aplicat criteriile bazate pe vârsta, lista persoanelor disponibilizate fiind stabilita de comun acord cu reprezentantii salariatilor. Faptul ca ulterior recurenta a indicat doua persoane ca fiind în aceasta situatie, nu reprezinta o cauza de nulitate a concedierii de vreme ce în cauza nu s-a facut dovada ca partenerii sociali cunosteau aceste împrejurari si în mod deliberat nu au aplicat acest criteriu în ordinea de concediere.
Nu poate fi retinuta nici critica referitoare la neaplicarea disp. art. 7 din CCM la nivel de unitate recurentei, în conditiile în care aceste reglementari care privesc salariatii ale caror contracte de munca vor fi desfacute in ultimul rând, se aplica exclusiv în cazul desfiintarii mai multor posturi identice acelor persoane care nu îndeplinesc criteriile de prioritate la concediere. Or, în speta, contestatoarei i-au fost aplicate criteriile anterioare, astfel ca retinerea acestora din urma nu se mai justifica.
În ceea ce priveste lipsa unei cauze reale si serioase a restructurarii, recurenta a invocat un înscris din data de 7.07.2008, sustinând inexistenta problemelor financiare în conditiile în care societatea a investit în cumpararea unor terenuri.
Curtea apreciaza ca acest înscris nu este relevant în conditiile în care situatia financiara s-a modificat ulterior momentului indicat de recurenta, bilantul financiar de la sfârsitul anului 2008 indicând pierderi economice, fiind atributul angajatorului sa aprecieze asupra reorganizarii si restructurarii societatii pentru eficientizarea propriei activitati. Eficienta planului de restructurare si managementul defectuos, aspecte criticate de recurenta, exced cadrului procesual, neputând fi analizate în cadrul unui conflict de drepturi, fiind o problema interna a societatii.
Prin urmare, raportat la criticile formulate ce au vizat legalitatea si temeinicia deciziei de concediere, Curtea apreciaza ca instanta de fond, respingând contestatia împotriva deciziei de concediere, a aplicat corect dispozitiile legale în materie.
Cu privire modalitatea de achitare a platilor compensatorii, recurenta a apreciat ca amânarea acestor plati reprezinta o modificare a contractului colectiv de munca efectuata cu încalcarea dispozitiilor CCM unic la nivel national ce nu îi este opozabila, actul aditional fiind înregistrat ulterior încetarii calitatii sale de salariat.
Nu poate fi retinuta o astfel de critica, în conditiile în care dreptul de creanta a recurentei izvoraste din chiar calitatea acesteia de salariat al intimatei, acest drept a fost recunoscut prin contractul colectiv de munca si reconfirmat în decizia de concediere iar amânarea platii a fost convenita la data de 26.02.2009 de partenerii sociali, angajator si salariati reprezentati în baza mandatului general conferit sindicatelor de Legea nr. 54/2003, conventia fiind aplicabila tuturor salariatilor. Chiar daca aceasta conventie ce modifica contractul colectiv de munca cu privire la executarea clauzei contractuale a fost înregistrata la data de 25.06.2009 la DMPS Bucuresti, ea este opozabila tuturor celor ale caror drepturi si obligatii izvorasc din acest contract, chiar daca nu mai sunt salariatii societatii.
În consecinta Curtea apreciaza ca si în aceasta situatie criticile recurentei sunt nefondate, fiindu-i opozabil temeiul legal al amânarii achitarii platilor compensatorii.
Fata de aceste împrejurari,Curtea constata ca instanta de fond a aplicat corect dispozitiile legale incidente situatiei de fapt dedusa judecatii, pronuntând o hotarâre legala si temeinica, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civila, va respinge recursul ca nefondat.
