Curtea a constatat că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1082/119/2008 reclamanţii Andrei Camelia, Velican Maria Daniela, Chiper Jănică, Kovacs Ildiko, Maghiar Maria Gabriela, Oprea Silviu, Toboltoc Irina, Benegui Alexandra Daniela şi Bartha Kinga Agota au chemat în judecată pe pârâţii:
1) Ministerul Justiţiei
2) Curtea de Apel Braşov,
3) Tribunalul Covasna,
4) Tribunalul Braşov, numai pentru reclamanta Alexandra Daniela Benegui
cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea discriminării, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 – 2008 de un , asimilat magistraţilor, din cadrul Ministerului Justiţiei, cu titlu de despăgubiri, în temeiul disp. art 21 din OUG 137/2000, sumă ce va fi actualizată la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit OG 9/2000 de la data naşterii dreptului la acţiune, pentru reclamanta Bartha Kinga Agota pretenţiile vizează numai perioada 2007-2008.
În motivarea acţiunii s-a arătat că personalului din cadrul Ministerului Justiţiei, i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin 2 din legea 147/1997, sens în care au fost emise o serie de ordine de către Ministrul Justiţiei.
S-a mai arătat în continuare că nu au fost respectate normele interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 alin.2 din legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ, şi de serviciu, din cadrul instanţelor judecătoreşti, a personalului MJ, şi din alte instituţii. Repartizarea fondurilor astfel obţinute, s-a realizat de ordonatorul principal de credite, respectiv de Ministerul Justiţiei, magistraţii au fost excluşi de la plata acestor drepturi, fiind salarizaţi în mod inegal, deşi se află în aceiaşi situaţie, având drepturi egale.
Astfel magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti nu au beneficiat şi nu beneficiază de asemenea sume considerabile, în raport cu efectivă şi responsabilitatea acesteia. Sumele alocate instanţelor, dacă se mai alocă, sunt ridicol de mici în comparaţie cu cele acordate personalului din Ministerul Justiţiei.
Posibilitatea recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu poate fi privită ca un drept discreţionar al acestuia, ci în măsura în care ordonatorul de credite hotărăşte acordarea acestor premii şi stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în relaţiile de muncă, consacrat de disp. art. 5 din codul muncii, care interzic faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă.
În drept au fost invocate disp. art. 21 al. 1 din OG 137/2000, aşa cum a fost modificată ulterior, OG 77/2003 şi legea 27/2004.
În probaţiune s-au depus înscrisuri.
La dosar s-a formulat întâmpinare de pârâţii, Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov şi Ministerul Justiţiei, prin care se solicită respingerea acţiunii. În întâmpinarea formulată de Ministerul justiţiei se arată că respingerea acţiunii se impune datorită faptului că reclamanţii nu se află în situaţia valorificării unui drept şi anume, a dreptului de a fi premiat, care de altfel nici nu este reglementat în vreun act normativ. Se mai arată că prin acordarea stimulentelor consilierilor din Ministerul Justiţiei, nu au fost încălcate dispoziţiile OUG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea formelor de , întrucât dreptul pretins de reclamanţi nu este fundamentat pe nici un act normativ, iar prin aceasta nu s-a realizat un tratament inegal.
Nici legea 146/1996 şi nici normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor şi personalului auxiliar din cadrul instanţelor, aceştia având numai vocaţia de potenţiali beneficiari ai stimulentelor respective, care ar fi putut fi acordate în funcţie de criteriile menţionate în reglementările legale în vigoare.
În întâmpinarea depusă de Tribunalul Braşov, se invocă excepţia lipsei calităţii procesual pasive, motivat pe faptul că reclamanţii nu au avut calitatea de magistraţi în cadrul acestei instanţe niciodată. Prin urmare, nu acestui pârât îi incumbă obligaţia de plată a stimulentelor ce fac obiectul prezentei acţiuni.
Curtea de Apel prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, având în vedere că nu a deţinut niciodată fondurile necesare efectuării unor asemenea plăţi, Ministerul Justiţiei fiind acela care centralizează fondurile rezultate din colectarea taxele judiciare de timbru şi timbrelor judiciare.
Se mai arată că dispoziţiile art. 27 din OG 137/2000 au fost declarate neconstituţionale, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională prin deciziile pronunţate în şedinţa din 3 iulie 2008.
Pe fondul cauzei se arată că pretenţiile reclamanţilor nu sunt întemeiate, nefiind fundamentate pe nici un temei legal.
La dosar s-a depus şi punctul de vedere al CNCD.
Examinând conţinutul dosarului, instanţa reţine următoarele:
Reclamanţii sunt judecători în cadrul Judecătoriei Sf.Gheorghe.
Prin mai multe ordine emise de Ministrul Justiţiei, pe parcursul anilor 2006-2008, au fost acordate stimulente financiare, personalului din Ministerul Justiţiei, din fondurile constituite în baza disp. art 25 din legea 146/1996. Respectivele ordine nu au fost atacate în instanţă, iar temeinicia şi legalitatea acestora nu a fost analizată de instanţele de administrativ.
Legea 146/1996, prevede la modul general, scopul pentru care a fost înfiinţat acest fond, şi categoriile profesionale care sunt beneficiare ale stimulentelor respective, fără însă a reglementa şi obligativitatea acordării acestora.
Prin urmare, în lipsa unui act normativ care să garanteze sau să prevadă dreptul fiecărui judecător, de a primi stimulente financiare, acesta rămâne un drept virtual, o posibilitate, condiţionată de o multitudine de factori, cum ar fi existenţa fondurilor, şi îndeplinirea criteriilor de acordare, stabilite de colegiile de conducere ale instanţelor de judecată.
Nu poate fi invocată discriminarea, în ceea ce priveşte acordarea acestor stimulente, întrucât reclamanţii care pretind că au fost discriminaţi, trebuie să se afle în situaţii analoage sau comparabile, cerinţă care nu este îndeplinită.
Asigurarea egalităţii de tratament a salariaţilor şi angajatorilor nu înseamnă uniformitate, nu înseamnă neluarea în considerare a particularităţilor, a cerinţelor concrete specifice fiecăruia. În speţa de faţă, ordonatorul principal de credite, care colectează şi repartizează fondurile financiare în discuţie, poate să ţină seama de particularităţile care impun în mod necesar şi raţional un tratament diferenţiat şi rezonabil în acordarea acestor premii. Este de altfel un atribut principal al angajatorului, iar legiuitorul a lăsat în sarcina acestuia şi la liberul său arbitru, acordarea recompenselor şi premiilor de orice fel.
De altfel, punctul de vedere al CNCD, fundamentat pe reglementările naţionale şi pe practica CEDO, este tot în sensul că nu se poate reţine existenţa discriminării în ceea ce priveşte acordarea premiilor şi stimulentelor materiale.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Tribunalul Braşov, trebuie observat că acest pârât a fost chemat în judecată numai de reclamanta Benegui Alexandra, care are calitatea de magistrat în cadrul Tribunalului Braşov, situaţie faţă de care excepţia invocată urmează să fie respinsă.
În ceea ce priveşte excepţia invocată de pârâta Curtea de Apel Braşov, respectiv, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acesteia, motivat de faptul că nu a avut la dispoziţie un asemenea fond şi în consecinţă nu putea face plăţile, instanţa apreciază că, această excepţie nu este întemeiată, întrucât între reclamanţi şi această parte, există raporturi de muncă, iar pârâta în calitate de ordonator de credite, asigură plata salariilor, inclusiv a stimulentelor şi a premiilor. Existenţa sau inexistenţa fondurilor necesare plăţilor, ţine de admisibilitatea acţiunii pe fond, şi nu vizează excepţia lipsei calităţii procesual pasive, sens în care instanţa va dispune respingerea acesteia.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a apreciat că pretenţiile reclamanţilor sunt nefondate şi în consecinţă a respins acţiunea acestora.
Cu opinia separată a asistentului judiciar,
Începând cu luna ianuarie 2006, prin ordine ale ministrului justiţiei, în temeiul art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 s-a aprobat repartizarea unui fond destinat stimulării consilierilor juridici asimilaţi magistraţilor din Ministerul Justiţiei.
Potrivit normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin.(2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiţiei, aprobate prin O.M.J. nr. 1.008/C din 19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiţiei, în conformitate cu prevederile art. 25 alin.(2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, se constituie din diferenţa de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru desfăşurarea proceselor penale, precum şi din amenzile judiciare.
Sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ şi de serviciu din cadrul instanţelor judecătoreşti, a personalului Ministerului Justiţiei, al Institutului Naţional de Criminologie, al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, precum şi a personalului din Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu.
Repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiţiei în conformitate cu dispoziţiile legii mai sus citate se face de ordonatorul principal de credite .
Repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanţelor judecătoreşti se face pe ordonatori secundari şi terţiari de credite, prin ordin al ministrului justiţiei, ţinându-se seama, în principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari şi terţiari de credite .
Deşi nu există un drept de a fi stimulat sau premiat şi nici o obligaţie corelativă, ordonatorul de credite a înţeles să repartizeze fondul prin acordarea preferinţei unei anumite categorii de personal, asimilat magistraţilor ignorând total magistraţii, care se bucură de un statut cel puţin egal .
Susţinerea Ministerului Justiţiei că premiaţii au desfăşurat o bogată activitate în elaborarea unor proiecte de coduri rămâne fără suport cât timp magistraţii, pe lângă activitatea complexă de judecată participă şi la procesul de formare continuă , la elaborarea proiectelor de acte normative, la implementarea de programe la nivelul instanţelor, activităţi care ar justifică aplicarea unui tratament egal.
Prin urmare, ordonatorul principal de credite , prin premierea timp de trei ani, în exclusivitate, şi în repetate rânduri a unei anumite categorii de personal, a încălcat principiul nediscriminării consacrat de art.5 din Codul Muncii care dispune că: „(1) In cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii. (2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă socială, rasă, culoare, etnie, , opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală este interzisă. (3) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin.(2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii. (4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.(2), dar care produc efectele unei discriminări directe”.
Art. 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului defineşte noţiunea de discriminare prin tratamentul preferenţial acordat unui grup, fără justificare adecvată, deşi ambele grupuri beneficiază de un statut egal.
In acest sens dispune şi art.1 al Protocolului nr.12 la convenţia menţionată dar şi jurisprudenţa CEDO, în Marchx vs Belgia, Beian vs Romania, Fredin vs Suedia, Hoffman vs. Austria, Thilimmenos vs Grecia care a stabilit că pe baza art. 14 din convenţie „o distincţie este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat”. De asemenea, „dreptul de a nu fi discriminat este încălcat atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage fără a oferi justificări obiective şi rezonabile” cum s-a întâmplat în speţă, ordinele respective neprezentând nici o motivaţie, nicidecum una obiectivă şi rezonabilă.
Potrivit art.1 alin.2 din O.G. nr.137/2000 principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate. Din economia acestui act normativ rezultă, de asemenea că deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie sa aibă la bază un criteriu din cel prevăzut la art. 22 alin.1 şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, tratate, în mod diferit.
Prin urmare, aşa cum rezultă din cele mai sus expuse, premierea sistematică, timp de 3 ani, în exclusivitate, fără nici o justificare obiectivă şi rezonabilă a asimilaţilor magistraţilor cu excluderea magistraţilor înşişi înseamnă tratament discriminatoriu, ce urmează a fi reparat prin admiterea acţiunii.
Prin aceasta nu se încalcă deciziile referitoare la O.G. nr.137/2000 întrucât instanţa nu a anulat sau a refuzat aplicarea unor acte normative şi nici nu a creat vreunele, ci a constatat încălcarea unora existente.
Sentinţa civilă nr. 29/F/M din 8 septembrie 2008 – C.Ş.
