Acţiunea în plata drepturilor salariale fiind una în realizarea dreptului, termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – în vigoare la data promovării litigiului – a început sa curgă de la data la care nu i-au fost acordate părţii reclamante drepturile salariale corespunzătoare grupei I de muncă aferente perioadei în litigiu.
Nu există dovezi din care să reiasă vreun motiv de suspendare ori de întrerupere a curgerii termenului de prescripţie, iar faptul că s-a obţinut o hotărâre de recunoaştere a grupei I de muncă doar în anul 2009 nu echivalează cu vreunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1942 din 15 septembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 198/LM din 11.02.2011, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 812/111/2010, s-a respins excepția autorității de lucru judecat.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamantul H.I. domiciliat comuna S., sat U., jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta SC H. SA cu sediul în S., jud. Bihor.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 1395/LM/19.11.2009 a Tribunalului Bihor s-a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC H. SA și în consecință s-a constatat că activitatea prestată de reclamant în cadrul pârâtei în perioada 18.08.1980 – 20.11.1989 se încadrează în grupa I de muncă și a fost obligată pârâta să efectueze mențiunile privitoare la grupa I de muncă în carnetul de muncă al reclamantului.
în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a reținut că prezenta cauză este o acțiune în realizare, spre deosebire de cea soluționată definitiv și irevocabil care a fost o acțiune în constatare. Totodată diferă obiectul și temeiul acțiunilor, motiv pentru care va respinge excepția invocată.
în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că sentința civilă nr. 1395/LM/19.11.2009 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin nerecurare, nu a întrerupt termenul de prescripție a pretențiilor bănești solicitate, respectiv nu a repus petentul în termenul de prescripție (al cărui început a fost stabilit inițial la data de 20.07.1996). Drepturile recunoscute prin hotărârea judecătorească pot fi valorificate exclusiv la Casa Județeană de Pensii Bihor prin recalcularea drepturilor la pensie.
Așadar, drepturile bănești puteau fi solicitate până la data de 20.07.1999.
Chiar și așa, pe fond s-a constatat că în perioada regimului comunist nu exista o deosebire de salarizare între persoanele încadrate în grupele I, II și III, motiv pentru care nu se puteau acorda drepturi bănești diferențiate.
Față de considerentele arătate, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC H. SA.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs reclamantul H.I., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, respingerea excepției de prescripție, trimiterea cauzei pentru soluționare în fond, în subsidiar, admiterea acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat că dreptul la acțiune s-a născut la momentul rămânerii irevocabile a sentinței nr. 1395/19.11.2009 a Tribunalului Bihor prin efectuarea inscripțiilor de la poziția 49, în luna ianuarie 2010, în carnetul de muncă. A muncit în perioada 18.08.1980 – 10.11.1989 în grupa I de muncă, iar termenul de prescripție, conform Decretului nr. 167/1958, începe să curgă de la data recunoașterii dreptului prin această sentință, aspect neanalizat de instanță, ce echivalează cu o nemotivare.
Astfel, nu era prescrisă acțiunea; nu se poate omite că intimata s-a îmbogățit fără just temei cu diferențe de salariu dintre grupa I și II de muncă.
Instanța a săvârșit o gravă eroare când a constatat că nu exista înainte de 1989 o deosebire de salarizare între grupele de muncă; a cerut o probă în acest sens, neadministrată ca urmare a rămânerii în pronunțare pe excepția de prescripție, probă cu care dorea a dovedi diferențele ce au existat, sporurile, indemnizații semnificative.
în drept s-au invocat art. 299 și urm. C.proc.civ.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
într-adevăr, prin sentința civilă nr. 1395/LM/19.11.2009 a Tribunalului Bihor, s-a constatat că activitatea ce a fost desfășurată de recurent în cadrul antecesoarei intimatei, în perioada 18.08.1980 – 20.11.1989, se încadra în grupa I de muncă în loc de grupa a II-a de muncă, cum figura în carnetul de muncă, sens în care s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în acel carnet de muncă.
Art. 283 alin. (1) lit. c) C.muncii – în vigoare la data promovării litigiului – prevedea faptul că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale.
Acțiunea în plata drepturilor salariale este una în realizarea dreptului, situație în care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data la care nu i-au fost acordate drepturile salariale corespunzătoare grupei I de muncă aferente perioadei în litigiu, termen ce în speță într-adevăr nu a fost respectat, criticile nefiind fondate.
Nu există la dosar dovezi din care să reiasă vreun motiv de suspendare, întrerupere a curgerii termenului de prescripție în sensul art. 13,art. 16 din Decretul nr. 167/1958, faptul că s-a obținut o hotărâre de recunoaștere a grupei I de muncă doar în anul 2009 nu echivalează cu vreunul din aceste cazuri expres și limitativ stabilite prin acest act normativ.
Recunoașterea grupei I de muncă, în speță, nu a deschis calea acordării retroactive a unor drepturi salariale aferente, ci doar a recunoașterii pe viitor la calculul pensiei a beneficiilor conferite de activitatea lucrată în aceste condiții.
Ca urmare, nefiind incidente dispozițiile art. 304 C.proc.civ., în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., instanța de recurs a respins ca nefondat recursul și a menținut în întregime sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.
