– Codul muncii: art. 270
Conform art. 270 alin. 1 C.muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor. Pentru antrenarea răspunderii materiale a salariatului, angajatorul trebuie să dovedească îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile obiective, respectiv trebuie să dovedească existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a culpei salariatului în producerea prejudiciului. Pentru a se putea obţine repararea prejudiciului, este absolut necesar ca acesta să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.
(Decizia nr. 2465/R din 13 noiembrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 1023 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC O.O. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.N.M. şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 2685,45 lei, prejudiciu patrimonial produs prin demisia sa înainte de împlinirea termenului de 5 ani, nerespectând clauzele actului adiţional la contractul de muncă semnat, astfel că ea trebuie să restituie cheltuielile ocazionate cu pregătirea sa profesională
împotriva acestei sentinţe reclamanta SC O.O. SRL a declarat recurs în termen legal solicitând instanţei modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a acţiunii.
în motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat materialul probator depus la fondul cauzei, referitor la modalitatea de determinare a beneficiului nerealizat.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate Curtea reţine următoarele:
Astfel, conform contractului individual de muncă nr. 61950/25.04.2003 încheiat între părţi, precum şi a carnetului de muncă al pârâtei, rezultă că aceasta a fost angajata reclamantei în funcţia de lucrător comercial – asistent optician.
Conform actului adiţional nr. 22 din 27.04.2005 la contractul individual de muncă încheiat între părţi, s-a stabilit la pct. 3 şi 4 că, salariatul care a participat la acţiunile de formare profesională începând de la încadrarea în unitate şi în continuare, nu poate avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă, o perioadă de cel puţin 5 ani, de la data absolvirii ultimei forme de pregătire profesională iar nerespectarea de către salariat a acestei dispoziţii determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională (contravaloarea cursului, a transportului, cazării, diurnei etc.) actualizate, precum şi la despăgubirile prezentând beneficiul nerealizat.
Deşi pârâta susţine că nu a recunoscut niciodată semnarea actului adiţional din examinarea înscrisului depus în probaţiune la instanţa de fond rezultă că pârâta a semnat un exemplar al acestui înscris, făcând menţiunea primirii unui exemplar din acesta. Totodată, pârâta a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu că şi-a asumat obligaţia, prin actul adiţional la contractul individual de muncă, ca în cazul în care va avea iniţiativa desfacerii contractului de muncă înainte de expirarea a 5 ani de la terminarea cursului, să restituie reclamantului toate cheltuielile ocazionate de acest curs.
Conform art. 270 alin. 1 C. muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Pentru antrenarea răspunderii materiale a salariatului angajatorul trebuie să dovedească îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile obiective, respectiv trebuie să dovedească existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a culpei salariatului în producerea prejudiciului.
Pentru a se putea obţine repararea prejudiciului este absolut necesar ca acesta să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.
Prejudiciul viitor este cert, atunci când, este sigur că se va produce în viitor fiind astfel susceptibil de evaluare. Prejudiciul viitor nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual care este lipsit de certitudine şi care nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
în speţă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a salariatului întrucât reclamanta nu a dovedit caracterul cert al prejudiciului creat de pârâtă.
In cuprinsul actului adiţional mai sus arătat, se face vorbire doar despre beneficiul nerealizat fără a se menţiona modul de individualizare al acestuia.
în mod corect tribunalul a apreciat că reclamanta nu a dovedit existenţa prejudiciului întrucât din înscrisurile reprezentând „calcul profit nerealizat”, bilanţul prescurtat la 31.12.2007, contul de profit şi pierdere la 31.12.207, date informative ia 31.12.2007 şi balanţa analitică de verificare pe luna decembrie 2007, reclamanta a considerat că beneficiul nerealizat pentru 5 ani este în valoare de 222.452,15 lei.
Această sumă a fost calculată prin împărţirea cifrei de afaceri a magazinului la trei (număr de angajaţi din magazin), concluzionându-se că valoarea încasărilor pentru fiecare angajat ar fi de 361.23,66 lei (1.083.371 lei ia 3 angajaţi = 361.163,66 lei). Reclamanta înmulţeşte valoarea încasărilor/angajat, cu procentul de profit aferent anului 2007 şi concluzionează că valoarea profitului de care intimata ar fi privat-o ar fi de 44.490,43 lei/an (361123,66 x 12,32% = 44.490,43 lei).
în final, reclamanta concluzionează că profitul său nerealizat este în cuantum de 222.452,15 lei, înmulţind profitul anual cu cei 5 ani despre care se face vorbire în actul adiţional (44.490,43 lei x 5 ani = 252.452,15 lei).
Acest mod de calcul al profitului nerealizat de către reclamantă este complet greşit întrucât porneşte de la premisele false că cei trei angajaţi ai magazinului contribuie în mod egal la realizarea profitului societăţii şi că procentul de profit aferent anului 2007 va fi identic cu cele aferente anilor 2008, 2009, 2010 şi 2011. Mai mult decât atât, suma reprezentând beneficiul nerealizat nu poate fi calculată prin raportare la cifra de afaceri a unui magazin, ci la procentul de profit al unei în ansamblul său.
Pe de altă parte, în litigiul soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 739/05.05.2008 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 4231/117/2007, reclamanta a arătat că intimata îi aducea un profit de 2.700 lei /lună (echivalent a 32.400 lei/an) iar acum susţine în mod surprinzător că profitul nerealizat este de 44.490,43 iei/an.
După absolvirea cursului profesional, pârâta a dobândit specializarea de tehnician optometrist astfel încât o asemenea funcţie nu are nici o legătură cu vânzările magazinului fapt care face imposibilă cuantificarea beneficiului nerealizat prin raportare la sumele obţinute din vânzări.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., coroborat cu art. 3041 C. pr. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat şi, în consecinţă, va menţine sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică. (Judecător Anca-Adriana Pop)
