Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2070 din data de 17.04.2013
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 11.05.2010, reclamanta SC D P G SRL, a chemat în judecată Inspectoratul Teritorial de Muncă B, solicitând admiterea acțiunii și să se dispună următoarele:
– anularea procesului verbal de control seria BV 0000027943 cu nr. 21373/19.11.20009 și pe cale de consecință să se dispună anularea tuturor actelor administrative subsecvente ca acte accesorii;
– anularea și înlăturarea tuturor efectelor actelor administrative subsecvente, respectiv a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria 7103 nr. 1374/19.11.2009 și a înștiințării de plată nr. 21375/19.11.2009, potrivit principiului de drept”; accesorium sequitur principalem”;.
– să dispună repunerea părților în situația anterioară.
– suspendarea executării procesului verbal de control seria BV nr. 0000027943 cu nr. 21373/19.11.2009 și a tuturor actelor administrative subsecvente până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
– înlocuirea măsurii amenzii contravenționale cu măsura avertismentului, cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamantei a format obiectul dosarului nr. 4841/62/2010 a Tribunalului Brașov .
În acest dosar instanța de recurs a pronunțat sentința civilă nr. 2264/CA/04.04.2012 (vol. III dosar fila 23-24 dosar Tribunal Brașov).
Prin această hotărâre instanța de fond a dispus următoarele:
S-a admis în parte, cererea formulată de reclamanta SC D P G SRL în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă B și în consecință:
S-a dispus anularea actului administrativ procesul-verbal de control seria BV nr. 0000027943 cu nr. 21373/19.11.2009 emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului B, cu excepția punctului ultim de la fila 5 a anexei 1 privind restituirea carnetelor de muncă către foștii angajați. S-au respins restul pretențiilor formulate.
În cauză reclamanta a renunțat la petitele 4 și 5 din acțiune, instanța ținând cont de aceasta la pronunțarea hotărârii.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
La data de 19.11.2009 Inspectoratul Teritorial de Muncă B a întocmit procesul verbal de control seria BV0000027943 nr. 21373/19.11.2009 în urma controlului tematic efectuat în domeniul relațiilor de muncă și în baza înscrisurilor pe care societatea reclamantă i le-a pus la dispoziție în urma înștiințărilor emise la data de 28.09.2009, 5.10., 9.10., 19.10.2009, 21.10.2009, 22.10.2009, 28.10.2009, 30.10., 10. 11. 2009, controlul desfășurându-se în perioada 28.09.-19.11.2009.
La punctul 1 din procesul verbal de control s-a reținut că din compararea rapoartelor de închidere zilnică cu codurile de pe casele de marcat precum și cu contractele individuale de muncă pentru numiții G F, M M V, P L nu s-au încheiat contracte individuale de muncă ceea ce contravine prevederilor art.16 al.1 Codul Muncii.
După cum rezultă din adresa aflată la fila 195, respectiv 196 dosar ( extras din Registrul General de Evidență a Salariaților Revisal ) numitul M M V este angajat cu începere din data de 1.05.2009 la SC S SRL, iar G F a fost angajat în perioada 20. 10.2008 – 1.12.2008 la SC R M. SRL în funcția de ospătar.
După cum rezultă din adresa aflată la fila 4 vol. 3 dosar ( extras din Registrul General de Evidență a Salariaților Revisal) numita P L a fost angajata la SC S SRL începând cu 25.09.2008.
Conform contractelor de școlarizare și perfecționare profesională aflate la filele 10 – 29, 242-262 vol. 2 dosar, o parte a angajaților societății s-au aflat în formare profesională conform programului stabilit în art.3 , 2 din contract.
Potrivit înscrisurilor aflate la filele 66 – 96 dosar o parte a angajaților societății au formulat cereri de concediu fără plată in perioada anului 2009 fiind de acord să revină din concediu la convocarea societății.
Potrivit adresei emisă de reclamantă la data de 5.01.2009 către SC B B SRL, aflată la fila 30 vol.2, s-a solicitat să se modifice codurile de pe casele de marcat pentru salariații care și-au încetat activitatea pe numele noilor ospătari.
Conform declarațiilor martorilor U C I și C A C numita P L a plecat din societatea reclamantă prin demisie în august 2008, numitul M M V și-a încetat activitatea în ianuarie 2009, iar G F la cca. 1-3 luni de la plecarea lui P, aceștia nemairevenind și nemaiprestând muncă în societate.
De altfel, declarațiile acestor martori se coroborează cu cererile privind încetarea activității și actele de lichidare ale persoanelor respective.
Conform declarațiilor acelorași martori codurile de la casele de marcat erau folosite și de alți angajați neputând fi blocate sau schimbate decât de personal specializat. Martorii au mai arătat că în societate existau și persoane în formare profesională în perioada 2008 – 2009.
Cu privire la persoanele menționate în rapoartele de închidere zilnică, aflate în concediu fără plată, respectiv școlarizare nu s-au verificat aceste înscrisuri, în procesul verbal nefăcându-se referire la formarea profesională la nivel de firmă.
În raport de starea de fapt reținută mai sus sunt întemeiate apărările reclamantei privind încălcarea dispozițiilor art. 19 lit. k din Legea nr. 108/1999, având în vedere că efectuarea oricărui control are ca scop aflarea adevărului în concordanță cu realitatea, în speță realizându-se o incompleta cercetare administrativă ceea ce a dus la stabilirea unei situații de fapt ce nu corespunde realității.
Cu privire la restituirea carnetelor de muncă către foștii angajați, cum în cauză nu s-a făcut dovada restituirii în totalitate a acestora se va respinge ca nefondată această apărare, menținându-se parțial procesul verbal , respectiv punctul ultim de la fila 5 anexa 1.
Pentru toate considerentele arătate, apreciind că sunt întrunite condițiile art.1, 8 din Legea nr. 554/2004, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă potrivit celor din dispozitiv și s-au respins ca neîntemeiate restul pretențiilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Inspectoratul Teritorial de Muncă criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în parte, în sensul respingerii acțiunii și menținerii procesului verbal de control emis de pârâtă.
În dezvoltarea criticilor de recurs se aduc următoarele argumente de nelegalitate și netemeinicie a sentinței civile atacate.
In fapt, în data de 19.11.2009, s-a încheiat Procesului verbal de control seria BV nr. 0000027943 prin care s-a dispus în sarcina reclamantei remedierea unor deficiențe constatate cu ocazia efectuării unui control la societatea reclamantă specific privind respectarea legislației muncii în domeniul relațiilor de muncă.
Cu această ocazie s-a încheiat și Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 21574/19.11.2009, întrucât s-a constatat că unele încălcări ale legislației constituie contravenții, iar acest act administrativ a fost contestat la instanța competentă.
In urma verificării acestor documente s-a constatat faptul că pentru trei persoane care au prestat activitate in cadrul societății, contractele individuale de nu au fost încheiate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Codul Muncii. Este vorba despre următoarele persoane:
G F – care a prestat activitate în perioada 03.01.2009-06.07.2009 fără să aibă încheiat un contract individual de muncă, conform art. 16 alin. 1 din Codul Muncii;
M M V – care a prestat activitate in perioada 01.02.2009 -15.10.2009 fără să aibă încheiat un contract individual de muncă, conform art. 16 alin. 1 din Codul Muncii;
P L – care a prestat activitate în perioada 07.02.2009-04.07.2009 fără să aibă încheiat un contract individual de munca, conform art. 16 alin. 1 din Codul Muncii.
Cu privire la cele trei persoane menționate mai sus, angajatorul nu a prezentat la control contractele individuale de munca, nefăcând dovada existentei acestora. Lipsa formei scrise atrage sancționarea contravenționala a angajatorului. Contractul individual de munca se încheie prin consimțământul celor doua părți, consimțământ ce este necesar sa fie exteriorizat. Legiuitorul prevede expres ca forma contractului individual de munca trebuie sa fie forma scrisa.
S-a constatat astfel că societatea controlată, în calitate de angajator, nu a încheiat în forma scrisă contracte individuale de muncă, cu respectarea prevederilor art. 16 alin. 1 din Codul Muncii, persoanele menționate mai sus și care au prestat activitate pentru acest angajator.
Prima instanță nu a ținut seama de aceste aspecte, considerând că dacă susnumiții au lucrat sau lucrau în acea perioadă pentru alte societăți, astfel că nu puteau presta activitate și pentru reclamantă, prezumție falsă și nedovedită prin nici un mijloc de probă.
Pentru aceste considerente a solicitat să se înlăture declarațiile numiților U C I și C A C date în fața instanței de fond și reconsiderând probele, să se dispună modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii și respectiv a menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Conform Codului Muncii, salariul se plătește în bani cel puțin o data pe luna, la data stabilită în contractul individual de munca, în contractul colectiv de munca aplicabil sau în regulamentul intern, după caz (art.161 alin. 1 Codul Muncii). Plata salariului, aspect fundamental al relației de munca, se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit (art. 163 alin. 1 Codul Muncii).
Recurenta a susținut că angajatorul nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale către toți salariații având în vedere că, salariul reprezintă prețul muncii prestate, exprimat în bani. El constituie contraprestația pentru munca efectuată de salariat.
In conformitate cu dispozițiile art. 1 din Convenția nr. 95 din anul 1949 asupra protecției salariului a Organizației Internaționale a Muncii, salariul reprezintă suma de bani data de patron salariatului, in temeiul unui contract individual de munca pentru munca efectuata ori pentru serviciile Îndeplinite. Pentru munca prestata fiecare persoana are dreptul la un salariu in bani, convenit la încheierea contractului.
Dreptul la salariu, corolarul dreptului la munca, constituie o prerogativă fundamentală a individului, afirmată în mod solemn de declarația universala a drepturilor omului, care prevede că oricine muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient care să îi asigure lui și familiei sale, o existenta conformă cu demnitatea umană (art. 23 alin. 3).
Obligația persoanelor juridice care angajează personal salarizat cu contract individual de muncă de a garanta în plata un salariu brut lunar cel puțin egal cu nivelul salariului de baza minim brut pe țară este prevăzută expres în art. 159-160 din Codul Muncii. Aceasta dispoziție se aplică în cazul când salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului.
La control s-a constatat faptul că petenta a încheiat contracte individuale de muncă cu salariații societății, contracte cu normă întreagă de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână.
De asemenea, au fost prezentate la control rapoartele fiscale de închidere zilnică, din care rezultă faptul că o parte din salariați au prestat activitate, deși în pontajele societății sunt evidențiați ca fiind în concedii fără plată.
Se menționează faptul că evidența orelor de muncă prestate de către salariați a fost întocmită pe baza cererilor de concediu fără plată formulate de către salariați și aprobate de către angajator, fără să fie evidențiate orele efectiv lucrate de salariați, având în vedere că în fapt, aceștia au prestat activitate.
Din statele de plată prezentate s-a constatat faptul că salariul realizat de către salariați este de 0 lei este în condițiile în care acesta a realizat cel puțin norma de lucru de 8 ore/zi.
Rezultă faptul că angajatorul nu a garantat în plată un salariu lunar cel puțin egal cu salariul de baza minim brut pe țara, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1051/2008, nerespectând astfel dispozițiile privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară.
Aceste aspecte nu au fost verificate de către instanța de fond, considerând în mod inexplicabil că nu trebuie verificate înscrisurile privind concediul fără plată.
În drept, recurenta a solicitat aplicarea prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă.
Recursul a fost formulat în termen legal, timbrat (fila 15 dosar recurs).
Față de recursul formulat în cauză, intimata SC D P G SRL B a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele expuse în întâmpinarea depusă la dosar la fila 12.
În cauză recurenta a depus în susținerea recursului copia procesului verbal de control seria BV -8338 în două exemplare semnat de inspectorul ITM și de reclamanta SC D P G SRL B.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr. 2264/CA/04.04.2012 a Tribunalului Brașov prin prisma criticilor de recurs raportat la prevederile legale aplicabile în speță și văzând dispozițiile art. 304/1 Cod procedură civilă, constată recursul declarat în cauză ca nefondat pentru următoarele considerente.
Din verificarea întregului probatoriu administrat în cauză, cuprinse în volumul I -III din dosarul Tribunalului Brașov raportat la obiectul acțiunii reclamantei, acela de anulare a procesului verbal de control seria BV 0000027943 cu nr. 21373/19.11.20009 întocmit de pârâta ITM B înlăturarea tuturor efectelor actelor administrative și repunerea părților în situația anterioară față de argumentele reținute de instanța de fond pentru a pronunța această hotărâre, raportat la prevederile Legii nr. 554/2004 și văzând dispozițiile Legii nr. 108/1999 se constată că în fapt și în drept instanța de fond a apreciat și reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății și în mod corect a admis doar în parte acțiunea reclamantei.
În ceea ce privește criticile de recurs instanța reține următoarele:
În fapt, recurenta a criticat sentința Tribunalului Brașov pentru următoarele aspecte: Încălcarea prevederilor legale aplicabile privind încheierea contractelor individuale de muncă, plata drepturilor salariale, neanalizarea de către instanța de fond a tuturor aspectelor invocate în apărare de pârâtă și a tuturor probelor de la dosar.
Însă, în concret recurenta nu a indicat nici un temei de drept pentru admiterea recursului prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, doar a solicitat aplicarea de instanța de recurs a prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă.
Ca atare, instanța de recurs va ține cont de întregul probatoriu de la dosar și de aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate invocate de pârâtă în recursul declarat.
Față de aspectele criticate, reținute mai sus raportat la prevederile legale și la actele depuse la dosar de ambele părți, rezultă că, instanța de fond nu a ținut cont că S.C. D P G S.R.L. nu a prezentat contract de muncă pentru cei 3 angajați menționați în procesul verbal de control; că instanța și-a bazat afirmațiile doar pe depoziția celor 2 martori care nu aveau de unde să cunoască raporturile juridice dintre părți; că mențiunea cu privire la folosirea codurilor de către orice persoană trebuie respinsă; angajatorul nu a făcut dovada plății salariului către toți salariații pentru munca prestată; că obligația persoanelor juridice este aceea de a garanta în plată un salariu brut pe lună, că petenta a încheiat contracte individuale de muncă cu salariații, că din rapoartele fiscală de închidere zilnică rezultă că o parte din salariați au prestat activitate deși se aflau în concediu fără plată; că nu au fost evidențiate orele lucrate.
Astfel, cum a mai arătat, organul de control își fundamentează actul de control, măsurile dispuse și sancțiunile impuse societății cu privire la cei trei salariați raportat la mențiunile de pe casele de marcat.
Nu există nici o dovadă sau martori și nici organul de control nu arată că aceste trei persoane au fost găsite la locul de muncă.
A arătat cu martori și înscrisuri (respectiv adresa de la firma care gestionează casele de marcat, cererile de demisie și relații despre noul loc de muncă al acestor trei foști angajați) că numele acestor trei salariați au rămas pur și simplu pe casa de marcat întrucât nu se făcuse încă înlocuirea numelor acestora de către această firmă.
În ceea ce privește depoziția martorilor audiați în cauză solicită a se avea în vedere că unul este ospătar și că a lucrat în perioada analizată de către organul de control, iar celălalt angajat se ocupa cu supravegherea și chiar angajarea salariaților viitori ai societății astfel că erau în măsura suficientă a proba cele cerute de către instanță.
Față de mențiunile din procesul verbal potrivit cărora S.C. D P G S.R.L. trebuia să facă plata salariaților la un salariu garantat de lege, urmează a se avea în vedere faptul că pentru cele trei persoane menționate în actul de control nu se pune problema că aceștia nu au fost angajații societății pe perioada solicitată a fiind plătiți la un salariu garantat de către ITM – Brașov, iar în ceea ce privește “restul salariaților”;, se solicită a se observa că organul de control nu a nominalizat care ar fi ceilalți alți presupuși salariați pentru care ar trebui să facă plata și pentru ce perioadă și pentru ce salariu.
Neexistând în mod concret un indiciu de determinare a obiectivelor impuse de către organul de control în sarcina S.C. D P G S.R.L. este evident că fapta nu există, iar măsura dispusă de organul de control este luată abuziv.
În ceea ce privește afirmațiile recurentei potrivit cărora S.C. D P G S.R.L. ar fi încheiat contracte individuale de muncă cu salariații, se reține că din rapoartele fiscale de închidere zilnică rezultă că o parte din salariați au prestat activitate, deși se aflau în concediu fără plată, și că nu au fost evidențiate orele lucrate de aceștia.
Ori, aceste aspecte, critici formulate de recurentă sunt în contradicție cu actele de la dosar, fapt ce conduce la ideea că la data efectuării controlului asupra unor aspecte legale pârâta a refuzat să cerceteze în fapt și în drept aspectele menționate în procesul verbal de constatare și în toate înscrisurile depuse de reclamantă la organul de control cu ocazia controlului și raportat la obiecțiunile reclamantei menționate pe actul de control.
În cauză se impune a se face distincție între cele două categorii de salariați care au făcut analiza organelor de control și raporturile lor juridice cu societatea.
Ca atare, este vorba despre categoria salariaților angajați și care prestează muncă și categoria salariaților aflați în concediu fără plată, în școlarizare și care desfășoară activitatea de practică la unitățile de specific ale angajatorului.
În legătură cu aceste aspecte criticate de pârâtă prin recursul formulat instanța de recurs constată că în fapt și în drept aceste chestiuni au fost analizate de instanța de fond în mod corect prin hotărârea dată.
Ca atare, aspectele criticate în recurs nu se confirmă din probele dosarului și vor fi înlăturate ca neîntemeiate și nelegale.
În concluzie, față de considerentele de fapt și de drept expuse, se vor înlătura toate criticile de recurs.
În consecință se constată recursul ca nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă de va respinge.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia nr. 2070/17.04.2013, dosar nr. 4841/62/2010, redactat – judecător I.M.
