C. muncii, art. 269 alin. (3) Legea nr. 31/1990, art. 152, art. 148, art. 72, art. 73
Fapta ilicită, stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă, constă în prejudicierea intereselor noului proprietar, care a dobândit bunul de la angajator şi care nu poate folosi spaţiul în litigiu, întrucât contractul fostului chiriaş a fost prelungit prin act adiţional.
Actul adiţional la contractul de închiriere a fost semnat de salariatul pârât, în calitate de director general, cu încălcarea statutului societătii, fără a solicita contrasemnarea de către directorul economic al societăţii şi de către Oficiul juridic şi fără aprobarea Consiliului de administraţie al societătii, încălcându-se astfel Actul adiţional la Statutul societăţii şi Hotărârea Consiliului de Administraţie al societăţii prin care se stabilea atât faptul preluării atribuţiilor directorului general al societăţii de către directorul general executiv, cât şi obligaţia vizării contractelor comerciale încheiate de societate de către preşedintele Consiliului de Administraţie.
C.A. Ploieşti, s. confl. mun. şi asig. soc., decizia nr. 867 din 28 mai 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 632 din 12 iunie 2006 Tribunalul Prahova a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a admis acţiunea, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 926.606,94 RON reprezentând prejudiciu cauzat acesteia prin îndeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu şi cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta prin sentinţa civilă nr. 12 din 11 ianuarie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost salariatul societăţii reclamante în funcţia de director general, considerente pentru care excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârât a fost respinsă, dispoziţiile art. 152 coroborate cu art. 148, art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 31/1990 modificate prin Legea nr. 302/2005 făcând referire la directorii executivi, funcţionari ai societăţii şi la administratorii societăţii şi nu la funcţia de director general deţinută de pârât.
S-a mai reţinut că, pe parcursul derulării contractului de muncă al pârâtului la sediul reclamantei a fost organizată de către DGFP P o licitaţie publică de vânzare a unui activ al societăţii reclamante ce a fost adjudecat de către J.E. SA B care a devenit noul proprietar al imobilului şi care a încercat să intre în posesia acestuia, lucru ce nu a fost posibil întrucât fostul chiriaş al spaţiului respectiv a prezentat adjudecatarului un act adiţional prin care s-a prelungit termenul de închiriere al spaţiului.
In aceste condiţii s-a arătat că noul proprietar a acţionat-o în judecată pe reclamantă pentru recuperarea prejudiciului cauzat de imposibilitatea desfăşurării activităţii în spaţiul cumpărat, iar prin sentinţa civilă nr. 12 din 11 ianuarie 2006 pronunţată de Trib. Prahova, N. SA a fost obligată la plata suinei totale de 926.606,94 RON către SN J.E. SA.
A mai reţinut instanţa de fond că prin cererea de faţă, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârât pentru obligarea acestuia la plata sumei sus menţionată întrucât în calitate de director general a semnat singur actul adiţional fară a mai solicita semnarea acestuia – în calitate de director economic al societăţii şi de către Oficiul juridic şi fară apro-
barca Consiliului de administraţie încălcând dispoziţiile art. 17 pct. 1 lit. n) din Actul adiţional la Statutul societăţii, precum şi dispoziţiile hotărârii Consiliului de administraţie nr. 10/2001 pct. 2.
A concluzionat prima instanţă că prejudiciul cauzat socictăţii s-a datorat din culpa şi în legătură cu pârâtului, astfel încât în baza art. 270 alin. (1) şi art. 283 C. muncii, acţiunea a fost admisă în sensul celor sus arătate.
împotriva sentinţei primei instanţe pârâtul a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 914 din 21 noiembrie 2006, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de recurentul pârât E.D.D., a casat sentinţa civilă nr. 632/2006 a Tribunalului Prahova şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă de fond.
Tribunalul Prahova a dispus, pe linia deciziei de casare, efectuarea unei expertize tehnice contabile carc să determine cuantumul prejudiciului produs reclamantei de către pârât, ca urmare a faptei ilicite şi personale a pârâtului săvârşită în legătură cu munca sa, ţinând seama şi de conţinutul sentinţei civile nr. 12/2006 a Tribunalului Prahova, de plăţile efectuate în baza acestei sentinţe de N. SA, urmând a se deduce sumele achitate socictăţii reclamante de către locatar pe perioada prelungirii contractului de închiriere.
Prin sentinţa civilă nr. 1520 din 20 noiembrie 2007, Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea reclamantei N. SA, în contradictoriu cu pârâtul E.D.D., obligând pârâtul la plata sumei de 708.059, 54 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat societăţii reclamante prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 270 C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului se cere întrunirea următoarelor condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia salariatului.
In speţă, la data producerii faptei prejudiciabile pârâtul a avut calitatea de salariat al societăţii reclamante în funcţia de Director general, conform contractului de muncă înregistrat la ITM P, iar în timpul derulării acestui contract de muncă, în cadrul unei executări silite imo
biliare pentru o creanţă a DGFP a fost adjudecat la licitaţie publică un imobil proprietatea societăţii către adjudecatarul SN J.E. SA B. Contractul de muncă al pârâtului încetând cu data de 20 octombrie 2005 prin decizia nr. 69 din 19 octombrie 2005.
Noul proprietar al imobilului, după adjudecare, a încercat să intre în posesia imobilului, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece fostul chiriaş al imobilului a pus la dispoziţia adjudecatarului un act adiţional prin care se prelungea contractul de închiriere.
In consecinţă, faţă de imposibilitatea de a lua în stăpânire bunul adjudecat, noul proprietar a acţionat în justiţie societatea reclamantă N. SA pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca urmarea imposibilităţii de a-şi desfăşura activitatea în spaţiul cumpărat la licitaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 11 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Prahova, SN J.E. SA B a solicitat obligarea pârâtei N. SA la plata sumei de 914.456,182 RON cu titlu de despăgubiri civile ce au fost individualizate şi la cheltuieli de judecată, cererea fiind admisă în întregime şi rămasă irevocabilă prin neapelare.
Fapta ilicită care a stat la baza pronunţării acestei sentinţe a fost „prejudicierea intereselor reclamantei care nu poate folosi spaţiul cumpărat pentru deschiderea celor două hale de producţie, contractul de închiriere încheiat cu P. SRL fiind prelungit prin act adiţional”.
Fapta ilicită care a stat la baza pronunţării acestei sentinţe a fost „prejudicierea intereselor reclamantei care nu poate folosi spaţiul cumpărat pentru deschiderea celor două hale de producţie, contractul de închiriere încheiat cu P. SRL fiind prelungit prin act adiţional”.
Actul adiţional la contractul de închiriere a fost semnat de pârâtul E.D.D., în calitate de director general cu încălcarea statutului societăţii, fără a solicita contrasemnarea de către Directorul economic al societăţii şi de către Oficiul juridic şi fără aprobarea Consiliului de administraţie al societăţii, încălcându-se astfel art. 17.1 lit. n) din Actul adiţional la Statutul societăţii şi Hotărârea nr. 10 din 20 februarie 2001 a Consiliului de Administraţie al societăţii prin care se stabilea atât faptul preluării atribuţiilor directorului general al societăţii de către directorul general executiv, cât şi obligaţia vizării contractelor comerciale încheiate de societate şi preşedintele Consiliului de Administraţie.
In ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului produs în patrimoniul N. SA prin fapta ilicită a pârâtului în legătură cu munca sa, acesta este cel stabilit în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 12 din 11 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 8833 din 28 decembrie 2005, în măsura în care s-a făcut dovada achitării acestei sume către SN J.E. SA, din care urmează a se deduce, conform considerentelor deciziei de casare, chiria primită de N. SA în baza actului adiţional la contractul de închiriere.
Sentinţa anterior menţionată, chiar dacă procesul nu s-a purtat şi în contradictoriu cu pârâtul din prezenta cauză, se bucură de puterea de lucru judecat a oricărei hotărâri judecătoreşti nu doar în sensul că aceeaşi cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, ci acea hotărâre este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (res indicata pro veritate habetur).
Conform raportului de expertiză, N. SA a achitat până la data efectuării raportului de expertiză din totalul suinei stabilite prin sentinţa civilă nr. 12 din 11 ianuarie 2006 în sumă de 926.606,94 lei, suma de 720.725,54 lei. Deşi din activitatea de prelungire a închirierii clădirii ar fi putut rezulta, aşa cum reţine expertul, un profit de 33500,05 lei, în realitate nu au fost încasate decât chiriile pe lunile iulie-august – 12666 lei ce au fost reţinute în garanţie, la data de 5 septembrie 2005 fiind restituită societăţii P. contravaloarea chiriei pe lunile iulie – august, cu explicaţia că suma a fost încasată eronat întrucât contravaloarea chiriei pentru aceste două luni a fost reţinută din garanţie, iar în continuare nemaifiind facturată.
împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs pârâtul E.D.D. în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o ca nclegală şi ncte-meinică.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în funcţie de prevederile legale aplicabile cauzei şi sub toate aspectele conform dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că motivele de recurs învederate nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului se cere întrunirea următoarelor condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi persoana salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, vinovăţia salariatului.
La data producerii faptei prejudiciabile, pârâtul a avut calitatea de salariat al societăţii reclamante în funcţia de director general, conform contractului de muncă înregistrat la ITM P.
In timpul derulării acestui contract de muncă, în cadrul unei executări silite imobiliare pentru o creanţă a DGFP, a fost adjudecat la licitaţie publică un imobil proprietatea societăţii către adjudecatarul SN J.E. SA B. Contractul de muncă al pârâtului încetând cu data de 20 noiembrie 2005 prin decizia nr. 63 din 19 octombrie 2005.
Noul proprietar al imobilului, după adjudecare, a încercat să intre în posesia imobilului, însă acest lucru nu a fost posibil dcoarece fostul chiriaş al imobilului a pus la dispoziţia adjudecatarului un act adiţional
prin carc se prelungea contractul de închiriere. Ca atare, noul proprietar a acţionat în justiţie societatea reclamantă N. SA pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilităţii de a-şi desfăşura activitatea în spaţiul cumpărat la licitaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 11 ianuarie 2006, SN J.E. SA B a solicitat obligarea pârâtei N. SA la plata sumei de 914.456,182 lei cu titlu de despăgubiri civile ce au fost individualizate şi la cheltuieli de judecată, cererea fiind admisă în întregime şi rămasă irevocabilă prin neapelare.
In mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că actul adiţional la contractul de închiriere a fost semnat de pârâtul E.D.D., în calitate de director general, cu încălcarea statutului socictăţii, fără a solicita contrasemnarea de către directorul economic al socictăţii şi de către Oficiul juridic şi fără aprobarea Consiliului de administraţie al societăţii, încălcându-se astfel art. 17.1 lit. n) din Actul adiţional la Statutul societăţii şi Hotărârea nr. 10 din 20 februarie 2001 a Consiliului de Administraţie al societăţii prin care se stabilea atât faptul preluării atribuţiilor directorului general al socictăţii de către directorul general executiv, cât şi obligaţia vizării contractelor comerciale încheiate de societate şi preşedintele Consiliului de Administraţie.
In ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului produs în patrimoniul N. SA prin fapta ilicită a pârâtului în legătură cu munca sa, acesta este cel stabilit în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 12 din 11 ianuarie 2006, care poate fi folosită ca act de probă a prejudiciului şi nu ca autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu o terţă parte care nu a figurat în respectivul dosar.
Conform raportului de expertiză, N. SA a achitat până la data efectuării raportului de expertiză din totalul sumei stabilite prin sentinţa civilă nr. 12 din 11 ianuarie 2006 în sumă de 926.606,94 RON, suma de 720.725,54 RON. Deşi din activitatea de prelungire a închirierii clădirii ar fi putut rezulta, aşa cum reţine expertul, un profit de 33500,05 RON, în realitate nu au fost încasate decât chiriile pe lunile iulie-august – 12666 RON ce au fost reţinute în garanţie, la data de 5 septembrie 2005, fiind restituite societăţii P. contravaloarea chiriei pe lunile iulie – august, cu explicaţia că suma a fost încasată eronat întrucât contravaloarea chiriei pentru aceste două luni a fost
reţinută din garanţie, iar în continuare nemaifiind facturate. Ca atare prejudiciul a fost reţinut corect de către prima instanţă, sentinţa recu-rată fiind temeinică şi legală.
