Prin acţiunea adresată Tribunalului Botoşani – secţia civilă şi înregistrată la data de 21.02.2005, reclamanta SC”P”SA Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul H. M., a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de muncă încheiat cu pârâtul şi înregistrat sub nr. 123442 din 20.06.2002 la I.T.M. Botoşani.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, prin sus menţionatul contract individual de muncă, pârâtul a fost încadrat în funcţia de director general începând cu data de 1.05.2002, având şi calitatea de administrator al societăţii şi de membru în consiliul de administraţie; că acest contract este nul de drept în temeiul art. 152 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată; că pârâtul, fiind membru al consiliului de administraţie, era incompatibil cu funcţia de director general.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, cu motivarea că potrivit statutului şi contractului de societate, aceasta este reprezentată de directorul general şi nu de preşedintele consiliului de administraţie; că incompatibilitatea invocată de reclamantă nu poate fi primită întrucât contractul individual de muncă a fost încheiat pentru funcţia de director general şi că, deci nu sunt motive de contestarea nulităţii acestuia şi că, începând cu luna ianuarie 2005, nu mai are calitatea de membru în consiliul de administraţie.
Prin sentinţa nr. 668 din 28.03.2005 a Tribunalului Botoşani – secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantei SC P” SA Botoşani în contradictoriu cu pârâtul H. M. şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului individual de muncă al acestuia, înregistrat sub nr. 123442/20.06.2002.
S-a reţinut, referitor la nulitatea contractului individual de muncă al pârâtului că potrivit art. 147 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, pârâtul, în calitate de director, nu putea fi şi membru în consiliul de administraţie, această din urmă calitate nefiind contestată de pârât.
S-a reţinut, de asemenea, că este adevărat că textul normativ priveşte directorii executivi, şi nu funcţia de director general, dar, cum din înscrisurile din dosar, nu reiese că în structura reclamantei ar exista şi funcţia de director executiv, rezultă că, în speţă, este vizată funcţia de director general, cea a pârâtului, încât acţiunea reclamantei este întemeiată.
Împotriva sus menţionatei sentinţe, pârâtul a declarat recurs, solicitând admiterea acesteia şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că sentinţa recurată este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pentru că, deşi cauza de faţă este un litigiu exclusiv de dreptul muncii, fiind judecată de un complet specializat în litigii de muncă, instanţa de fond nu indică nici un text de lege încălcat şi care să impună anularea contractului său individual de muncă. A mai susţinut că el a încheiat cu societatea reclamantă un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcţia de director general şi nu de director executiv, fiind incidente în cauză prevederile art. 143 alin. 2 din legea nr. 31/1990 potrivit cărora calitatea de director general al societăţii nu este incompatibilă cu cea de membru al consiliului de administraţie, poziţia de membru în consiliul de administraţie fiind prohibită numai directorilor executivi, în sensul de director în funcţie de execuţie.
Prin recurs, pârâtul a susţinut că, începând cu luna ianuarie 2005 nu mai are calitatea de membru al consiliului de administraţie, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 57 alin. 3 din Codul muncii.
Recurentul a mai arătat că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă, întrucât instanţa a completat cererea reclamantei, adăugând cu de la sine putere şi un text de lege (art.152 alin. 2 din legea nr. 31/1990), astfel încât cererea introdusă de reclamantă să pară fondată.
În fine, recurentul a susţinut că, chiar şi în situaţia în care ar fi avut concomitent atât calitatea de director executiv, cât şi calitatea de membru al consiliului de administraţie (ceea ce nu a fost cazul său), s-ar fi putut ridica semne de întrebare asupra legalităţii hotărârilor consiliului de administraţie şi nu asupra contractului său individual de muncă încheiat de el cu societatea reclamantă.
Examinând recursul de faţă, curtea îl constată întemeiat, în sensul celor ce se vor reţine în continuare.
Astfel, sub un prim aspect, curtea apreciază că este de principiu faptul că nulitatea absolută a unui contract civil (inclusiv a unui contract individual de muncă) poate fi constatată în situaţia în care nu ar fi fost respectate anume condiţii legale la data încheierii acestuia, pentru că, pentru motive intervenite ulterior (ca în cazul în speţă) se putea, eventual, apela la instituţia juridică a rezilierii contractului individual de muncă al recurentului.
Or, din actele dosarului şi din conţinutul contractului individual de muncă încheiat de recurent cu intimata nu rezultă că, la data încheierii acestui contract nu ar fi fost respectate anumite prevederi legale, care să facă posibilă constatarea nulităţii absolute a acestuia.
Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că recurentul a fost angajat la societatea intimată pe funcţia de director general (şi nu pe cea de director executiv), astfel încât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 147 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
Sub un ultim aspect, chiar acceptând (ceea ce nu este cazul în speţă) că recurentul a fost încadrat de intimată pe funcţia de director executiv, cum din luna ianuarie 2005 acesta nu mai era membru în consiliul de administraţie al societăţii, în cauză instanţa de fond ar fi trebuit să dea incidenţă prevederilor art. 57 alin. 3 din Codul muncii, potrivit cărora nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.”
Faţă de cele de mai sus, curtea având în vedere prev. art. 312 alin. 1 raportat la prev. art. 304 pct. 9 din Codul de proc. civilă, va admite recursul pârâtului şi va modifica în tot sentinţa recurată, în sensul că va respinge, ca nefondată, acţiunea reclamantei.
