Admisibilitatea acţiunii în constatarea condiţiilor speciale de muncă, pentru o persoană al cărui drept de nu a fost deschis încă.
Art.7 din Legea nr.263/2010
Admisibilitatea acţiunii în constatare depinde de posibilitatea reclamantului de a-şi valorifica dreptul pe calea unei acţiuni în realizare.
Reclamantul al cărui drept la nu s-a deschis poate solicita să se constate că a desfăşurat muncă în grupele speciale, interesul său fiind acela al confirmării unei situaţii juridice pe care o valorifică atunci când dreptul la pensie devine unul actual.
Interesul reclamantului de promovare a unei acţiuni în constatare este justificat şi pentru omisiunea angajatorului de a-şi executa obligaţia prevăzută de art.7 din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, aceea de a întocmi declaraţiile nominale de cu toate elementele necesare stabilirii dreptului la pensie.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia civilă nr. 225/03.02.2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la 18.02.2013, A. I. a chemat în judecată C.J.P. Vâlcea şi SC R. SA, prin Societatea Activ Lichidator IPURL Bucureşti, pentru a se constata că activitatea prestată în perioada 07.10.1989 – 03.06.1996 este una desfăşurată în grupa a II-a de muncă, sens în care societatea prin lichidator să elibereze o adeverinţă din care să rezulte sporuri şi adaosurile de care a beneficiat reclamantul.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în perioada 07.10.1989 – 03.06.1996, reclamantul a fost angajat în funcţia de conducător auto, pe un mijloc de transport public de persoane, la fosta Î.T.T.A.B., reorganizată în SC R. SA.
Prin întâmpinare, C.J.P. Vâlcea a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, reclamantul nefiind titular al dreptului la pensie.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.1358/31.10.2013 a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a constatat activitatea desfăşurată de către reclamant în perioada 01.07.1992 – 31.01.1996 şi 01.04.1996 – 03.06.1996, ca fiind una desfăşurată în grupa a II-a de muncă.
A respins cererea de constatare a grupei a II-a de muncă, pentru perioada 07.10.1989 – 30.06.1992 şi 01.02.1996 – 31.03.1996.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul carnetului de muncă a rezultat perioada de 07.10.1989 – 30.06.1992; 01.07.1992 – 31.01.1996; 01.02.1996 – 31.03.1996, în care reclamantul a desfăşurat activitate în cadrul ITTA Bucureşti, respectiv SC R. SA, fiind şofer pe un mijloc de transport public de persoane, activitatea acestuia încadrându-se potrivit pct.207 din anexa 2 la Ordinul 50/1990 la grupa a II-a de muncă.
Reclamantul a desfăşurat o perioadă activitate de şofer pe microbuz, respectiv de la 07.10.1989 – 30.06.1992, acre nu poate să fie încadrată în grupa a II-a de muncă, în lipsa unei dispoziţii legale în acest sens.
Nici perioada în care reclamantul s-a aflat în şomaj, respectiv 01.02.1996 – 31.03.1996 nu se poate încadra în grupa a II-a de muncă.
Împotriva hotărârii au formulat recurs C.J.P. Vâlcea şi reclamantul.
Reclamantul a criticat sentinţa pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia s-a arătat că în mod greşit, instanţa de fond a interpretat dispoziţiile cuprinse în anexa la Ordinul nr.50/1990, în sensul că perioada în care a lucrat şofer pe microbuz nu se încadrează în grupa a II-a de muncă.
C.J.P. Vâlcea a criticat soluţia pentru motivul că în mod greşit instanţa a respins excepţia inadmisibilității cererii, iar pe fond nu a observat menţiunile cuprinse în carnetul de muncă, privind grupa în care s-a încadrat activitatea desfăşurată în perioada 01.07.1002 – 01.01.1996.
Recurenta a criticat soluţia şi sub aspectul că tribunalul a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesual pasive.
Prin decizia nr.225/03.02.2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, cu majoritate, a admis recursul formulat de reclamant, împotriva sentinţei civile nr.1358 din 31 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă, în dosarul nr.2113/90/2013; a modificat în parte sentinţa în sensul că a constatat activitatea desfăşurată de către reclamant în perioada 07 octombrie 1989 – 30 iunie 1992 în grupa a II-a de muncă; a menţinut în rest sentinţa; a respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâta C.J.P. VÂLCEA, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Reclamantul a solicitat să se constate că a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă şi în perioada 07.10.1989 – 30.06.1992.
Potrivit adresei Ministerului Transporturilor, pentru înlăturarea inechităţii în salarizarea personalului, începând cu data de 18.03.1969, activitatea şoferilor care deservesc autobuze pentru transportul public de călători a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, potrivit Ordinului nr.50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor sociale.
În perioada 07.10.1989 – 30.06.1992, recurentul a fost angajat ca şofer de microbuz, pentru această activitate instanţa de fond nerecunoscând aplicarea dispoziţiilor Ordinului nr.50/1990, privind încadrarea în grupa a II-a de muncă, în sensul că încadrarea se face numai pentru conducătorii de vehicule, precum autobuze, troleibuze, tramvaie din transportul în comun de persoane.
Pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă s-a avut în vedere nu capacitatea de transport, ci specificul transportului, respectiv acela de călători, potrivit reglementărilor la care se referă actul administrativ evocat.
Atunci când pentru încadrarea în această grupă de muncă s-a avut în vedere capacitatea de transport, reglementarea a fost una distinctă, potrivit anexei la Ordinul 50/1990, pct.208, în sensul că şi activitatea şoferilor care deservesc autocamioane cu capacitate de transport de cel puţin 10 tone, se încadrează în grupa a II-a de muncă.
În raport de această reglementare distinctă în favoarea recurentului trebuia să se recunoască activitatea desfăşurată în grupa a II-a de muncă şi în perioada în care a fost şofer pe microbuz pentru transportul public de persoane, sens în care sub acest aspect în baza art.312 Cod procedură civilă se va modifica în parte sentinţa.
C.J.P. Vâlcea a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii precum şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive.
Potrivit art.111 Cod procedură civilă oricine are interes poate solicita într-o procedură judiciară constatarea existenţei unui drept în contradictoriu cu o altă persoană care ar putea să îl conteste, dacă reclamantul nu poate să solicite realizarea dreptului.
Excepţia inadmisibilității acţiunii a invocat-o recurenta pentru motivul că faţă de dispoziţiile art.111 Cod procedură civilă, acţiunea în constatare este inadmisibilă atunci când titularul dreptului poate să solicite realizarea acestuia.
Recurentul – reclamant nu are deschis dreptul la pensie pentru a se valorifica într-o acţiune în realizare perioada în care a desfăşurat activitate în grupa a II-a de muncă, interesul său fiind acela să se constate această situaţie juridică, respectiv acest drept pe cale judiciară, urmând să-l valorifice atunci când dreptul la pensie va deveni unul actual.
Interesul recurentului în promovarea unei asemenea acţiuni este justificat şi pentru omisiunea angajatorului de a-şi îndeplini obligaţia prevăzută de art.7 din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, aceea de a întocmi declaraţii nominale de asigurare care să cuprindă elementele necesare stabilirii dreptului la pensie şi să le depună la Casa teritorială de pensii.
În lipsa unei declaraţii nominale de asigurare, recurentul a justificat interesul chemării în judecată a C.J.P. Vâlcea, care ar fi putut contesta dreptul recunoscut în favoarea sa în ipoteza în care acesta nu ar fi fost stabilit în contradictoriu şi cu pârâta.
Pentru toate aceste argumente, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul reclamantului şi a respins recursul pârâtei C.J.P. Vâlcea, ca nefondată.
