Admiterea acţiunii. Anularea dispoziţiei de respingere a cererii de înscriere în „Programul de Aur”. Obligarea intimatei să emită o decizie de încetare a contractului individual de muncă al petentei în temeiul art. 55 lit.b din Codul Muncii. Obligarea int


Prin sentinta civila nr.3033/02.04.2008, pronuntata în dosarul nr. 589/95/2008 a Tribunalului Gorj, au fost respinse exceptiile privind necompetenta materiala a instantei si privind tardivitatea introducerii actiunii invocate de intimata SC BCR SA , a fost admisa în parte actiunea formulata de petenta G.A. împotriva intimatei SC BCR SA Bucuresti, a fost anulata dispozitia cuprinsa în adresa nr.8820/12.09.2007 emisa de intimata si obligata aceasta din urma sa emita o decizie de încetare a contractului individual de munca al petentei în temeiul art 55 lit.b din Codul Muncii.

De asemenea, a fost obligata intimata la plata catre petenta a despagubirilor constând într-un salariu avut de petenta în luna iulie 2007, majorat cu procentul de majorare a salariilor aferente functiilor de conducere din BCR SA dupa data de 15 iulie 2007, pentru perioada începând cu desfacerea contractului individual de munca în temeiul deciziei nr.2924/10.12.2007 si pâna la data de 02.04.2008 , sume actualizate în functie de indicele de inflatie la data platii efective, precum si la plata catre petenta a daunelor morale în cuantum de 100.000 euro – echivalentul în lei la data platii.

Instanta a retinut ca petenta a fost salariata intimatei în functia de director executiv back office, iar în data de 03.07.2007 a transmis conducerii intimatei cererea de înscriere în programul ,,Retragerea de aur”, cerere care a fost respinsa de intimata prin raspunsul cuprins în scrisoarea înregistrata sub nr.8820/12.09.2007.

Fata de refuzul intimatei de a accepta înscrierea petentei în programul,,Retragerea de aur”, petenta a formulat trei contestatii în datele de 26.09.2007, 04.10.2007 si 09.11.2007, contestatii care au primit un raspuns negativ din partea intimatei, astfel încât petenta s-a adresat instantei.

Exceptiile privind necompetenta materiala a instantei si privind necompetenta teritoriala a instantei au fost respinse pentru urmatoarele considerente : actiunea a fost calificata de instanta ca fiind un conflict de drepturi în sensul art.248 alin.3 din Codul muncii, ,,Conflictele de munca ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligatii decurgând din legi ori din alte acte normative, precum si din contractele colective sau individuale de munca sunt conflicte referitoare la drepturile salariatilor, denumite conflicte de drepturi.” si al art.67 si 68 din Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, ,, Sunt conflicte de drepturi urmatoarele: a) conflictele în legatura cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractelor individuale de munca; b) conflictele în legatura cu executarea contractelor colective de munca. Sunt, de asemenea, considerate conflicte de drepturi urmatoarele: a) conflictele în legatura cu plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de parti prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor stabilite prin contractul individual de munca; b) conflictele în legatura cu constatarea nulitatii contractelor individuale sau colective de munca ori a unor clauze ale acestora; c) conflictele în legatura cu constatarea încetarii aplicarii contractelor colective de munca”.

Actiunea de fata, fiind calificata de instanta drept un conflict de drepturi deoarece are ca obiect principal un conflict în legatura cu încetarea contractului individual de munca, sunt aplicabile dispozitiile art.2 pct.1 lit.c din c.pr.civ. ,, Tribunalul judeca în prima instanta conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege în competentas altor instante” si dispozitiileart.284 alin.2 din Codul muncii, ,,cererile referitoare la judecarea conflictelor de munca se adreseaza instantei competente în a carei circumscriptie reclamantul îsi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul.”, astfel încât competenta de solutionare a cauzei de fata apartine Tribunalului Gorj – Sectia conflicte de munca si asigurari sociale si, prin urmare, vor fi respinse exceptiile invocate de intimata privind necompetenta materiala si teritoriala a instantei.

Cu privire la exceptia tardivitatii introducerii actiunii invocata de intimata, cu motivarea ca nu a fost respectat termenul de 30 de zile prevazut de art.283 din Codul muncii, în sensul ca scrisoarea nr.8820/12.09.2007 i-a fost comunicata în data de 12.09.2007, iar actiunea a fost formulata si înregistrata la Tribunalul Gorj în data de 09.01.2007, aceasta exceptie a fost respinsa cu urmatoarea motivare:

Potrivit art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii, ,,Cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 30 de zile de la data în care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca.”

În cazul de fata, nu suntem în prezenta unei decizii unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca, iar actiunea formulata de petenta se încadreaza în conditiile art.283 alin.2 din Codul muncii, potrivit caruia, ,,În toate situatiile, altele decât cele prevazute la alin.1, termenul este de 3 ani de la nasterea dreptului.”

În ceea ce priveste fondul cauzei, instanta a retinut ca în trimestrul I al anului 2007 intimata a demarat programul ,,Retragerea de aur”, adresat salariatilor care în cursul anului 2007 mai aveau între 5 si 7 ani pâna la îndeplinirea conditiilor de pensionare pentru limita de vârsta si nu îndeplineau conditiile pentru pensionare anticipata, urmând ca încetarea contractelor de munca ale salariatilor care se înscriau în program sa se faca în temeiul art.55 lit.b din Codul muncii, iar acestora sa nu li se aplice prevederile contractului colectiv de munca.

Ulterior, a fost marita sfera salariatilor care se puteau înscrie în program, în sensul ca acest program era adresat angajatilor care mai aveau între 5 si 8 ani pâna la îndeplinirea conditiilor de pensionare pentru limita de vârsta, iar data limita de transmitere a cererilor a fost stabilita la 15.07.2007.

Alte conditii nu au fost prevazute în program, ci mentiunea ca, ,,în cazuri exceptionale în care aceste cereri nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte.”

Petenta, fiind nascuta la 23.02.1955, a îndeplinit conditiile prevazute în program, în sensul ca mai avea între 5 si 8 ani pâna la îndeplinirea conditiilor de pensionare pentru limita de vârsta, astfel încât a transmis cerere de includere în program în data de 03.07.2007, cerere care a fost respinsa de intimata prin scrisoarea nr.8820/12.09.2007, fara ca aceasta respingere sa fie motivata.

Programul ,,Retragerea de aur” era adresat salariatilor, avea caracter de protectie sociala si avea ca finalitate încetarea contractelor individuale de munca ale salariatilor intimatei care se înscriau în program.

În oferta de demarare a programului nu a fost mentionat un numar limitat de acceptari, astfel ca aplicarea selectiva a programului echivaleaza cu un tratament discriminatoriu, iar mentiunea ca, ,,în cazuri exceptionale în care aceste cereri nu vor fi aprobate, ele nu vor produce efecte.” trebuie interpretata în sensul ca cererile unor salariati care nu îndeplinesc conditiile de eligibilitate prevazute limitative în program nu vor produce efecte, tocmai ca efect al neîndeplinirii acestor conditii cu privire la vârsta sau situatie deosebita, justificate de motive medicale.

Apararea intimatei în sensul ca acceptarea înscrierii în program a unor salariati este la latitudinea exclusiva a conducerii BCR SA a fost înlaturata cu motivarea ca este o conditie pur potestativa simpla, fiind nula, pe de o parte, iar, pe de alta parte, aceasta conditie creeaza o stare de între salariatii aceluiasi angajator.

În baza art.41 alin.2 din Constitutia României, salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii, iar masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de lucru al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul saptamânal, concediul de odihna platit, prestarea muncii în conditii grele, precum si în alte situatii specifice.

Conform art.16 alin.1 din Constitutia României, ,,cetatenii sunt egali în fata legii si autoritatii publice, fara privilegii si fara discriminare.”, iar în art.14 din ,,Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale” se consacra principiul nediscriminarii si, de asemenea, în art.17 se prevede interzicerea abuzului de drept.

În art.1 din Protocolul nr.12 semnat si de România se arata ca ,,dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevazute de lege trebuie sa fie asigurat fara nicio discriminare bazata pe sex, rasa, culoare, limba, , opinii politice sau alte opinii, origine nationala sau sociala, avutie, nastere sau oricare alta situatie.”

Din moment ce petenta si-a dat acordul pentru încetarea contractului individual de munca în conditiile prevazute de programul ,,Retragerea de aur”, a fost realizat acordul de vointa al partilor privind încetarea contractului individual de munca în aceste conditii, astfel încât intimata trebuia sa procedeze la emiterea unei decizii de încetare a raporturilor de munca în conditiile ofertei pe care a facut-o salariatilor.

S-a mai aratat ca instanta nu se poate substitui partilor pentru a hotarî o modalitate de încetare a raporturilor de munca si nu poate avea o manifestare de vointa în acest sens, ci, în speta dedusa judecatii, constata realizat acordul de vointa al partilor privind încetarea contractului individual de munca, conform principiului libertatii de vointa a partilor privind încheierea modificare si încetarea contractului, principiu prevazut de art.969 cod civil.

Prejudiciul material suferit de petenta este compus în cazul de fata, în primul rând, din drepturile banesti prevazute în programul ,,Retragerea de aur”, cuvenite petentei în raport de situatia concreta a acesteia constând în perioada pe care o mai avea la data transmiterii acordului pâna la îndeplinirea conditiilor de pensionare pentru limita de vârsta.

În al doilea rând, dat fiind ca petentei i-a fost desfacut contractul individual de munca în conditiile deciziei nr.2924/12.12.2007, decizie prin care a fost dispusa o concediere colectiva, prejudiciul material suferit de petenta se compune si din salariul avut de aceasta în luna iulie 2007, majorat cu procentul de majorare a salariilor aferente functiilor de conducere din BCR SA dupa data de 15 iulie 2007, pentru perioada începând cu desfacerea contractului individual de munca în temeiul deciziei nr.2924/10.12.2007 si pâna la data de 02.04.2008 – data pronuntarii prezentei sentinte.

Cum art.269 din Codul muncii si principiile raspunderii civile contractuale consacra repararea integrala a prejudiciului suferit de salariat, constând atât în prejudiciul efectiv suferit, cât si în beneficiul nerealizat, petenta este îndreptatita la drepturile banesti mentionate în paragrafele precedente, aceste drepturi banesti urmând sa fie actualizate la data platii în functie de indicele de inflatie.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, aceasta este considerata admisibila în conditiile art.269 alin.1 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.237/12.07.2007, ,,Angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.”

Daunele morale constau într-o atingere adusa acelor valori ale individului care îi definesc personalitatea, valori care privesc, între altele, demnitatea si onoarea, prestigiul profesional, reputatia sau probitatea unei persoane.

Prin respingerea cererii petentei de înscriere în programul ,,Retragerea de aur”, pe lânga faptul ca a fost creata o situatie de discriminare pentru aceasta, petentei i-a fost produs un prejudiciu moral prin atingerea adusa prestigiului profesional , reputatiei si probitatii.

Petenta a invocat drept motiv de acordare a daunelor morale faptul ca, dupa transmiterea cererii de înscriere în programul ,,Retragerea de aur”, considerând ca a fost realizat acordul de vointa al partilor privind încetarea raporturilor de munca, în perioada iulie – septembrie 2007 a primit mai multe oferte de a lucra în alte unitati bancare, chiar în functii de conducere, angajându-se ca va da un raspuns operativ, la data încetarii contractului individual de munca care, ar fi trebuit sa aiba loc cel târziu la 30.09.2007 în conditiile ofertei facute de angajator, iar ulterior, nefiind admisa în mod nejustificat în program, prestigiul sau profesional, precum si buna sa reputatie, au fost vatamate, credibilitatea sa în raporturile cu posibilii angajatori fiind grav afectata.

Instanta a considerat întemeiate aceste sustineri ale petentei privind existenta unui prejudiciu moral si a apreciat întinderea acestuia la suma de 100.000 euro, în echivalent în lei la data platii.